1. Spre Giurgiu cu trafic, istorie si turci

1. Spre Giurgiu cu trafic, istorie si turci

Vara lui 2016, jurnal pentru posteritate.

Daca vrei sa blochezi Romania ai o solutie simpla. Pui un TIR de-a latul soselei pe dealul Talmaciului, fix in centrul tarii. Daca privesti imaginea de sus o sa vezi cum masinile incep sa se insiruie, ca niste boabe de fasole colorate, de-a lungul drumului spre Sibiu. Talmaciul se umple primul, apoi boabele-masini se insiruie cuminti in giratoriul de la Vestem, blocand tot traficul care vine dinspre Brasov. Apoi pe doua benzi, bara langa bara spre Sibiu, blocand autostrada – centura Sibiu (in fapt iesirea de pe autostrada). De aici pana la blocarea aproape totala a orasului e un fleac.  Si uite asa simplu ai blocat tot traficul care vine dinspre Arad-Timisoara, dinspre Cluj-Oradea, dinspre Brasov sau Bucuresti. Pun stop exercitiului de imaginatie, cu inca doua TIR-uri se poate face praf o tara intreaga pentru ore bune.

Isteria concediilor de vara din Romania duce traficul, in 2016, la cote maxime. Sa faci 4 ore de la Mangalia la Constanta, 3 ore pe centura Bucuresti si 16 ore pana la Sibiu, cu copilul in masina, asa cum au facut niste prieteni venind de la mare e o experienta de neuitat.

Scenariul cu TIR-ul de mai sus nu e un scenariu, este exact imaginea plecarii noastre din Sibiu intr-o vineri, o dupamasa din iulie. Impreuna cu Gabriel si Dana, cu mult chef de joaca si de goana, iesim dintr-o benzinarie si nimerim fix in traficul descris mai sus. Plecam in concediu cu motocicletele. Dupa tura de anul trecut, suntem hotarati sa facem una si mai reusita anul asta. Formatia e aceeasi ca anul trecut, ori asta e nu e putin lucru.

Gabriel croseteaza cu dexteritate traficul, eu dupa el cu incredere. Mai cu bun simt si amabilitate din partea soferilor, mai cu un claxon, mai cu o injuratura in casca, mai cu picioarele pe jos si cu trecere milimetrica a gentilor laterale pe langa masini mici si mari, ajungem la locul faptei, exact pe dealul Talmaciului, unde doua TIR-uri si-au acrosat reciproc remorcile, blocand complet drumul. Bonus vreo 30m de asfalt plini de ulei si motorina. Atmosfera e tipic balcanica, toata lumea se agita, unul tracteaza un TIR, alti 20 urla si dirijeaza, pe jos se imprasite rumegus, sau poate e cazut din TIR – nu-mi dau seama. Enduristii trec prin sant, noi tot cautam o “fisura” pe unde am putea trece. Zeci de curiosi chibiteaza pe margine, unii dintre ei cam suspecti se apropie cam mult de motocicletele noastre. Stau cu picioarele pe jos, aluneca crunt, imi pipai buzunarele pentru siguranta, chelia imi transpira abundent. Suntem in concediu abia de vreo 30 de minute.

Cred ca parem nerabdatori pentru ca, in spiritul balcanic, un politist vine la noi si ne spune pe un ton complice ca ne lasa sa trecem dar sa nu cumva sa cadem sau sa-i facem probleme/evenimente. Ne (re)activam rapid, fetele o iau pe jos, morcovul intra adanc si o luam drept printre TIR-urile ciocnite, peste pata de ulei. Reusim sa nu-i facem probleme politistului, fetele-s din nou pe cai, iata, in sfarsit gonim spre Valea Oltului, de-a lungul sirului lung de “boabele de fasole” care asteapta de ore bune la coada dinspre Valcea. Oamenii ne fac semne, suntem primii pe care-i vad pe contrasens de ore bune,  ne intreaba ce se intampla, cat mai trebuie sa stea etc. Ciocnesc pumnii ca si cum le-as arata ca e vorba de un accident. Unii mai indrazneti sar chiar in fata motocicletelor, trebuie sa oprim si sa dam explicatii. Scapam de ei dar coada dureaza exact pana la intrarea in judetul Valcea. Am trait sa o vad si pe asta, coloana de masini blocata din Sibiu pana la limita cu Valcea. Imi aduc aminte de indemnul unei prietene din Cluj (Ramona C.), stand relaxata langa un pahar de vin.

Cred ca asta e cea mai buna optiune dupa o zi torida petrecuta pe doua roti, printr-un oras incarcat cu masini care transporta o singura persoana: soferul! Luati-va oameni buni, biciclete, scutere, trotinete…!

Dupa aglomeratia de la plecare, Valea Oltului e aproape goala, “dam gaz” pe soseaua libera dar cerul e negru, amenintator. Incepe sa picure cu stropi mari, in fata vedem niste traznete apoi apoi brusc unul exact langa drum, langa noi, in Olt. Nici nu-l vedem bine ca si bubuie instantaneu. Madalina se sperie in spate si tresare puternic, la fel o vad si Dana pe motocicleta lui Gabriel. Din fericire, desi ne asteptam din clipa in clipa,  altul nu mai vine.

In preziua plecarii, la o verificare vizuala a motocicletei mi s-a parut ca amortizorul de ghidon e prea slab, asa ca l-am dat jos si l-am remontat “bine”. La motocicleta “bine” nu inseamna strans bine ci inseamna dat si cu un adeziv pe filet pentru a impiedica desurubarea lui accidentala din cauza vibratiilor. Chestiune pe care eu am omis-o. Scapati de trafic, apoi de traznet si in final de ploaie arunc o privire prin carene spre furca fata si vad amortizorul de ghidon desprins. Sunt ingrozit, imi e teama sa nu intre la roata, imi imaginez tot felul de scenarii (nerealiste) despre cum amortizorul se roteste si imi blocheaza roata. Il sun pe Gabriel si oprim intr-o parcare unde e si un restaurant traditional, cu muzica populara. Live! In ritmuri oltenesti, desurubez amortizorul, il bag in bagaje, oricum e un “extra” la motocicleta, ne descurcam si fara. Imi e destul de neclar rolul lui.

dealul-negru

Hai ca e bine, am facut cam 100km, deja avem povesti, mai sunt doar vreo 4900km de parcurs. Suntem oricum in intarziere mare, Gabriel vine cu ideea geniala sa mancam o ciorba la restaurant. Sub “amenintarea” unui bonus, Gabriel o stimuleaza pe chelnerita sa se miste repede cu ciorbele. Mancam inauntru, afara e “pusca si cureaua lata”. Ciorba e buna, fierbinte, asa ca pana se raceaste ies putin afara unde Gabriel trage dintr-o tigara. Uitandu-se la motociclete constata ca mi-am pus gentile invers. Cea lata peste toba de esapament, iar cea ingusta in cealalta parte. Nu am chef sa le schimb acum, e bine ca stiu ca motorul e mai lat in partea dreapta.  Scena de pe terasa e beton, muzica live e cantata ploii, meselor goale si masinilor care trec pe drumul national. Sacrific zece secunde din memoria telefonului pentru eternitate:

Suntem satui, veseli, evitam “blocajul” micilor de la Dedulesti, trecem Dealul Negru si intram pe autostrada. E deja noapte, mergem destul de agresiv, am scapat de picaturile de apa dar dam de o ploaie de insecte. Facem macel. Se izbesc de parbriz, de viziera, pe umeri si brate, pe pantaloni, pe orice. Nu sunt doar niste tantari sau fluturasi ci genul ala de insecte mancate bine, pline de zeama. Motociclistii stiu de care. Iata, doar cateva ore de rulat prin Romania si deja suntem cu costumele varza, desi am plecat de acasa perfect curati, atat motocicletele cat si noi. Dupa 20km Gabriel nu mai vede nimic, trebuie sa oprim sa curate viziera. O fac si eu.

Pana la Giurgiu nu se mai intampla nimic deosebit, mergem prin noapte pe un aer fain si calm, sub lumina lunii. Desi nu sunt mare pasionat de mers pe noapte, drumul a fost foarte placut. Avem o rezervare pe Booking, chiar langa granita. Hotelul e de un kitch imens, dar e bine ca am ajuns cu bine, nu vrem decat sa scapam de costumele moto si sa bem o bere pe terasa. Fetele preiau camerele in timp ce noi asiguram motocicletele. Rezolv si puzzle-ul gentilor, fac rocada intre ele. Acum sunt simetric. In viteza arunc o privire pe telefon, unde un prieten ma intreaba “ironic” daca mai mergem la Istanbul. Dau click pe link, si vad pe Hotnews un “ciot” de stire cum ca podul Galata din Istanbul ar fi blocat. “Stirea se actualizeaza … ” Lasam stirea sa se actualizeze, lasam costumele in camere, luam berile, citim stirile. Pana stirea despre Istanbul se mai actualizeaza putin, aflam ca pe Valea Oltului, cam pe unde ne-a cautat acel traznet, au venit inundatiile. Bonus ceva imagini cu masini pline de apa. E durere pe drumurile din Romania.

Planul nostru e sa ajungem maine dupamasa la Istanbul si sa petrecem 3 zile acolo, fara o tinta clara, mai mult sa ne bucuram de oras, de mancare, de Bosfor, de strazi, de dulciuri, de orice. Eu partial cu Istanbulul lui Orhan Pamuk in minte. Partial pentru ca n-am reusit sa-i termin cartea inecandu-ma in prea multa nostalgie. Pe masura ce berile noastre se golesc, stirea ramasa in aer devine coerenta, si planul nostru coerent ramane in aer. Dl. Erdogan, presedintele turc e pus in fata unui puci al armatei, exact acum cand Istanbulul ar trebui sa fie “al nostru”.

Stand asa in noaptea calda, langa Dunare – pe terasa la bere, avem o discutie mult prea serioasa despre turci si despre politica strategica. Cu ani buni in urma, aici in Giurgiu, unde stam noi de vorba cu berile in fata, turcii au scris istorie. Nu istoria  aia cu “prietenia milenara romano-turca” invocata de o doamna ministru la o vizita in Turcia, spre deliciul si amuzamentul copios al asistentei turce care nu stia ce sa faca: sa se jeneze, sa zambeasca stanjenita sau sa se sparga de ras, ci de o istorie dura lasata cu taieturi de sabie. In ideea asta Gabriel face apologia armatei turce. Eu, mai idealist din fire, cred mai mult in puterea oamenilor decat in cea a institutiilor si stiu (de la calatori pe doua roti) ca turcii sunt niste oameni tare misto, dar in momentul de fata, cand vine vorba de politica au un singur idol, presedintele lor. Asa ca sunt tare spceptic in privinta puciului.

Refuzam sa luam o decizie in noaptea asta, vis a vis de calatoria noastra, asa ca hai sa dormim si vedem dimineata incotro o apucam.

In drum spre camera il aud pe Gabriel cum naste in miezul nopti o “busculada” la receptie. Cei de la Hotel Sunny n-au nici o treaba cu emiterea bonurilor fiscale. Si Gabriel neaparat le vrea in seara asta, de parca doreste sa doarma cu ele. Le vrea pe amandoua, si pe cel cu berile si pe cel cu cazarile. Cu mare greutate le obtine, dar tot e nemultumit, bonul de cazare are pe el tot bauturi. Sau invers, nu mai stiu. De fapt in zilele urmatoare o sa constatam ca rezervarile pe ambele camere pe booking au fost facute la 200ron si noi am platit 380ron. Luati cu evenimentele si luati de fraieri am uitat sa verificam sumele platite. Halal Sunny, noapte buna!

 

Jurnal moto-calatorie 2016:

Ziua 1 – Spre Giurgiu cu trafic, istorie si turci
Ziua 2 – Prin urmare si-asa deci este vorba despre … greci
Ziua 3 – Thassos, la liber
Ziua 4 – In Thassos la munte si la mare
Ziua 5 – Long way to Keramoti
Ziua 6 – Metsovo
Ziua 7 –  We are sailing
Ziua 8 – Puglia
Ziua 9 – Vasile din Puglia
Ziua 10 – Calabria
Ziua 11 – Tropea
Ziua 12 – Amalfi 1
Ziua 13 – Amalfi 2
Ziua 14 – Pizza day
Ziua 15 – Din Albania in Durmitor (Muntenegru)
Ziua 16 – Sibiu

tura-parcurs-2016

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *