România, trezește-te!

România, trezește-te!

Dacă săptămâna trecută eram încă pe pârtie, de “babe” am primit cadou, că toată România, un weekend călduros. Parcăm copilul pe mâini bune la bunici cu indicații precise: multe ore la soare în parc și măcar una de lectură după care nerăbdător dau jos husa de pe motor. Cu gențile montate, așa în soare, pare dornic de mâncat ceva kilometri proaspeți după o iarnă în care a stat amorțit, în stare de hibernare, în întuneric.

IMG_1601

Pădurea e încă “moarta” dar sărutul soarelui e irezistibil. În amorțeala și uscăciunea pădurii se ascunde multă viață. În dimineață asta susținem și noi din balcon trezirea pădurii, alături de Gabriel, cu o combinație neaoșă dar absolut irezistibilă de Zuzu cu Honduras proaspăt prăjit.

IMG_1612

Plecăm furtunos spre Agnita, dar vântul ne rupe. Pe drum drept stăm aplecați pe motociclete ca într-o curbă continuă contrând rafalele de vânt care coboară din munți, de pe zăpezile care se văd încă pe Făgăraș.  Nu e prea plăcut dar suntem atât de dornici de motociclit încât după 20 de km de “lupta“ răzbim vântul care se recunoaște învins și se retrage.

Începe să fie mișto de tot, chiar dacă trecem prin fum și foc. În România, trezirea câmpurilor se face dând foc pășunilor și dealurilor. Dacă-mi amintesc bine, practica tradițională n-ar mai fi tocmai legală. În mod cert, nu e o practică locală, așa de pe dealurile Agnitei ci una absolut globală. Timp de două zile oriunde am întors ghidonul am dat de mirosul de câmp ars, pe care l-am inspirat cu multă poftă. E și asta un fel de hrană de primăvară.

Satele-s rupte după iarnă, oamenii ies în porți în haine rele, drumurile-s mocirloase, pline de noroi întărit lăsat de roțile tractoarelor. Ca un făcut în fiecare sat câte-o țigancă frumoasă ne taie calea cu fustele-i colorate fluturând în vânt. Ba una chiar pare că ne zâmbește cuceritor. Pete de culoare într-un peisaj încă dezolant.

Oprim la o răscruce, ne bucurăm de aerul cald, de peisajul luminos, de toate mirosurile din jur. Ne place, dar România din care venim noi, deși e numai la 30 de km de România de aici, e cu totul și cu totul alta. Ruptura nu e cea despre care ne vorbesc politicienii la TV ci e o ruptură culturală și educațională la care e mult de lucru.

IMG_1623

Primăvara va veni, câmpurile vor fi acoperite de verdeață, copacii vor înflori. Dar oamenii din satele astea nu se vor “trezi” prea curând.  N-aș arunca la gunoi nicio tradiție românească, dar tradițiile “infloritoare” din satul românesc (transilvan!) văzute pe repede din mersul motocicletei, cu mici excepții arată cam așa: aruncatul gunoiul drept în rău, drumuri cu asfaltul rupt din metru in metru, garduri lăsate în paragină, case crăpate cu fațadă decrepita, campuri neingrijite, o  lipsă generală a spatiilor curate și ingrijite, oameni fără perspective care stau pe marginea drumului, fără a face nimic, in asteptarea (probabil) următoarei alocații.

Dacă oprești motocicleta e parcă și mai rău, te lovești de un limbaj monosilabic, dezarticulat. Odată prin satele acestea așezate că mărgelele pe malul Hartibaciului se auzea aproape exclusiv limba germana și (așa cum spune prietenul meu Vio) prin casele lor se auzea muzica lui Bach cântată chiar de la pianurile localnicilor. Dacă nu mă credeți, bisericile fortificate cu orgile lor impresionante, prezente în absolut fiecare sat sau cătun dovedesc că la un moment dat și “viata de la tara” a putut fi o variantă civilizată de viață împlinită și adevărată. Acum în schimb se urlă monosilabic de la o persoană la alta iar în multe case se face focul direct pe podea.

Totusi dacă te uiți mai cu atenție la oameni (dincolo de “cat costă motocicleta” și “cat prinde la ora”) limbajul non-verbal trădează un fond uman bun  care lasă speranța unei “treziri”.

Oprim în centru în Sighișoara, o perlă în Ardeal. Luăm din “voleu” o ciorbă pe o terasă insorită. Din jur se aud manele într-un mare fel. Pare că maneaua se aude dintr-un taxi, pe care ne chinuim sa-l identificăm. Ne vine să-i plătim o cursă taximetristului să plece în altă zonă. Din fericire taxiul pleacă dar din păcate muzică rămâne. Maneaua se transformă în altceva și mai rău. Și că orice piesă proastă e lungă si repetitivă:

Sincer, daca te-as prinde, te-as lega
Sa vezi si tu cum e sa fii asa

Un ochi rade, altul plange
Cand s-o am, ea din nou fuge
Dragoste, nu am rabdare
Pana vara viitoare

Rau cu rau, dar si mai rau
Sa nu stiu numele tau
Dragoste, nu am rabdare
Pana vara viitoare

Băiețașii sunt și ei de dimineață pe terasă, cu lanțuri groase la gât și cu ochelari de soare Gucci. Nu prea au “gagici misto”. Nu avem o stare prea bună, poate e de la muzică. Mai încercăm și o prăjitură la o cofetărie, departe de ce-am fi dorit. Sighișoara rămâne o speranță, venim de fiecare dată cu drag aici dar plecăm dezumflați. Pleznesc o poză de adio cu “ciuma rosie” în buricul gol.  Chiar daca romanii traiesc in acesti ani mai bine ca orice romani din trecut, nevoile de baza fiind in mare parte rezolvate, e inca mult loc de lucrat la chestiuni culturale, etice, morale, educationale etc. Se simte nevoia și aici in Sighisoara de “o trezire”.

IMG_1631

O luăm pe un traseu ocolit, pe drumuri comunale spre Târgu Mureș. Gabriel e spontan într-o serpentină așa că intrăm pe un drum pietruit în podgoria Vinea. Crama e situată sus pe deal, primim repede spre degustare un Kerner, un vin alb sec și lejer. Bun. Fără să fiu un cunoscător de vinuri, constat că în ultimii ani cramele românești au luat-o la pas mai repede decât România.

IMG_1643

Stăm pe iarbă, povestim, râdem și facem planuri de concediu. Umezindu-mi din când în când buzele cu vin, încerc în nenumărate feluri să pozez-“artistic” paharul cu vin. Nu-mi iese nicicum, via e încă moartă, dealurile-s arse și încă învelite de fum. Până la urmă îl pun pe Gabriel să deschidă gură și-mi iese poza de mai jos. E bine să nu ne luăm prea în serios, lăsăm paharele pe jumătate pline și investim într-o sticlă de Kerner, la pachet, pe care sperăm să o bem pe seară, în apus, la cazare.

IMG_1667 IMG_1659

Țintă serii e castelul Haller de la Ogra. Nimerim în mijlocul unei petreceri/botez. Parcă am fi preferat un loc ceva mai intim dar încercam să ne adaptăm. Castelul e cam aglomerat pe interior dar aerisit pe exterior. Personalul însă e super-friendly, și mâncarea ne binedispune maxim. Mâncăm până ne simțim picioarele grele. Soarele apune, așa că nu mai apucăm să ne bem vinul în apus.

IMG_1690

Ne mișcăm greu spre zona de SPA. Zonă, aveam sa constăm, destinată mai mult copiilor decât adulților. Facem o saună și parcă nu ne vine să intrăm în piscină acolo între copii mici.  Îmi aduc aminte de un ciubăr pe care l-am văzut cu coada ochiului atunci când am intrat cu motocicletele în curtea castelului. Ies pe o ușă dau de ciubăr și bag mână în apa. E caldă! Ce urmează e o grozăvie: stăm în noapte în apa caldă, sărată, afumându-ne ușor de la focul cu lemne ce încălzește apa. Stăm scufundați la cald, privim stelele și povestim, fără să ne putem concentra prea bine, despre justiția din România.  După mai bine de o ora în ciubărul cald, totul devine neclar și cețos întocmai ca fumul de pe dealurile arse ale Agnitei. Ne retragem în interior si ne mai muiem într-o piscină sărată. Fără succes, încerc să deșlusesc ceva din analizele apei termale.  Revenim în restaurant, de petrecere a rămas doar un miros greu de pește cu usturoi. Ne luăm un desert, ne luptăm greu cu un Sauvignon Blanc și dormim în final duși.

IMG_1719 IMG_1701

Dimineața mâncăm iar gustos și ne luăm cafelele la aer în curtea castelului. Pozăm ciubărul pe zi, pozăm caii noștri și apoi pe cel al conacului. Mergem în spatele proprietății unde dăm de un teren de fotbal sătesc, denivelat, de un lan de coceni de porumb în care suflă vântul iar în final dăm de Mureșul înfundat de gunoaie. Nu mă asteptam la asta în satele ungurești. Povestim despre cafeaua Honduras și încet-încet ne suim pe motoare, salutând și multumind din cap administratorilor care tocmai plantează panseluțe pe alee.

IMG_1699 IMG_1708

Alimentez la o benzinărie înainte de Câmpia Turzii, vânzătorul îmi spune că motocicliștii sunt “vestitorii primaverii”. Vrea să fie de gașcă, îmi zice că și ieri a văzut foarte mulți motocicliști. Apoi ajunge la ceea ce vroia să-mi spună încă de la bun inceput. A lucrat în Spania la Jerez, locul unde se desfășoară un circuit important de MotoGP, asa că se lansează in povești despre atmosfera de acolo. Nu stau prea mult la povești dar omul e viu și comunicativ.

Trecem de Turda, vedem Cheile Turzii apoi oprim scurt în Rametea. Sunt 20 de grade, e superplacut. Am pe motor stickerul cu “#rezist”. E o mișcare cu componente etice și morale în care cred. În Râmetea Gabriel dă de un “confrate” mult mai convins decât mine. Îi fac o poză.

IMG_1733 IMG_1762

Între Râmetea și Colțești oprim iar la ședință foto, stăm pe iarbă lângă un lan de coceni tăiați uitându-ne la Colții Trascaului și la Piatră Secuiului.  Ne aducem aminte de excursia făcută sus pe creastă cu copiii, în urmă cu doi ani. Apoi povestim despre curbe, viteză prea mare, nisip în  curbe.  Ne scuturăm cât putem de gânduri rele.

IMG_1753 IMG_1763

IMG_1787

Mai oprim și la Conacul Secuiesc, ne luăm o cola și niște gomboți la pachet. E multă lume aici, dornica de aer.

IMG_1792 IMG_1801

În Teiuș facem stânga și trecem dealul din Mihalț spre Colibi. E offroad, dacă n-ar fi oile și câinii ai zice că aici se termină lumea. Termometrul arată un incredibil 22.5 grade ținând cont că suntem în 5 martie. Mare parte din țară e pustie și neexplorată. Hai să-i zicem, o țară ca o pășune.

IMG_1819

În Roșia de Secas Gabriel are idea genială de a investi în 3 mere de la magazinul local. După Păuca și Presaca oprim pe un deal. Câinii de la stâna lătra și apoi ne supraveghează cu atenție orice mișcare. Ne mirăm de cât de bune sunt merele mâncate aici pe iarba uscată. Ne vine chiar sa dormim, dar ne atrage atentia un tractor care face o depasire extremă.

Ne ridicăm în final cu greu și continuăm pe drumuri rupte dintr-o Românie abandonată. Ludoș, Topârcea, Ocna Sibiului. Vorbesc cu Mădălina în căsca și ne întrebăm dacă un drum perfect în loc de această “gaură de drum” ar lua din frumusețea dealurilor. Ne gândim însă la dealurile din Toscana și ne lămurim că nu. Râdem, amintindu-ne  de un prieten (Bubu), pentru care dealurile din Toscană sunt “fix pix” pe lângă cele din Sibiu.

6 Martie, 2017
Eu, Madalina si Gabriel

harta

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *