Romania pe repede inainte

Romania pe repede inainte

Sambata – Romania se misca

Fiind zile de sarbatoare, printre mici, kurtosi, langos, gratare, bere si fotbal am pornit-o si noi prin tara, incalecati pe doua sei. Chemarea ancestrala a romanilor spre a frige ceva pe gratar am simtit-o in nari inca din sambata plecarii.

Cu amenintarea caniculei in spate si cu cea a furtunilor in fata o luam repejor spre Moldova. Alimentez in Medias, timp in care-l aud pe Gabriel cum se da mare cu rezervorul lui mare, cat China. Radem, copiii sunt bine mersi, parcati cu bunicii, noi avem chef de goana si de vazut tara. De fericire iau si un Pepsi. O luam spre Tg. Mures, depasim un motociclist in pantaloni scurti cu o motocicleta usoara si un chopperist cu o motocicleta grea. Ma strecor cam aproape de cel cu chopperul, sper sa ma ierte. Cel cu pantaloni scurti se ia dupa noi, se cam pricepe, “evadam” de cateva ori dar de fiecare data revine.

La intrare in Tg. Mures stam toti 3 intre masini blocate. Gabriel e usor in fata, tanarul in pantaloni scurti imi face semn sa o iau prin dreapta dupa el. Ezit, dar un sofer de TIR imi confirma 100% ca pe acolo trebuie sa o iau. Asa ca ii dau un claxon lui Gabriel si o iau pe drumul din dreapta, depasesc toata coloana simt in aer un iz de mici si ma trezesc intre sute de motoare, in mijlocul unei intalniri moto. Maris Fest. Organizatorii imi fac semne insistente sa intru in dreapta, eu semnalizez insistent sa ies stanga. Pana la urma ii conving, ma reintorc in trafic si dau din nou de Gabriel. Ne salutam din mers cu alte sute de motociclisti, unii cu steaguri, altii cu gagici. Mi se desurubeaza un capat de ghidon, il prind cu vreo doua secunde inainte sa cada si il insurubez (repetat) cu mana din mers.

La Reghin oprim din nou, hotaram clar ca intalnirile moto nu-s de noi, si pana deschidem un nou pepsi, in benzinarie parcheaza un BMW r1200 gs 2016 – editie triple black. Desi senin, rider-ul ne cam baga in ceata, ne spune ca n-a oprit deloc de la Iasi, ca a mers tare – in spatele masinilor cu statie (!?) are motorul in teste de la BMW si are o destinatie cam incerta. Lui Gabriel nu-i plac gentile Vario BMW puse pe Triple Black.

Ne roade foamea inca de la Medias, planul e sa mancam tocmai la Colibita la Fisherman’s. E deja dupamasa, dam de lacul Colibita, dam si de Fisherman’s. Ne cam pricepem la locuri de stat, mancat, baut. Mirosim imediat ca aici e o teapa turistica de zile mari. Proasta alegere. Ne e foame asa ca stam totusi. Cu lentoare vin meniurile, apoi tot impulsionam personalul care ne ia in final comanda. Terasa e plina, are deasupra plastic, ne coacem ca in sera. Nimeni nu mananca in jur, Gabriel incepe sa vocifereze, fetele incep sa fie nervoase, asa ca ma duc sa vad peisajul si sa fac fotografii.

IMG_0186

Lacul e frumos, curatel, peisajul merita si el. Ce e in plus e puhoiul asta de turisti care vorbesc tare, urla dupa copii, se agita, se cearta, stau la cozi. Barbatii scot din maiouri, la soare, burtile, tatuajele sau pectoralii, dupa caz. Fetele sunt ba pe tocuri cui, ba cu colanti mulati pe fund, indiferent de varsta sau greutate. Puneti peste toate astea fum de mici si muzica proasta. Prostul gust nu e modest, nu sta linistit la locul lui ci striga si se imprastie strident peste tot.

