4. In Thassos la munte si la mare

4. In Thassos la munte si la mare

Dupa seara agitata, in dimineata asta suntem mai retinuti. Pe la 11 ne intoarcem, de data asta calare, la locul faptei la “Karnagio” unde luam un mic dejun asa cum ne place noua. Mancare buna servita intr-un peisaj la care nu ai ce sa-i reprosezi, pe o muzica asemenea. Poate pretul e cam piperat pentru Grecia, dar si locul asta arata bine de tot. Greu ne hotaram ce sa facem. Dana vrea sa vada o plaja cu pietricele de marmura, mie imi cam miroase a teapa turistica dar totusi o luam spre marble beach, uitandu-ne cu jind la canapelele de la Karnagio.

canapea

Ne aruncam pe un offroad care initial pare ok apoi dam de pietre din ce in ce mai mari, ingropate in praf si nisip. Drumul coboara, e din ce in ce mai abrupt iar cauciucurile incep sa intre in nisip odata cu morcovul. Acum zece minute eram atat de destinsi si acum pe serpentinele astea pline de nisip si pietre, tremura totul pe mine. Nici nu suntem siguri ca asta e drumul. Din fericire Gabriel opreste si zice stop, riscul e destul de mare sa trantim o motocicleta, nici noi nici fetele nu suntem echipati, asa ca mai bine ne intoarcem. Nu-mi place sa nu-mi ating obiectivele dar “marble beach” nu ma pasioneaza cine stie ce si la capacitatea de a merge pe “off” motocicleta ar duce, dar eu sunt cam la gradinita. Asa ca ne intoarcem la Karnagio, unde se pare ca ne-am stabilit tabara de baza, mai pompam ceva bani in cafele si sucuri, stam pe canapele, facem bai prelungite. Ma simt iar vinovat ca ma balacesc singur, asa ca sun la Nora, fetita mea, care imi raspunde dar ma expediaza rapid. E in tabara, nu are timp de vorbit, trebuie sa faca curat, altfel nu are voie la party, deseara. Dar ma iubeste. E bine, se pare ca ne simte puternic lipsa.

Dupa cateva ore reusesc sa motivez grupul pentru o noua expeditie. Mergem la Kastro, un sat parasit din munte, undeva in centrul insulei. Recomandarea lui Cristi. Satul a fost loc de refugiu, dar s-a depopulat ca urmare a cresterii turismului in insula. Pe net scrie ca satul arata bine, are un singur local, al lui Kostas. Un tip jovial care are un iaurt foarte bun. Hai sa vedem daca Kastro e un bun loc de refugiu dupa atata leneveala, si daca iaurtul de capra bate iaurtul de vaca. Cristi zicea (cu regret) ca in urma cu un an drumul era in constructie, deci ar trebui sa fie gata asfaltat. Speram ca nu l-au invadat turistii din cauza asta. GPS-ul ne baga pe un drum prost, neasfaltat, apoi intrebam pe cineva si revenim pe cel bun, asfaltat. Lasam motoarele la mariginea satului intr-un peisaj adevarat. E fain aerul e faina si asezarea, ma reactivez brusc iar cu fotografiile.

kastro3

kastro2

Am constatat ca anul trecut am avut prea multe gadgeturi, mintea mea a fost prea preocupata de obictive, aparate, incarcatoare, fire, baterii. Asa ca anul asta am renuntat la toate, am plecat minimal, doar cu telefonul.  Nu am mari pretentii de la fotografii, sunt doar niste imagini pe care sa le arat prietenilor si cu care sa ilustrez jurnalul calatoriei.

Jurnal pe care, nu stiu de ce, trebuie neaparat sa-l scriu. Cand e gata, abia atunci simt ca am inchis calatoria. Gigi Becali aflat in penitenciar zice ca “scrisul te elibereaza”. Nu stiu daca ma elibereaza, nu stiu nici macar pentru cine il scriu. Probabil pentru mine, pentru colegii de calatorie, pentru familie si pentru prieteni. Calatoriile noastre nu sunt mari calatorii, nu descoperim lumea, nu sunt nici macar acel gen de calatorii inspirationale. Cert e ca exercitiul de a scrie acest jurnal e unul introspectiv care-mi face bine.

Revenind in Kastro, colegii se duc ca un magnet spre localul lui Kostas, iar eu o iau pe stradute. Case mici, in intregime zidite din piatra. Ma impresioneaza peisajul si “tigla” acoperisurilor din aceeasi piatra “feliata” manual. Ajung si eu la Kostas, tipul e o namila la bustul gol, are o burta mare, e pus pe glume si stie o multime de limbi straine. E intruziv, fara sa fie insistent sau agasant. E genul ala de om care cand se uita spre tine, se uita “in tine” nu “la tine”. Are un arsenal intreg de jocuri de perspicacitate care te prind si iti pun mintea la contributie. Ne e prea bine ca sa mai obligam si mintea sa gandeasca, le abandonam repede, “ne dam batuti”. Kostas aduce iaurtul. Combinatia de iaurt rece cu mierea dulce si nuca ne convinge definitiv: Kostas e tare. Incet incet rezolvam si o parte din problemele de perspicacitate. Fetele se bucura de loc, Gabriel zace intr-un hamac iar eu mai dau o tura de sat. Kostas ne duce si in biserica, devine brusc solemn, are grija sa-si ia camasa pe el, fetelor le aduce cate o fusta iar eu imi aleg o mustrare ca era sa intru cu sapca pe cap in biserica. Stie ca romanii sunt ortodocsi, ca grecii.

katro5kastro4 kastro6kastro7

Plecam fara mare tragere de inima. Suntem abia de cateva zile plecati in concediu dar ne simtim de parca suntem plecati de doua saptamani. Cum s-ar zice in IT, ne-am dat deja un “hard-reset”. Maine e ultima zi de Thassos, ne pare rau ca plecam din locul asta in care nici n-am planuit sa venim.

kastro8

Astazi nu mai e timp de baie in mare pe inserat, mergem pe faleza sa bem o bere in apus. O luam pe jos, total haotic, Gabriel probeaza o palarie,  opreste sa-si ia inghetata, apoi cumpara gogosi umplute cu crema de vanilie. Dana se uita la suveniruri, iar eu imi gasesc un autocolant cu Grecia pentru geanta laterala. In mersul asta haotic al nostru se intampla iar un moment care ma pune pe ganduri. Nu-mi gasesc colegii, ma intorc din drum si in fata unui local o vad pe Dana stand pe un scaun rosie la fata, pe Gabriel aplecat asupra ei iar pe Madalina cu un pahar de apa in mana. Uite ca nu numai motociclismul e periculos, poti musca dintr-o simpla gogoasa cu crema lipicioasa si nu mai poti respira. Dar momentul a trecut, sperietura a fost mai mare. Le explic despre manevre Heimlich desi in cazul unei “creme adezive” habar nu am daca functioneaza.

Stam la o bere, dar asemenea cremei din gogoasa, nice ea nu aluneca deloc. Soarele apune, e ultima seara in Thassos hai sa mergem la taverna de unde am inceput. Jelly si Jon apar si ei, rasul lui Jelly e un dar ceresc, ne binedispunem din nou. Ne-am linistit si cu mancarea, nu mai comandam “ca nebunii” e din nou bine. Gabriel cedeaza si se duce la somn, noi o mai lungim cu povestile si cu un pepene rosu, rece.

thasos-apus

 

Jurnal moto-calatorie 2016:

Ziua 1 – Spre Giurgiu cu trafic, istorie si turci
Ziua 2 – Prin urmare si-asa deci este vorba despre … greci
Ziua 3 – Thassos, la liber
Ziua 4 – In Thassos la munte si la mare
Ziua 5 – Long way to Keramoti
Ziua 6 – Metsovo
Ziua 7 –  We are sailing
Ziua 8 – Puglia
Ziua 9 – Vasile din Puglia
Ziua 10 – Calabria
Ziua 11 – Tropea
Ziua 12 – Amalfi 1
Ziua 13 – Amalfi 2
Ziua 14 – Pizza day
Ziua 15 – Din Albania in Durmitor (Muntenegru)
Ziua 16 – Sibiu

tura-parcurs-2016

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *