In jurul Dunarii cu motocicleta

O foarte mica felie din Balcani

Ziua 1: Sibiu – Eselnita

Am scapat de la serviciu, suntem in ploaie torentiala direct spre Clisura Dunarii.  Niciodata n-am fost bun la invatat “pe de rost” sau la retinut texte “cuvant cu cuvant”. Dar pe ploaia asta imi suna in cap “mot a mot” textul lui Mihai Barbu din prefata unei carti de calatorie:

“Cred ca e important ca atunci cand vrei sa cunosti lumea, sa o faci cu «capul descoperit». Iar, dupa mine, motocicleta, dintre toate, te ajuta cel mai bine. Pe motocicleta e simplu. Cand ploua esti ud, cand e frig ti-e frig, cand e soare ti-e cald, cand e bine ti-e al naibii de bine.”

Acum suntem la capitolul “ploaie si frig”, trecem printr-un nor imens, negru, ce uneste Retezatul si Semenicul, apa se scurge direct in capul nostru si noi incercam sa ne scurgem in ritm alert spre defileul Dunarii, prin Orsova pana la Eselnita destinatia finala a primei zile. Gandul imi sta numai la asfaltul ud si la cauciucurile mele uzate. In urma cu o luna am decis ca pot sa le mai tin pana la finalul sezonului insa de atunci am tras tare de motor si am mai facut vreo trei mii de km. La plecare Gabriel s-a uitat la ele cu o privire de expert – in secret speram sa zica ca “mai merg o tura” – dar a concis clar “sunt varza”. Asta e, merg pe asfaltul ud, cu morcovul bine infipt. Spre Caransebes scapam de ploaie, norul se termina, iese soarele. Iese incet si morcovul. Oprim la un Rompetrol, alimentam, bem o cafea, plecam, incepe sa ne fie bine. Acum 10 ani drumul asta era o ruina, acum asfaltul e perfect, e marcat ca in strainatate semn ca banii occidentali au reusit sa ajunga si la noi in Balcani. Si noi, contrar spiritului balcanic, n-am reusit sa-i furam.

Gabriel si Dana merg inainte pe cal, doar au BMW GS & experienta, eu cu Madalina calare pe magar, Suzuki V-Strom, in spatele lor, precauti. E racoare, mergem intins, asfaltul e uscat insa traficul e mare. Depasim milioane de TIR-uri si ne intrebam ce e cu ele de sunt atat de multe. Noroc ca TIR-istii sunt linistiti nu ca cei intalniti anul trecut pe M5 (in Rusia) de Valeriu si Theodor Pana (tata si fiu) in tura lor curajoasa prin Asia. Un Audi nou cu numar de Dolj evadeaza din pluton si vine in spatele meu dand blitz-uri. Eu accelerez, el dupa mine. Semnalizez si trag spre dreapta, intra in depasire, il depaseste si pe Gabriel dupa care reduce, brusc nu se mai grabeste, aprinde avariile pentru ca in final sa se lase depasit. Dupa care revine in forta dupa acelasi scenariu: blitz, depasiri, redus viteza, avarii. E deja noapte, prin cap imi trec scenarii de filme proaste legate de Audi-ul de Dolj. La Orsova ii tragem “clapa” tipului, viram dreapta spre clisura si ne pierdem de el. Oprim scurt pentru a ne orienta, Gabriel imi spune o poveste absurda despre tipul cu Audi, cum ca vroia el sa stea in spatele nostru sa nu-l opreasca politia pentru viteza si depasiri. Poveste in care eu nu cred. Uitam de el, ajungem in final pe un drum, afectat serios de inundatiile recente, in fata pensiunii, chiar in apropierea Cazanelor Dunarii.

Suntem inghetati, in primul minut ne cazam si in al doilea minut suntem cu ceva pahare de tuica in fata, luate din voleu pentru incalzire, exact pe un ponton, deasupra Dunarii. E bezna.

Un drum cu motocicleta de peste 300km facut asa din scurt, te tine in priza, esti proactiv, atent. Dupa asemenea drumuri ma simt obosit dar in acelasi timp hiperactiv. Gabriel pare din contra destins, pare ca drumul a fost un mizilic, l-a cam plictisit. Dana pare mai insetata, comanda urmatorul (urmatoarele) pahare inanite sa-l termine pe cel plin. Ne destindem. Eu mananc un bol plin de icre cu ceapa, ciorba de legume cu ardei iute, ceilalti ciorba de peste, salau, saramura de somn. Somn si noi, inainte sa vorbim tampenii sub imperiul tuicii. Maine avem o zi lunga. Noaptea in pensiune (o fi si ea pe fonduri?) se aud absolut toate sunetele posibile din camerele alaturate:  sforaituri, scartaieli, voci, talk-show la tv, ragaieli, orice. Gabriel neaga ca el ar fi fost. E bine.

Ziua 2: Eselnita – Port Cultural Cetate

Ziua cea mai plina. E soare, nu e cald dar nici frig. Alfel spus, perfect pentru motociclit. Pe ponton vedem in sfarsit in ce paradis ne aflam. Ne mangaie soarele pe fete, bem cafele, ne uitam pe harta, luam micul dejun “inclus”. Uit sa zic ca-s vegetarian si ma trezesc cu o omleta plina de sunca. Aleg cat pot de prin ea si in 20 de minute suntem sus pe motoare.

Mergem spre Cetate (Dolj) dar suntem cu motocicletele, asa ca in acest spirit o luam exact in partea opusa, spre vest, in amonte.

Oprim repede dupa 3 curbe la chipul lui Decebal sculptat in stanca prin anii ’90 la ideea si pe banii omului de afaceri Iosif Constantin Dragan. Exact pe malul opus, la sarbi, se afla Tabula Traiana, o placa memoriala veche, ridicata chiar de imparatul Traian pentru a cinsti victoria romanilor asupra regatului Dac (anii 105-106).

Nu reusesc deloc sa inteleg cum in zilele noastre e posibil ca un om de afaceri potent sa remodeleze o stanca din defileul Dunarii si mai mult sa-si puna numele lui langa cel al lui Decebal, chiar peste “drum” de cel al lui Traian. “DECEBAL REX – DRAGAN FECIT” sta scris sub statuie. “Dragan Fecit” inseamna “facuta de Dragan”. Dragan fecit, turist fericit, toata lumea multumita. Imi trec prin cap tot felul de dileme, de unde se pot lua asemenea aprobari, ce acte si autorizatii sunt necesare si cum se pot obtine mai ales aici la noi in Balcani. Dar in fond, daca ai lasat ceva in urma ta si mai esti si fericit nu mai conteaza.

Plecam. Cum am uitat de cocalarul de ieri, cel cu cu Audi, uitam si de Dragan, trecem prin cazanele Dunarii atat cat drumul permite. Incep sa ma simt bine, ma uit la cer, la stanci, apoi la Dunare. Gabriel goneste, eu cu cauciucurile si cu morcovul, sunt precaut in curbele pline de praf. Drumul e afectat bine de inundati si afectat rau de indiferenta celor care-l administreaza. Realizez ca nu sunt numai precaut dar as vrea sa raman mai mult in locul asta. Ca de obicei ma bucura mai mult peisajul decat “datul pe curbe”.  Gabriel o face si din cand in cand reduce viteza si ma asteapta. Motociclismul e cool.

Alimentam la Petrom la Moldova Veche, locul in care pe vremea embargoului s-a alimentat toata tara prietena, Serbia. Acum sarbii au benzina lor, am ramas doar noi si pescarii, cu PET-uri lor de 2L, pentru barcutele cu momeala. E ora 11, rontaim rapid niste covrigi cu ovaz fara gust. Intreb la benzinarie despre bac-ul din Serbia ce leaga Stara Palanka de Ram cu care planuim sa trecem pe celalalt mal al Dunarii. Tipii de la benzinarie par sa nu aiba habar de el, se uita unul la altul si in final, ca sa nu para prosti, imi zic: “nu mai e functional”. Nu-i nimic, nu le zic colegilor, nu vreau sa le stric buna dispozitie, mergem mai departe si ne descurcam. Generosi, permitem Dunarii sa intre la sarbi, noi mergem spre Socol. Aici harta ma ia pe mine pe nepregatite, eram absolut sigur ca in Socol trecem in Serbia. In Socol ca in orice sat romanesc autentic sambata dimineata se sta la poarta, se sparge o samanta, se bea o bere, se rade. Se traieste balcanic. Bucurosi ca vad niste motociclisti satenii ne saluta cu bratele in aer. Ma uit totusi mai atent si imi dau seama ca de fapt nu ne saluta ci fac din mana in semna ca “Nu, nu, nu!”. Ceva nu e bine, oprim in fata crasmei si oamenii ne spun ca in Socol nu a fost niciodata vama, trebuie sa o luam spre Zlatita si sa iesim pe la Naidas. Intoarcem, peisajul se schimba brusc, ramanem pe un drum ingust cu o singura banda pentru ambele sensuri, care serpuieste printre arbusti mici. Planul initial era ca drumul de ieri de la Sibiu la Eselnita sa-l facem prin Resita, Anina pe malul Nerei. Am suntat traseul din cauza timpului scurt, asa ca n-am mai vazut-o pe Nera cand era mica dar uite ca pe nepregatite o vedem acum cand e mare. Iese si ea din tara ca si noi, nu mai are mult pana sa ajunga in apropiere de Stara Palanka, locul in care se varsa in Dunare, chiar locul unde trebuie sa ne varsam si noi pe acel bac incert.

Dupa Dunare si Nera trecem si noi lejer granita sarbeasca, tot in Balcani, in Voievodina. Intram in Bela Crkva (Biserica Alba) unde schimbam niste bani si ne orientam pe harta. Gabriel claxoneaza un motociclist ciudat, in haine de chopper-ist, cu motor de viteza. E de treaba, ne conduce el pe drumul bun si ne cheama la el acasa, sa bem ceva. Ratam experienta, ne grabim sa ajungem la Cetate si bac-ul ala care e sau nu e, ne cam incurca.

Ajungem in sfarsit la bac, e functional, avem de asteptat vreo ora. Timp de ceva hidratare, poze si clatite. Suntem pe bac, vantul ne sufla in par (bine, fie, nu e cazul meu), vremea e faina, totul merge bine, suntem veseli.

Angajatii niveleaza coborarea de pe bac punand pietris cu lopata, noi debarcam gloriosi in Ram, facem un pipi in lanul de porumb si o luam puternic, deodata cu Dunarea, pe de data asta in aval.

Toata lumea e de acord, lasam patriotismul deoparte, clisura sarbeasca a Dunarii e mult mai spectaculoasa, mult mai bine intretinuta, casele construite mai cu gust si localitatile mai ingrijite. Dar ca si la noi, viata adevarata nu lipseste: lumea e pe strazi, la un birt se bea, in oras e targ, un magar sare in drum, apoi o oaie, si in final un caine rahitic. Tragem tare sa recuperam din timp dar revenind in Cazanele Dunarii (de data asta pe celalalt mal) nu ne putem abtine, oprim de cateva ori sa facem fotografii. De aici de pe malul sarbesc Decebal e ceva mai mic iar Dragan inexistent. Zarim in unele locuri utilaje ale armatei actionand la drumul afectat rau de alunecarile de teren si ducand apa satenilor.

Trecem in viteza de Portile de Fier lasam in stanga Drobeta si ne pregatim sa intram in Bulgaria cu destinatia Vidin, apoi pe pod pana la Calafat. Urcam un deal si cineva ne face semn cu mana. Am mai vazut undeva semnul asta. In Socol! Omul ne face semn ca “Nu!”. Dupa 2km drumul blocat. Zona a fost serios atacata de inundatii si viituri, nu se poate trece. Cel mai rapid ocol pana la Vidin este prin Romania via Drobeta si Calafat. Ratam visul lui Gabriel de a sa lauda acasa ca a trecut in aceeasi zi prin 3 tari, si ne intoarcem la Portile de Fier, trecem prin Drobeta spre Calafat. Nu-s foarte sensibil la apusuri dar vad cu coada ochiului deasupra Dunarii cel mai fain apus de soare din ultimul timp. Numesc in gand tabloul: “Apus de Soare pe Dunare, cu barci si pescari”. GoPro-ul meu e iar cu bateriile goale.  Pe drum ne gandim numai la mancarea de la Portul lui Dinescu, gonim spre Cetate cu viteza, omoram milioane de tantari, incalcam toate cateva regulile de circulatie, doar suntem in balcani, parcam in incinta mosiei si vedem Dunarea chiar inainte de inserat.

La Cetate e petrecere mare, sarbele oltenesti reverbereaza deasupra Dunarii. Daca in Cazane ne-am intalnit cu Traian si cu Decebal aici ne intalnim cu Cezar (din PD) caruia ii sunt dedicate toate aceste sarbe. Locul fain, mancarea buna, vinul bun si petrecerile plac tuturor. Cam asta inteleg eu din ceea ce face dl. Dinescu aici: fie ca sunt romani, tigani, unguri, artisti, politicieni, intelectuali, socialisti, liberali, comunisti, democrati sau toate la un loc, la toti le place o mancare gustoasa, un vin bun, o muzica cantata cu inima, o petrecere buna. Astea se intalnesc din plin aici la Cetate, cu adevarat.

Suntem de aproape 11 ore plecati, bem o tuica, lingem rapid platouri cu mancaruri reci dupa care farfurii cu mancaruri calde. Mancarea are gust si se gaseste ceva interesant si pentru vegetarieni. (mancare olteneasca de stevie cu macris si mamaliga) Oboseala, tuica si mancarea o asezonam cu un vin alb foarte bun. La 12 noaptea cadem lati intr-un somn fara vise, adormind exact in timp ce afara duduiau artificiile in cinstea d-lui Cezar.

Ziua 3: Cetate – Sibiu

Cetate. Locul l-am descoperit cu multi ani in urma. Avand aici niste prieteni de familie, in copilarie mi-am petrecut deseori vacantele la Cetate. Marturisesc ca mi-am manipulat sotia si prietenii momindu-i cu motorul, mancarea si cu locul asta facut ulterior cunoscut de fam. Dinescu pentru a-l revedea dupa multi ani de zile. Aici am stat pentru prima data singur in vacanta, fara familie, am baut zaibar si am mancat lubenita adevarata, aici am stat noptile cu copiii pe strazi, aici mergeam la discoteca, faceam seara foc, ba chiar imi facusem si o prietena. Ziua intreaga stateam pe plaja, inotam curajos ca un barbat, departe in Dunare cat mai aproape de Bulgari, veneam 3km pe jos inapoi acasa atat de rupt de oboseala incat nici nu puteam mesteca mancarea. Odata eram atat de praf incat un cocos din curte, profitor carnivor, vazandu-ma adormit, a sarit cu picioarele pe mine si cu ciocul mi-a smuls din mana pulpa de pui.

Imi place sa vizitez permanent locuri noi, in care n-am mai fost. Nu-mi place ideea de a descoperi un loc si apoi in fiecare an sa te intorci la el, facand acelasi lucru de fiecare data. Nu mi-as cumpara o cabana (chiar intr-un loc foarte frumos), confortul e periculos, te face lenes si inactiv. Totusi exista cate un loc in care e bine sa te reintorci din cand in cand, sa-l vezi cum s-a schimbat si mai ales sa vezi cum te-ai schimbat, ce ai devenit. Prilej bun de autoevaluare raportandu-te la un spatiu bine cunoscut. Pentru mine Cetate e un asemenea loc.

Revenind la calatoria noastra, ne-am trezit pe la 9 spre bucuria cainilor plictisiti de inactivitatea de pe timpul noptii. Ne-am trezit cu gandul la mancare, la zacusca, icrele de crap si “carnivorii” cu gandul la caltabosii de casa.

Imi aduc aminte de Portul Cetate din anii ’90. Veneam dimineata la plaja, mancam vinete, lapte, porumb fiert si lubenita. Apoi caise, gutui si piersici. Dupa care intestinul protesta si portul abandonat era locul in care te puteai refugia pentru necesitati. Erau niste cladiri mari, abandonate in care daca iti astupai nasul te puteai retrage. Acum totul s-a refacut minimal, cu mult bun gust, cu lemnarie de calitate. O oaza de placere deschisa tuturor unde poti sta sa mananci ceva bun uitandu-te la Dunare, la padurea de plopi (inundata din cand in cand), la salcii, la apus, la vapoarele care se duc si vin, ascultand in liniste zgomotele de pe malul bulgaresc, respirand aerul Dunarii.

Ca orice intoarcere in “civilizatie”, drumul spre casa nu are mare istoric. Ce am putut vedea? O Dacia papuc care duce o canapea, o familie de tigani care ia micul dejun in mers direct in caruta, un drum spre Craiova in plina modernizare, localitati “altfel” decat cele din Ardeal, o ciorba “doppio” de fasole (pentru mine) cu ceapa rosie servita direct pe marginea drumului si un conductor de tren care mergea in paralel cu noi tragand semnalul si facandu-ne cu mana. In Calimanesti cumpar un joc de sah de la artizani, cadou pentru copil si intram in Sibiu roata la roata, salutandu-ne din mers, fiecare spre casa lui. “Cand e bine ti-e al naibii de bine”…

La final, filmul pentru posteritate:

in jurul Dunarii cu motocicleta, o foarte mica felie din Balcani from G. Serban on Vimeo.

Harta:

Septembrie 2014