Ma intorc la masa, deja stam de patruzeci de minute, Gabriel a adus bauturile singur. In jur, pe terasa, tot nu mananca nimeni dar in afara de noi nu vad oameni deranjati ci adaptati. La masa de langa noi o familie mare asteapta cuminte mancarea in timp ce un fel de “soacra” le vorbeste tare tuturor, asa ca intelegem si noi filozofia ei de viata. Ei ii place ca omul cand “rade sa rada”, cand “danseaza sa danseze”, cand “mananca sa manance” dar cand “trebuie sa fie serios, atunci sa fie serios”. Gabriel iritat si infometat, nu se poate abtine, si comenteaza cam tare si apasat: “si cand f… apai atunci sa f…!”

IMG_0178

Tipa cu tocuri, cu ecuson pe care scrie “Cristina” si cu ochelari de tocilar, cea care ne-a luat comanda “la virgula”, vine spre noi miscand lasciv din solduri, are o privire angelica si o lingura in mana. O pune elegant in fata lui Gabriel si isi confirma nevinovat: “- Parca dumneavoastra aveti ciorba!” Imi vine in cap un refren: “Cand te-am cunoscut Cristina …”. Ne apuca rasul, am comandat patru ciorbe si inca o gramada de mancare si dupa 45 de minute avem la masa o singura lingura. Clar locul asta nu-i de noi, oricat am insista. Gabriel rezolva rapid cu plata sucurilor si plecam infometati, dar in sfarsit eliberati! Am scapat.

Pe drum vazusem un panou – Terasa Pescarie – putin offroad, o panta si ajungem la terasa. Contrasteaza puternic cu cea de pe lac, oamenii vorbesc incet, tipa care ne serveste nu are tocuri, nici nu are sprancene desenate gen “Nike” dar pare un munte de intelepciune si intelegere fata de “bunaciunea” de la Fisherman’s. Din difuzor se aude “- Ne iubeste femeile …” Gabriel danseaza pe scaun. Mancarea vine repede, e ok, planetele s-au aliniat pana la urma cumva. Asta e uneori Romania, nu poti controla nimic, ca sa te simti bine trebuie sa se alinieze planetele. Pentru noi s-au aliniat aici la Terasa Pescarie. Dupa masa, ne loveste insa o lene dureroasa. Ne vine sa nu mai plecam, Gabriel trebuie sa-si sprijine capul cu mana, pe mine ma cam stresseaza coboararea asta pe pietris.

O luam totusi din loc, motoclicleala ne remonteaza, mergem prin pasul Tihuta si apoi prin pasul Mestecanis. Gabriel savureaza curbele, eu nu sunt mare fan, ne oprim sus la o panorama intr-o parcare de TIR-isti. Ma joc grafic cu imaginea unui tir rosu cu un peisaj in fundal. Din cabina coboara o femeie, ma vede ca fac fotografii, apoi jenata urca la loc.

IMG_0221

Dam niste telefoane si apoi pornim, printr-o ploaie anemica, trecem prin balti si peste marcaje alunecoase. In Bucsoaia, Madalina se trezieste brusc din monotonie si imi povesteste prin casca bluetooth despre prima ei tabara, cea de la Bucsoaia. Pe scurt, era prin clasa a 3-a si a fost ingrozitor.

O masina cu numar de Bucuresti, ma sicaneaza fara motiv, nu uit repede de ea. Uscati ajungem in final la cazare, o pensiune draguta din Gura Humorului: cu livada, turn de observatie, eco, usor fortat sofisticata. Parcam sub doi ciresi si luam din voleu, inainte de a ne caza, patru beri. Ne bucuram de ele, insa de peste drum vine eternul miros de mici si muzica proasta, data foarte tare, cu tendinta de manele. Normalitatea din pacate nu in locul asta prietenos ci ea e dincolo de gard.

IMG_0246

Ploua cu gheata, ne lungim cu masa de seara, bem un vin, luam deserturi, suntem full, ni se inchid ochii. Adorm cand Ronaldo, sigur pe el, rateaza de la “unspe metri”. Pare negru de suparare.

Duminica – Romania se distreaza
Daca iei Romania metru cu metru, greu o sa gasesti un loc in care poti lua un mic dejun bun. Nu ma refer la ceva sofisticat ci la ceva proaspat, de bun simt, normal, decent, frumos aranjat samd. Pur si simplu nu exista in Romania obiceiul de a lua micul dejun in oras, eventual pe o terasa la aer. De fapt romanii exceleaza in a rata multe lucruri de reglaj fin, cum ar fi savurarea unui ceai, a unui mic dejun, prepararea unei cafele bune, asortarea unui vin cu o mancare sau stiu eu, cu un desert surprinzator. Intr-un loc deosebit. Si cand esti plecat intr-o tura cu motocicleta ai mare nevoie de asa placeri. Dar dupa cum am vazut ieri, nu ne intrece nimeni in asortatul micilor cu berea rece, cu galagia, cu muzica ieftina si cu hainele stridente.

Ca o exceptie insa, la Hilde’s (pensiunea noastra) se aliniaza din nou planetele avem parte de un mic dejun asa cum il dorim.
Gabriel se uita pe prognoze, gaseste in telefon imagini din noaptea precedenta cu viituri din Bucovina, calculeaza la cati kilometri suntem de ele, apoi priveste norii de sus si decreteaza ca azi o sa ne ude rau de tot. Decreteaza ca “trebuie sa ne ferim de viituri si daca trage grindina ne vom opri”. Plecam printre mici stropi de ploaie, Dana vrea la manastire, asa ca trecem peste raul Voronet care arata rau de tot, tulbure si involburat.

Oprim la manastirea Voronet, inghesuim motocicletele pe un singur loc de parcare. Baiatul cu parcarea ne cere doi lei de motocicleta. Principial Gabriel incearca sa-l convinga ca nu am ocupat decat un loc, baiatul se face ca nu intelege, sau chiar nu intelege. In fine, cel mai destept cedeaza intram in lumea miraculoasa si nesfarsita a tarabelor artizanale si apoi in manastire. Adidasii fosforescenti, slapii, tocurile cui, treiningurile si fustele mulate nu se asorteaza deloc cu albastrul de voronet. Stam pe o banca incomoda si recunosc ca in loc sa devenim piosi avem o mare placere sa urmarim “fauna” care trece prin fata noastra. In drum spre motoare, Dana cedeaza ispitei si cumpara ceva suveniruri mici si scumpe, pentru copii.

Suntem iar pe drum, Gabriel si Dana sunt in fata, rateaza un drum, ma uit pe GPS, asa ca preiau initiativa si o iau inainte. Drumul se deschide frumos printr-o vale. Dar si mai frumos se deschide cerul, este brusc soare cu mici nori de vata. Incepe o urcare spectaculoasa pe serpentine, suntem pe Transrarau. Oprim undeva la un punct de belvedere unde e plin de motociclisti. Socializam cu un cuplu din Cluj veniti pe un Ducati. E liniste, turistii sunt civilizati, lumea admira in tacere peisajul. Vedem varful Rarau, un nor alb il tot ia prin invaluire. Fac fotografii, ma uit la peisajul perfect, pozez doua vaci si beau un Pepsi.

IMG_0290

Madalina imi aminteste de o “lectie” din cartea de romana, Raraul de Geo Bogza. Imi amintesc de ea, incerc sa-mi storc toata mintea dar jur ca nu mai retin absolut nimic din acel text. Parca nu  mi-a placut dar mi-a fost bagat cu forta in cap. In schimb se pare ca a iesit usor si repede. Stiu totusi ca autorul era cuprins de exagerat de multe sentimente. Recunoasc insa ca imi place si mie aici dar n-as exagera cu statul, simt ca ar trebui sa mergem mai departe. Cuplul din Cluj nu au rezervata camera pentru la noapte Gabriel ii sfatuiste insistent sa caute repede o cazare, dat fiind weekendul aglomerat al Rusaliilor. Tipa face selfie-uri fara oprire iar tipul cauta adhoc o cazare ceva prin telefon.

IMG_0314 IMG_0332
Suntem iar calare, drumul larg devine ingust, asfaltul e bun insa mergem incet, nu mai incap doua masini in paralel. La o bifurcatie unde ezitam ne depasesc clujenii. Dana filmeaza cu telefonul de pe motocicleta, Gabriel chiuie iar pe mine ma bucura tare acest tip de drum care nu agreseaza deloc padurea. Calc direct pe o balega mare si proaspata, Gabriel ma claxoneaza din spate. Apoi dam piept cu o vale frumoasa si cu un drum prost. Valea Bistritei. Coboram spre Bicaz, dar la initiativa mea mai facem o oprire langa rau. Facem pipi, unii direct in Bistrita, altii in tufe, altii dupa copaci iar altii la o casa din sat prin amabilitatea proprietarilor.

IMG_0344 IMG_0348

Usurati, plecam in zdruncinaturi. Gabriel trage tare, dispare din campul nostru vizual desi nici noi nu stam pe loc. Drumul e distrus si in multe zone alunecarile de teren l-au afectat puternic. Aproape de Bicaz Gabriel si Dana socializeaza intr-o parcare cu cuplul din Cluj. Ea continua cu selfiurile, Gabriel face o gluma referitoare la mersul meu si imi povesteste complice cum i-a ajuns pe cei din Cluj, cum i-a depasit, cum tipul s-a luat dupa el si el a accelerat si asa mai departe.

Clujenii au gasit cazare “pe net” la Lacul Rosu asa ca avem drum comun pana acolo. BMW-ul lui Gabriel si Ducati-ul se duc in fata si incepe din nou etalarea abilitatilor moto. Nu mi se pare prea ok ceea ce fac chiar daca se vede ca au mare experienta. Drumul e prost, e aglomerat, motocicletele au pasger si bagaje. In plus, in parcare m-am uitat la cauciul fata de pe Ducati si nu mi-a inspirat deloc incredere. E clar insa ca niciunul nu vrea sa cedeze asa ca la un semafor problema se rezolva de la sine, trec eu in fata. Imi dau seama ca lucrul asta convine tuturor, tin un ritm alert dar concursul s-a incheiat fara sa existe un invins iar eu nu mai trebuie sa gonesc dupa ei.

Trecem prin Cheile Bicazului, peisajul e frumos dar e inecat de tarabe artizanale. Daca stancile n-au reusit sa blocheze valea, oamenii si masinile aproape reusesc. Se circula lent, alternativ pe un singur fir. Ajungem la Lacul Rosu, ne despartim prieteni cu clujenii si parcam langa lac. E aglomeratie, Gabriel devine activ, ocupa repede o masa, comanda colaci Kurtos si umplem masa de langos de la un chiosc vecin. O clienta agresiva, nemultumita de colac, face scandal si acuza nesimtirea femeii care le prepara. Aceasta isi face mari procese de constiinta, gusta din kurtos, il da si altora, ne intreaba si pe noi din priviri daca e bun, uitandu-se la colacii nostri abia inceputi ce zac pe masa. I-am luat mai mult ca pretext pentru a ocupa terasa umbrita si intre timp ne-am indopat cu langosi. Nu luam colacii cu noi dar ii explic femeii ca renuntam la ei din cauza spatiului redus de pe motociclete.

IMG_0404

Am fost cu ani in urma la Lacul Rosu, atmosfera era cu totul alta, mai respirabila. Obiectivele turistice au devenit atat de aglomerate si sufocante incat atunci cand ajungi la el tot ce iti doresti e sa pleci cat mai repede. Nu stiu, ar trebuie inventate alte obiective si tinute secret. Ca de salvat, la cum arata turistii, tarabele, cazarile , totul, nu pare ca se mai poate salva nimic. Nici macar Vama Veche. Spuneti-mi “hater” dar fara sa am pretentia ca sunt un mare intelept, civilizata noastra “e dusa rau de tot de acasa”.

IMG_0403

Cam dezumflati plecam spre Sfantu Gheorghe prin Gheorghieni, Tusnad, Miercurea Ciuc. Drumul e excelent, e liber, mancam kilometri. Gabriel infometat ii mananca mai repede, ne intalnim insa inainte de Moacsa si intram la Conacul Benke, cazarea noastra din seara asta. Conacul a apartinut unui maghiar deportat, apoi comunistii au facut din el sediul CAP apoi revolutia l-a lasat in paragina. Renovat de curand locul are pretentii de lux. Si dincolo de locul destul de banal in care e situat, chiar ar avea sanse sa fie. Are terenuri de sport, o zona generoasa de spa cu piscina acoperita, terasa, camere mari, parcare acoperita, pavilion pentru cai. Planetele par ca se aliniaza si aici, dar din pacate numai par. SPA-ul e cam varza, apa in piscina e rece si verde, mancarea e total anosta. O femeie ne spune ca de fapt concacul traieste din evenimente: nunti. E clar unde am nimerit. Ne uitam la marele meci Romania – Albania, o luam pe coaja, nici berea nu mai intra. Ca niste autobuze obosite, ne retragem la “garaj”, inainte de final.

 

IMG_0405

Luni – Romania se retrage

Dimineata citim stirile, raul Voronet pe care tocmai l-am trecut cu o zi inainte a iesit din albie si a facut prapad prin zona. Aici in schimb e soare si frumos. Dupa o cafea in aer liber si un mic dejun salvat de painea de casa, suntem iar pe motoare. Ne ducem iar spre Moldova de data asta dus-intors pe Lepsa, pe noul drum asfaltat spre Focsani. Un drum ideal pentru motociclit, e perfect. Asfaltul pare turnat special pentru tine, drumul e larg insa uneori curbele se inchid cam brusc. Gabriel iar o ia la goana dar fara motiv, renunta repede. Ne bucuram de aer si de drumul care serpuieste vreo 60km prin padure. Ca o parere personala acestui drum perfect dealtfel ii lipsesc totusi zonele de peisaj. Mi-ar placea sa am si o priveliste, peisajul sa se deschida undeva. Un drum prin padure ca un circuit perfect, fara peisaje spectaculoase “Not my cup of tea”.

IMG_0442

Ne intoarcem pe aceleasi serpentine, si dupa Benke, ne propunem sa vizitam alt conac. Domeniul Mikes din satul Zabala. De fapt initial aici am vrut sa dormim, insa rezervarile ar fi trebuit facute cu mult timp inainte. In Zabala trecem pe langa o poarta mare metalica, sufocata de vegetatie, care nu ne spune nimic. Mergem vreo 2km de macadam, nu dam de nici un castel. Niste copii ne indruma si ne intoarcem la poarta de fier.

Ajungem in momentul in care poarta se deschide si o masina tocmai iese din curte. Soferul ne vede si ne ia la intrebari. Ii spunem ca vrem sa mancam si sa vizitam, el ne spune ca nu se primesc vizitatori fara rezervare de cazare. Nici macar o apa nu putem comanda fara rezervare. Dar totusi ceva il convinge, planetele se aliniaza, da niste telefoane, vorbeste in maghiara, explica ceva si in final ne spune ca putem intra si ne vor servi cu o cafea si o prajitura. Perfect!

IMG_0449

Domeniul e rupt din povesti, daca as fi Geo Bogza asta ar fi “Raraul” meu. Fara sa ne bagam nasul in prea multe cotloane, locul e tare, are lacuri, paduri, poieni, anexe vechi amenajate cu simt, sali mari, de bal, decorate cu mult bun gust. Caut ceva “fake” dar nu gasesc. Se aud pasarile, un parau curge pe langa noi, e liniste, stam singuri intr-o poiana langa lac, ne bucuram maxim de atmosfera. Cafeaua vine in cesti de lut, perfect asortate cu locul si prajitura e una dintre cele mai cinstite – ca la tara, proaspata, cu zmeura. Nu ramane nici o firimitura.

IMG_0476  IMG_0479

IMG_0498

Fara sa simtim s-a facut ora 17, platim, multumim si probabil la fel ca intreaga Romanie apas pe buton-ul GPS-ului pe care scrie Home. Drumul spre casa n-are istoric, toata Romania e pe sosele, se intoarce din weekendul Rusaliilor. Ne scurgem printre masini mici si printre masini mari. In Codlea ratam un semafor, apoi depasim un grup mare de motociclisti. Cand zicem ca am depasit totul, la o viteza destul de consistenta o motocicleta de viteza trece pe langa noi ca o racheta. Madalina tresare si asa revenim din visele noastre. Ii conducem acasa pe Gabriel si pe Dana, fac cinste cu o socata, ei beau un sprit. Parchez apoi acasa, tai contactul cand GPS-ul imi arata insistent ca sunt in afara rutei.

~1120 km, iata si harta:

harta

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *