1. Prin coasta florilor de portocal spre Mecca Paelliei

1. Prin coasta florilor de portocal spre Mecca Paelliei

Cea mai mare greșeală pe care o poți face atunci când te trezești dimineața în Barcelona este să iei masa la hotel. Să preferi o omletă veștejită și o cafea la filtru atunci când orașul geme de cafenele, de “boquerii”, de baguetine catalane, de tortilla, de piețe de mâncare, de sandwicherii cu jamon-uri speciale și brânzeturi maturate, de patiserii, de pâine proaspătă și de multe alte delicii?
Dimineață pe la 10 “ – Știu eu un loc unde putem lua o cafea buna”. În primăvară am băut o cafea în București la “Two minutes”, un concept de cafenea, mică și prietenoasă, care mie-mi place foarte mult. Aveau o cafea prăjită la Right Side, o prajitorie din Spania care m-a impresionat. Că să fim și noi de partea bună a lucrurilor, am căutat pe net o cafenea specială în orașul asta complicat. Se numește “Satan’s Coffee Corner”, au cafea de la Right Side și este descrisă pe internet că fiind “hipster mecca”. Aici e de mine, hipster bătrân. Intrăm cu motocicletele pe străduțe din ce în ce mai înguste și le parcăm, cam neglijent, lângă un colț de stradă.

Cafeneaua e cool chiar dacă nu e chiar așa hipsterească cum se vrea. Îmi place în mod deosebit cum e integrată zonă de preparat cafea și mâncare cu cea de servit cafeaua, practic nu sunt delimitate unele față de altele. Intrarea se face exact pe după bancul cu espressorul, adica pe “după tejghea”. Sunt fan al cafenelelor care au espressorul orientat spre clienți, e grozav să vezi rutina celui de la espressor și curgerile cremoase de espresso.

După excesul de mâncare din seară precedentă nu suntem foarte infometați, dar suntem pofticioși iar în interior miroase demențial a cafea și a unt topit. Așa că iar ne luăm de toate. Suntem într-o stare de bine, vecină cu anestezia, lenevim în cafenea ca și când avem tot timpul din lume. Mai cer și un single shot de espresso și apoi ne desprindem cu greu de cafenea. La motociclete e tămbălău mare,  mașina de curățenie nu încape din cauza motocicletelor noastre și blochează la rândul ei drumul. Încercam să ne echipăm repede și să eliberăm, oamenii din jur ne privesc cu admirație,  se uită la stickerele de pe genți în timp ce șoferul de la curățenie gesticulează nervos. Preferăm să le zâmbim primilor și să eliberăm drumul fără prea mare agitație.

Gabriel vrea să vadă Sagrada Familia, apoi vrea să vadă faleza. Mădălina ar vrea să-și cumpere niște ochelari de soare de la o firmă bună. Niciuna dintre idei nu cred că-i prea grozavă, dar nici nu mă deranjează foarte tare. Parcăm la catedrală, noi am mai văzut-o, Gabriel însă e impresionat, el care niciodată nu e fan-ul acestui gen de obiective. Pe mine, mai mult decât clădirea în sine, mă impresionează faptul că e un proiect pe care Gaudi nici măcar nu și-a propus să-l vadă finalizat, se estimeaza că biserica va fi terminată la 100 de ani de la moartea lui (undeva în 2026). Estimările inițiale ale arhitectului au fost însă devansate cu câteva sute de ani, adică lucrările s-au mișcat mult mai bine decât estima chiar proiectantul, neținând seama de avansul viitor al tehnologiei. E lume multă, dăm o tură de catedrală, e cam imposibil de făcut o fotografie cât de cât. O luăm spre faleză, dar la fiecare intersecție e poliție care deviază traficul din ce în ce mai aglomerat. Facem slalom și ne strecurăm milimetric pe lângă sute de mașini dar nicicum nu putem să luăm direcția pe care o vrem. Blocați în trafic discutăm și renunțăm la faleză cât și la ochelari. Gata cu Barcelona, hai spre Valencia. Dar Gabriel vede pe dreaptă o reprezentantă BMW moto, hai să pierdem vremea și pe aici. Gabriel și Dana își cumpără tricouri, e plin de motociclete noi, toată gamă R nine T, dar mie îmi face rău de tot cu ochiul noul R 1200GS Rallye. Prețurile motocicletelor sunt însă mai mari decât în România, angajații ne spun ceva de o taxa suplimentară în Spania.

În sfârșit ieșim din Barcelona, planul e să facem o baie undeva pe drum si apoi să trecem printr-o zonă offroad pe costa de Azahar (floare de portocal), zona văzută virtual pe google maps ce părea interesantă. E destul de cald dar am venit pregătiți, ne-am cumpărat niște “cooling-vests”. Funcționarea lor e simplă, se îmbibă cu apă de la robinet și apoi o iei pe tine. Aerul cald intră prin aerisirile de la geacă moto și evaporă treptat apa din vestă, corpul resimțind o temperatură cu aproape 10 grade mai mică decât temperatură mediului. E prima data când le testăm și ne bucurăm că funcționează.

Oprim în Tamarit, la Cala Jovera, am nimerit un loc fain unde ne dezechipam repede-repede. Apa nu-i foarte caldă dar fac o baie, înot de-a lungul stâncilor contra curentului. Gabriel se duce după apa și cola, îl văd din apa tot pe telefon, rezolvă lucruri de la job, nu se poate bucura încă. Fac fotografii și încet-încet ne echipam. Plec cu ceva regret, locul e fain și neturistic, dar e deja târziu, Valencia e încă departe și mai avem și bucata de offroad.


Bucată care nu ne dezamăgeste deloc. Parque Natural Sierra de Irta în partea lui de coastă nu e foarte înalt, dar e stâncos. Pe drumul pietruit ce urcă și coboară șerpuit întâlnești din când în când bicicliști. Oprim repetat, facem pipi, ne uităm la mare, facem poze.  Ritmic apare câte un mic golf cu o plajă nisipoasă pe care găsești câțiva turiști. Atmosferă e de pace absolută. Mi-ar fi plăcut să stăm aici, pe nisip sau pe stânci câteva ore.

Dacă ai aduna tot litoralul spaniol, cu tot cu cel al insulelor ajungi la aproape 8000km de coastă. Spania e mare, aparent nu are o densitate foarte mare de populație comparativ cu alte tări europene. Însă, cu excepția comunitătii madrilene, majoritatea populației trăiește în zona de coastă. Liniștea de aici probabil e o excepție, rămâne de văzut.


Dăm însă bice, trecem prin Castellon, mica “românie” din Spania, și spre seară în sfârșit ajungem în Valencia.  Aici s-a născut celebra mâncare paella, un amestec colorat de orez cu legume și cu pește, sea food sau altă carne. Murim de curiozitate și de poftă. Între dușul rapid și pregătirea de seară sun și fac o rezervare la restaurantul cel mai apreciat, considerat de internauți, mecca Paelliei. Mădălina are probleme logistice, hainele i s-au șifonat si le tot încearcă rând pe rând. Recepționera îmi vinde o “poveste ieftina” despre taxiurile din Valencia (cică astăzi nu circulă pentru că “owner has a stroke”) și refuză să-mi cheme, deși pe stradă e full de ele. Gabriel râde de mine. Înainte de masă ne plimbăm puțin pe faleză, nu suntem prea impresionați. Vedem și români aici, artiști în sculptură pe nisip.

Paella ne dezamăgeste și ea, e prea cleioasă, prea uscată, prea sărată, prea puține fructe de mare, deloc proaspete, nu e ce trebuie. Vinul e bun dar până la mecca paelliei cred că trebuie să mai mâncăm ceva kilometri. De pe terasa restaurantului se văd spre plajă multe luminițe, pare un parc de distracție, Dana zice că sunt “mașinuțe”. Pare o seară ratată, pornim încet spre hotel, dar hai să aruncăm o privire “la mașinuțe”.

Mașinuțele sunt club în toată regulă, club în care suntem aspirați, fără să ne mai intrebăm unul pe altul, ca într-o gaura neagră apărută din neant. Aici toată lumea bea gin, și se mișcă pe ritmuri latino, ne integrăm și noi destul repede mai ales pe partea de gin tonic. Un tip sare în sus când îl vede pe Gabriel, zice că seamănă perfect cu Arda Turan, un fotbalist turc ce a făcut carieră si mulți bani prin Spania. Ba chiar uite, are și burtica lui. Gabriel, zâmbește, știe de Turan, a mai fost odată confundat cu el, la un resort în Turcia, unde din cauza asemănării a fost tratat regește tot sejurul. Atunci nu avea burtică, nici el și nici Turan.

Spaniolul se tot învârte pe lângă noi, află de tura noastră, e mega încântat. Întâi nu ne crede, dar îi arăt poze și trasee pe telefon. Zice că suntem eroi, în mintea lui facem călătoria vieții. Iși chema toti prietenii din club, face fotografii cu noi, il prezintă pe Turan apoi le povestește despre traseul nostru. Nu se poate deloc abține de la superlative. Ne spune în spaniolă că e invidios, și pune smartphone-ul să traducă cu voce în românește. Chiar nu mă gândeam că “envidia” înseamnă invidie! Are și el un Suzuki V-Strom (la fel că fosta mea motocicletă) dar niciodată nu a făcut drumuri lungi. Îmi povestește despre Madrid, apoi despre orașul lui Málaga punând un superaccent bărbătesc pe primul á cum n-am mai auzit vreodată, “Málaga!”.  Ne cam ia amețeala, vrem să ne facem un selfie, dar spaniolul e nemulțumit de expresia noastră așa că-și ridica tricoul și se gâdila la sfârc că să ne facă să râdem. Vrea să ne dea și ceva iarbă dintr-o cutiuță de film foto, dar refuzăm, asta nu mai e de noi. Gabriel mai îmi face o poză neclară cu două tipe cu care îmi e neclar ce am vorbit. În drum spre toaletă mă mai împiedic și de un scaun mic uitat prin mulțime, mă prinde în brațe o tipă corpolentă dar tot mă aleg cu o julitură. Apoi văzând că e trecut de ora 4 dimineața îi conving pe colegi să ne retragem la somn. Gabriel vrea să ia paharul de gin cu el, bodyguard-ul nu-l lasă, dar nici Gabriel nu se lasă, vrea să-i dea bani bodyguardului. Noroc că amândoi au încă simțul umorului, ne suim în sfârșit în taxi, noi tăcuți, Dana vorbind în continuu. E a doua noapte a călătoriei, cu foarte puțin somn.

2017 – o introducere
0. Barcelona – Mucho gusto
1. Prin coasta florilor de portocal spre Mecca Paelliei
2. #rezist spre Costa Almeria
3. Cu plăcere, pe Costa Almeria
4. Marbella, complicat
5. Rabat, prima piesă de Domino?
6. Rabat, Casablanca, Marrakesh
7. În derivă prin Marrakesh
8. Marrakesh, Gibraltar, Costa de la Luz
9. Sus și jos, pe Costa de la Luz
10. Sevilla, Algarve
11. Algarve
12-13. Lisabona
14-15. Madrid vs Barcelona
16-17-18. Barcelona, Genoa, Viena, Sibiu

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *