August 25, 2016

9. Vasile din Puglia

Dimineata ne vedem la micul dejun. Nu avem mari planuri pe astazi, nu avem nici o destinatie. Seara vom dormi tot aici asa ca nu trebuie sa impachetam bagaje. Hotaram sa mergem pe coasta Pugliei, sa urmam exact “calcaiul cizmei” atat cat putem. In tinuta sumara ne suim pe motociclete si mergem in regim de croaziera.

Dupa vreo 15 km facem o mica escala pe o plaja mare apoi o mare escala la un … aprozar mic. Cu gandul sa luam doar niste piersici descoperim un “aprozar” – tip rai – plin cu bunatati “de casa”. Ulei de masline, rosii uscate, vinuri, masline, condimente, ciuperci uscate, ton conservat, sosuri diverse, paste fainoase de casa si bruschetta de toate felurile. Si multe altele. Madalina imi atrage atentia la tonul de Mediterana, se pare ca tonul nu e un peste oceanic, asa cum credeam eu. Cade toata teoria si toata morala mea de aseara. Mea culpa.

Oricum imi vine sa iau magazinul asta cu totul, si sa-l duc in zbor pana la Sibiu asa cum a zburat casa micutei Dorothy din Vrajitorul din Oz. Gabriel mai cu jumatate de gura o trimite pe Dana sa vorbeasca cu cineva daca ne pot face un pachet pe curier. E aproape absurda ideea ca un aprozar banal sa faca colete, Dana se codeste dar in final intreaba o tipa de la legume. Surpriza, tipa e romanca. Il cheama pe seful ei, un tip volubil, plin de glume care insa nu ne rezolva problema. Tipa insa ne spune ca e un roman in zona, pe nume Vasile care mai face transporturi in Romania. Dar ea nu vrea sa vorbeasca cu Vasile, ca orice romani care se respecta, sunt certati. Cerem numarul lui Vasile, incercam sa-l sunam dar nu ne iese. E ceva prost la prefix. In timp ce tot butonam telefoanele, tipa de la fructe striga aratand spre geam. “- Uite-l pe Vasile, acum parcheaza masina.” Il inghesuim pe Vasile, il “periem” bine, ii explicam despre ce e vorba. Vasile e un tip uscativ, are niste tatuaje trase in tuse cam groase, nu vreau sa ma gandesc unde si le-a facut. Simte parca ezitarea noastra dar ne spune, aratandu-ne obrazul, ca-i om cinstit, la el cuvantul e cuvant. Ne poate rezolva contra 1eur/kg. Ne punem pe umplut cutii, notam adresa pe ele, i le punem lui Vasile in brate alaturi de 50eur. Daca trimiti un colet prin Vasile nu-ti trebuie AWB de urmarire el te va suna odata la cateva ore si te va anunta pe unde e pachetul tau. Chiar si noaptea. Good job Vasile, acasa vom ciocni un vin in cinstea ta.

Dupa ce planetele s-au aliniat perfect la aprozar urmeaza si ceva incidente total nealiniate. La intrarea intr-o localitate schimb dintr-a 4-a in a 3-a si simt cum motorul se opreste brusc, din mers. Am ambreajul inca strans, hai sa-i dau drumul sa pornesc din mers asa cum porneam pe vremuri Dacia 1300. Roata spate protesteaza, pierde aderenta dar din fericire motorul porneste si redevin motorizat. Motocicleta nu-mi arata nici o eroare, desi de la ultima alimentare parca ceva s-a schimbat la motor. Sa speram ca e de la benzina. Oricum din intamplarea asta trag concluzia ca nu e prea ok sa pornesti motocicleta din mers, mai ales daca nu esti drept pe drum.

Motociclistii stiu ca in general regulile de circulatie se respecta. Dar numai in general. In particular daca esti pus in fata unei manevre care e la limita regulilor dar o poti face in siguranta, o sa o faci. As zice ca suntem responsabili, atenti, dar as fi ipocrit sa spun ca respectam toate regulile de circulatie. Se intampla sa treci “pe verde” dar cu coada ochiului vezi ca ai muscat din rosu, limitele de viteza se depasesc binisor dar totusi sa nu sari calul, depasirile se pot face in siguranta chiar daca linia e continua. Vorba lui Luci (O.) un prieten din Sibiu:” – Nu exista linie continua! La un moment dat tot se intrerupe undeva”. Si multe altele.

Dupa o tura de 5000 km as putea zice ca, desi am mers in general in siguranta, daca trag linie, am cam incalcat toate regulile de circulatie. Apogeul, si chiar nu ma simteam in stare, a fost aici in Otranto cand Gabriel, din “neatentie” a luat-o pe interzis si noi “ca oile” dupa el. Apoi probabil ca sa scape, a facut dreapta tot din “neatentie”, tot pe interzis. In timp ce fac si eu virajul tot pe unde nu-i voie, hopa o doamna politist fluiera dupa mine. E clar, motorul boxer al BMW-ului e galagios, atunci cand merge motorul “nu aud nimic” ba chiar bag si putin gaz, crosetez masini si ma pierd in trafic. Nu ma recunosc, am facut-o si pe asta, sper sa nu primesc ceva vederi acasa. Nu-mi vine sa sar in sus de bucurie, dar asa mi-a iesit, o trecem totusi la “asa nu!”.

Urmam iar traseul de coasta, oprim pe o culme sa facem fotografii. Cadrul cu drumul si cu marea e fain dar mi-ar fi placut ca motocicletele sa fie in alt loc. Gabriel se ofera sa le mute rand pe rand acolo unde le vreau in cadru. Ii fac o poza cu el, pe motocicleta mea.

Oprim in Leuca. Daca te uiti la harta-cizma a Italiei Leuca este cel mai sudic punct de pe toc. Eu sunt disperat dupa o baie, Gabriel dupa o bere. Nu ne prea intelegem in privinta locului. Unde e terasa faina nu-i loc bun de baie si unde e loc fain de baie nu-i buna terasa. Cel mai destept cedeaza asa ca stam la o terasa urata si fac o baie buna intre niste “fiorduri” minuscule.

Dupa cativa kilometri insa ii apuca pe ei pofta de baie, asa ca ne lansam la apa intr-un loc fain, apoi stam intr-un jacuzzi natural, stam la soare pe stanci, mancam piersicile. Ne cam place si in Italia.

Ne facem plinul cu apa si plaja si in continuare ne bazam pe nasul lui Gabriel care ne duce la o terasa in Torre san Giovani. Daca eu fac traseele, cand vine vorba de terase, restarante si localuri ma bazez pe inspiratia lui Gabriel. Aici in Torre san Giovani a nimerit-o bine de tot. Terasa de lemn, cu stuf, cu muzica buna cu bauturi bune si reci, bine preparate. Fetele-si iau un gin tonic (Hendricks), eu apa si cola si in final si Gabriel mustaceste si el cu ginul in fata. Langa noi se disputa un meci de beach volei, masculin de la care Dana nu-si poate lua ochii.

Din pacate mai avem vreo 100km pana “acasa”, nu ne permitem sa mai stam aici. Mai urmam conturul “tocului” pana in Galiopoli dupa care o luam peste “deal” spre la cazare. Alimentez si simt cum motocicleta isi “revine”, e clar, la ultima alimentare benzina a fost cam suspecta. Conservatori, seara mergem iar la Pescheria, suntem mai decisi in ceea ce priveste comanda de mancare si apoi ne retragem la somn.