Vall Vall Pooja (Thaipusan)

Aflat într-o vizită cu ani în urmă, împreună cu părinții mei, pe video-ul gazdelor rula un film cel puțin ciudat. Era un documentar, se numea “Shocking Asia”. Ai mei se uitau la grozăviile de pe ecran dar în același timp, de fiecare data cand scenele erau prea dure, mă puneau să întorc capul. Filmul prezenta grozăviile lumii asiatice. Documetarul, printr-un comentariu voit tendențios, părea un fel de propagandă occidentală, punând în antiteză viața occidentală în contrast cu “dezastrul” vieților din Asia. Pe VIDEO-ul prietenilor, Panasonic, noi, în Europa de Est păream undeva la mijloc, “în confort”, între grozăviile orientului și “jungla” libertății occidentului. E drept că erau teme ciudate pentru mintea noastră: “aberații” gastronomice (șerpi vii, creiere de maimuță mâncate “la cald”, direct din calota craniană a primatului), operații “live” de schimbare de sex, ritualul șocant al arderii morților pe Gange (în Varanasi) până la procesiuni religioase cu piercinguri si firewalk. M-au impresionat mult scenele în care la o procesiune religioasă hindusă se făceau pierce-inguri, se călca pe jar încins fără să curgă nicio picatură de sânge. Mintea mea de copil nu putea să înțeleagă. Dar iată că după multi ani, din fericire, printr-o întâmplare am aterizat exact în mijlocul unei astfel de ceremonii hinduse. O sărbătoare cum rar vezi, autentică.

Vall Vall Pooja (un fel de Thaipusam) este o ceremonie care “se intamplă” în fiecare an, în momentul în care apare prima lună plină din an. Si iată că, în 2015 exact pe luna plină, ne-am nimerit și noi acolo, românii în India, în golful Bengal, exact in momentul în care populația hindusă își celebrează zeii. Scopul festivalului este acela de a obține o viată buna pentru ei, pentru prietenii și pentru familiile lor. Oamenii își sacrifică animalele, părul, pășesc pe jar încins, își produc durere. Ei spun că zeii intră în corpul lor și nu mai simt durerea atunci cand trec prin foc sau când își înțeapă pielea. Acest sacrificiu este modul în care populația hindusă (Tamil) iși arată devoțiunea în fața zeilor. Vall Vall Pooja este iubirea pe care oamenii o arată zeului lor, odată pe an. Asemenea festivaluri au loc în fiecare an în Sri Lanka, Malaesia – Batu Caves,  Mauritius, Singapore, Indonesia, Thailanda, Miyanmar unde găsim comunitați Tamil (Hindu)

IMG_1649

Scena 3  – Vall Vall Pooja 

Wandoor, Andaman. O familie aflată pe o fâșie de plajă cu nisip se roagă în liniștea dimineții. Stau cu spatele la ocean, aprind bețe parfumate, se dau pe corp cu cenușă, își pictează fața, mâinile și corpul, se roagă solemn. Încerc să-i salut dar mă ignoră total. Nu simt nici ostilitate așa că mă așez îndrăzneț exact în fața lor, cam la 2 metri, cu spatele rezemat de zid. Nu-i deranjez, nu mă mișc inutil, mai mult îi privesc, miros fumul aromat și din când în când declanșez. Fără preaviz, bărbatul, conducătorul ceremoniei intră în transă începe să urle, să scoată salivă pe lângă limbă, ochii i se dau peste cap, corpul lui e încordat și curbat pe spate, cu fața spre cer. Transei lui i se mai alătura una, a unei femei uscățive, în vârstă, din spatele lui. Hainele tremură pe ea odată cu carnea, părul lung lăsat pe spate parcă crește văzând cu ochii, pe gură scoate spume și zgomote înfiorătoare. Sunt luat prin surprindere, fac poze proaste, am pielea de găină, inima îmi bate tare, mi se pare că am intrat prea mult în intimitatea unor oameni, sunt blocat însă la zid, nu am cum să dispar fin. Transa însă se termină la fel de brusc, așa cum a început, familia își strânge lucrurile în tăcere, urcă în drum unde au parcate niște mopede. Îi urmez și în sfârșit îmi pozează zâmbitori.

Mă îndrept ușurat spre locul în care mă așteaptă Andrei și Mircea. Îmi e greu să le explic scena, nu au cum să o înțeleagă, e încă dimineață, stăm întinși pe bănci lângă malul mării la umbra unor copaci masivi. E liniște, adormim ca niște copii și ne trezim după o oră în forfotă. Suntem ușor reactivați, facem poze, facem o baie cu ochii după crocodili și după rechini apoi plecăm cu un autobuz aglomerat. Drumul devine din ce în ce mai aglomerat cu oameni îmbrăcați colorat, autobuzul aproape se blochează într-o mulțime, venită la sărbătoare. Fac cumva legătura cu intâmplarea de dimineață, hotărăsc peste capul colegilor să ne coborâm din autobuz. Valul mulțimii ne duce undeva sus pe deal, într-un amfiteatru natural plin de localnici îmbrăcați colorat. Se fac pregătiri, se vinde înghețată, se fac rugăciuni la un templu.

Există o echipă de “maeștrii de ceremonii” care pregătesc un pat gros de jar încins, fac chiar un tunel de foc. Jarul e puternic, dogorește până la 3-4 metri. Atmosfera crește din moment în moment, pare să dea în clocot. Nu înțelegem nimic. Vor arde “ceva” la foc? E și ceva poliție, care organizează lucrurile ferm, cu bâta. În zona noastră avem o polițistă tânără, frumoasă, nu ne putem desprinde ochii de la ea. Dar e total fermă și nu ne lasă să ne deplasăm. Aerul arde, vine muzica, se dansează “ca în Africa” în jurul jarului încins, se bat tobe și se suflă barbar într-un fel de trompete. Facem fotografii din același unghi, apoi nu mai rezistăm și încercăm să “evadam”. Polițista cu bâta ne readuce de fiecare dată înapoi. Scenele de dimineață cu oameni care intră în transă se repetă aici înzecit. Nu înțelegem absolut nimic, dar ne place. Transa e peste tot, doi preoți “dau binecuvantarea”, iar cei binecuvântați se simt împliniți, se vede bucuria și împlinirea pe fața lor, apoi pășesc ferm pe patul de jar încins. Vreo trei chiar cad în el. Unii cară vase cu lichide pe cap în timp ce dansează, alții au copiii pe umeri, alții au piercing-uri masive în obraji.

Reușesc să scap de “supraveghere” și mă amestec cu oamenii. În starea asta sunt absolut convins că aș putea trece și eu pe cărbunii încinși. E atât de banal, au trecut cu zecile și n-am văzut să fie vreo problemă. Preotul trece ultimul prin foc, evenimentul se încheie după ore bune de delir, și noi, absolut copleșiți, coborâm dealul în tăcere într-o mulțime de oameni fericiți, veseli și zgomotoși. La baza dealului ne întâlnim cu frumoasa noastră polițistă. E complet destinsă, are în 5 mână o înghețată roz, ce contrastează puternic cu buzele măslinii. Pare că se emoționează când ne vede, dar ne zâmbește cuceritor.

IMG_0360

IMG_0524

IMG_1098

IMG_1499

IMG_1521

IMG_1900

IMG_1584

IMG_1601

IMG_1695

IMG_1736

IMG_1967

In sfarsit s-a tras linie sub calatoria noastra in “Incredible India”. Imaginile au fost editate, selectiile au iesit in sfarsit la lumina. La fel si gandurile noastre despre India,  fiecare cu ale lui. Le-am adunat si le-am pus toate intr-o “carte virtuala”, pentru posteritate. Ea se poate descarca dand click aici: Atelier Diafragma 9, India 2015 In orice excursie sunt lucruri care te marcheaza mai mult si altele pe care le uiti repede. In cazul acestei calatorii nu-mi pot scoate din cap cateva scene despre care am scris in cartea noastra, si pe care le reiau aici pe blog unde spatiul imi permite si publicarea fotografiilor.

vall vall pooja
Un localnic indian doreste să-l filmez exclusiv pe Preot (reprezentantul zeilor) îmi arată că filmez în direcția greșită. Foto: Mircea Gherase

 

 

Update:

Ravi, baietelul indian dintr-un serial pentru copii ii spune lui Jessie ca nu e face mare lucru atunci cand mananca un ardei foarte iute. La el in tara oamenii fac lucruri mult mai tari: dorm pe cuie si calca pe jar incins. Fiica-mea zice “- Wow, indienii sunt mai tari ca magicienii? Sau fac vreo pacaleala?” Cu ocazia ocazia asta mi-am adus aminte de cadrele de la procesiunea religioasa din India unde oamenii calcau cu multa incredere pe jarul incins.

Cadrele filmate in conditii complicate, le-am pus “brutal” cap la cap. Cu sunetul original. Cine nu-l crede pe Ravi se poate acum convinge ca nu e nici o pacaleala la mijloc.

 

 

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *