15.	Din Albania in Durmitor (Muntenegru)

15. Din Albania in Durmitor (Muntenegru)

Exista multe prejudecati despre Albania, precum si multe ingrijorari. Asa se intampla daca te uiti prea mult la televizor, nu mai pleci nicaieri, peste tot e un risc. Ba amenintari teroriste, ba accidente de avion sau de circulatie. Ce nu stiu oamenii e ca evenimentele nefericite, la fel ca o criza financiara, se intampla atunci cand te astepti mai putin, nu atunci cand le astepti. Dar nici statul acasa nu e foarte safe, canapeaua din fata televizorului dauneaza grav sanatatii.

Albania insa va fi un drum de tranzit, destul de scurt, destinatia noastra de astazi va fi parcul Durmitor din Muntenegru. Un fel de incercat “Albania” cu degetul. Odata debarcati iesim intr-un giratoriu care trebuie sa recunosc ca seamana cu (sau e mai rau ca) unul din bucurestiul anilor ’90, plin de cersetori, multi invalizi care se tarasc pe jos pe drum asteptand ceva de la turistii care au debarcat. Cand esti cu motocicleta si faci slalom printre invalizi, va rog sa ma credeti ca scena asta e mult mai “intima” decat atunci cand esti in cusca “safe” a masinii. Incerc un sentiment dar nu stiu cum sa-i zic pe nume.

In cautarea unei cafenele totusi atmosfera devine normala, oamenii sunt normali si prietenosi. Bem cafele si mancam croissant proaspat.

Drumurile-s cand sparte, cand bune, cand inguste cand late. Si mai peste tot aglomerate. E plin de politisti in drum, majoritatea par pusi pe post de semafor. Daca as fi sa zic ce am vazut cel mai des in Albania, in arara de politisti, cuvantul ar fi pepeni. Albania e tara pepenilor, zeci de km de munti de pepeni se intind la vanzare de-a lungul drumului. Oprim la o benzinarie, alimentam, ne luam ceva sucuri dar scoatem cardul si … nu se poate. Dar cand scoatem EUR, zambetul apare pe fata benzinarilor. Cu EUR se poaaatee orice.

IMG_3978

Pe nesimtite trecem in Muntenegru. Drumul se depopuleaza brusc, asfaltul devine perfect. Ne dam zdravan, urcam in munte si luam sute de curbe. Stau lipit de Gabriel ca un magnet. Din mers, undeva pe marginea drumului miroase a mancare asa ca Gabriel ne intreaba daca nu oprim. Hai sa ne intoarcem. Ne-am dezobisnuit de portiile din Balcani, e rupere meniul asta. Eu mananc totusi mai usor o ciorba de peste foarte buna, specific albaneza si ceva branza cu iaurt. Colegii se arunca insa in snitzele si carne la gratar. Plecam “grei” desi nu mancam nici jumatate din portii. Pe finalul mesei, Gabriel obosit incearca sa deturneze traseul, zice sa mergem intai la cazare si sa urcam pe urma in Durmitor fara bagaje. Ma gandesc insa mai bine, ma tin pe pozitii, pastram traseul initial asa ca renunta si el la planul lui demobilizator.

Dupa 30km Gabriel zice ca nu mai poate, il ia somnul, trebuie sa faca pauza. Uite ca dupa intamplarea din Bulgaria se tine de cuvant. Constat ca nu te poate obosi motociclismul asa cum te oboseste o masa buna in balcani. Luam o pauza, prilej pentru o fotografie, cu garda jos.

IMG_4030

IMG_4034

Ajungem in Plužine, de aici incepe parcul Durmitor. Vremea e frumoasa, e dupamasa si avem parte de o lumina perfecta. Urcam pe serpentine spre Žabljak trecem prin tuneluri sapate in stanca exact in curbele “ac de par”. Vedem lacul de sus, vedem platoul alpin si vedem muntii. Nu e mai nimeni pe drumul asta, si din pacate trebuie sa-mi amintesc de ceea ce se intampla in weekend-uri pe Transalpina sau pe Transfagarasan. Oprim repetat spre disperarea (prefacuta) a lui Gabriel. Madalina imi face si mie o fotografie cu motocicleta de care Gabriel rade. Intr-un pas oprim si la un mic chiosc unde stam la o masa mancam gogosi traditionale inmuiate in miere. Dupa deliciul asta Pepsi-ul chiar nu are nici un gust.

IMG_4047IMG_7333IMG_4068IMG_7367IMG_7405IMG_7364IMG_7396IMG_7404

Imi pare rau dar trebuie sa coboram. Ajungem in Žabljak unde avem iar o cazare confortabila, de data aceasta cu SPA. Nu o lungim prea mult, intr-o jumatate de ora facem saune repetate. E atat de bine incat in sauna cu aburi, cea cu geam spre muntele impadurit, stam vreo 40 de minute, facand dus rece in mod repetat. Gabriel zice ca tot ce si-ar mai putea dori acum ar fi un “T bone” in sange. Dupa ce ne echipam, coboram in restaurant si vedem ca meniul e foarte smecher. Nu numai ca au tot felul de paste dar au si “T bone-ul” dorit de Gabriel. Dupa sute de km si un drum senzational, dupa o sauna grozava si o masa buna ce mai lipseste? Gabriel vine cu ideea geniala sa luam si un vin scumput, accept cu jumatate de gura, fondurile noastre sunt deja depasite inca din Amalfi. Luam un Brunello di Montalcino care se asorteaza si cu vita lui Gabriel si cu pastele noastre. T bone-ul desi a fost cerut in sange vine facut tare. Fara ca Gabriel sa faca “talente” chelnerul rezolva operativ si ii aduce o alta carne exact cum si-a dorit-o.

Seara in pat, ma gandesc la traseul nostru.

Jurnal moto-calatorie 2016:

Ziua 1 – Spre Giurgiu cu trafic, istorie si turci
Ziua 2 – Prin urmare si-asa deci este vorba despre … greci
Ziua 3 – Thassos, la liber
Ziua 4 – In Thassos la munte si la mare
Ziua 5 – Long way to Keramoti
Ziua 6 – Metsovo
Ziua 7 –  We are sailing
Ziua 8 – Puglia
Ziua 9 – Vasile din Puglia
Ziua 10 – Calabria
Ziua 11 – Tropea
Ziua 12 – Amalfi 1
Ziua 13 – Amalfi 2
Ziua 14 – Pizza day
Ziua 15 – Din Albania in Durmitor (Muntenegru)
Ziua 16 – Sibiu

tura-parcurs-2016

 

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: 1. Spre Giurgiu cu trafic, istorie si turci – Joy Ride Coffee

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *