0. Barcelona – Mucho gusto

0. Barcelona – Mucho gusto

Plecăm în aceeași formație ca în anii trecuți, am mai spus-o, va rog să mă credeți că nu e puțin lucru. Ca o supernoutate, anul acesta nu mai plecăm prin traficul infernal de pe Valea Oltului. Prietenul nostru, Dorin ne duce la Cluj la aeroport. Zburăm de acolo direct la Barcelona, lejeri în tricou și pantaloni scurți, fără bagaj semnificativ. Motocicletele noastre încărcate și-au început călătoria spre Barcelona cu vreo 4 zile înaintea noastră. Le-am suit și asigurat într-o dubă suficient de încăpătoare. Aici e cazul să scriu niște mulțumiri, reverențe, plecăciuni, osanale etc. lui Bubi, lui Marian și încă câtorva oameni care au organizat perfect transportul.

Și pentru că orice călătorie bună începe cu o cafea excelentă, înainte de zbor, zburăm întâi la o cafea în Cluj, la “Victor. Fresh To Go”, au cafea de la Origo, preparată exemplar. Uit să fac poze.

Dorin pleacă, și cu ocazia asta ne desprindem parcă cu regret de ultima legătură palpabilă cu “viata” noastră, rămânem “singuri” după check in. Dana rămâne și fără tubul de fixativ. Suntem agățați parcă în neant și în incertitudini, în aeroport. Am luat tot ce trebuia? Oare traseul construit cu migală o fi realist? Motocicletele or fi ajuns? În ce stare? Mai pornesc? Copiii or fi bine acolo la bunici și în tabără? Și bineinteles pe undeva e și întrebarea aia pe care nu și-o pune nimeni, poate doar părinții: “Oare ne întoarcem întregi?”

Gabriel, pe lângă că are fobie de zboruri cu avionul e bâzâit în continuu de telefon, rezolvă tot felul de probleme de serviciu. E foarte serios, îi cam scapă cuvintele cu p…  Apoi dictează nervos, în mod repetat cifre la telefon. Pe care le amestecă. E stressat și de zbor și de problemele care-i vin prin telefon, iar noi, de încurajare, îl luăm la mișto. În autobuzul care ne duce la scara avionului rezolvă ultimele probleme. Până se suie în avion e epuizat. Cu telefonul pus pe “airplaine mode” își încearcă eliberarea într-o sticluță minusculă de Absolut.  Dar că un făcut, mișcarea lui de integrare în Absolut e dificilă, mișcarea avionului e rupere, aparatul se mișcă din toate încheieturile, zeci de minute se dă prin “goluri de aer” spre disperarea lui.

Eu ignor drumul rău și mă destind cu cartea lui Anthony Bourdain – “Crud”, pescuită cu inspirație din bibliotecă exact înainte de plecare. O devorez pe sărite după cum mă inspiră titlul articolelor.

Însorita Barcelona ne așteaptă cu o furtună. Marian, șoferul dubei și îngerul păzitor al motocicletelor ne întâmpina cu două SMS-uri: unul cu adresa unde trebuie să mergem și altul “- Mai pierdeți vremea prin aeroport până trece furtuna!”.  Ne regrupăm după “control pasapoarte”, Gabriel intră la baie iar un polițist apare la ușa toaletei. Îl ia “din voleu” când iese din baie și îl invită din nou la control. Câțiva oameni se uită la o poză pe un ecran cu un infractor (?!) apoi la el, iar la poză, iar la el. De la distanță îl vedem pe Gabriel cum ține sprâncenele a mirare și cum în mod repetat își scoate șapca încercând să le dovedească că nu e el cel din poză. În final îi convinge, râd toți. Gabriel se miră cum de l-au putut confundă cu tipul ăla, atât de urât. Ploaia s-a dus, iese soarele, ieșim și noi din aeroport, lumina e spectaculoasă iar un curcubeu începe să răsară în spatele aeroportului. Nu mai avem timp de el.

Luăm un taxi și în 15 minute ajungem la duba valoroasă. În contrast cu agitația noastră, Marian e relaxat, a găsit locul perfect pentru debarcarea motocicletelor dar ne invită mai întâi să stăm la povești la o țigară. Pe îndelete. Ne povestește despre Spania, despre drum, despre șoferie, despre plajă dar nu mă pot concentra deloc, ard de nerăbdare să dau o cheie.  Rețin totuși că în Spania sunt amenzi diferite dacă conduci desculț sau în șlapi, si tot diferite dacă bei apă în mers din sticla de jumătate de litru sau din sticla de 2 litri. Nu e cazul pe motocicletă.

Coborâm întâi motocicleta lui Gabriel care sare instantaneu pe ea și o pornește, fața cu dinții descoperiti ii râde toată în timp ce o ambalează în mod repetat. Urmează motocicleta mea, Dana și Mădălina fac poze cu operațiunea, sar și eu în șa, zâmbesc și o ambalez cu poftă. Încet încet intrăm pe “modul concediu”.  Motoarele merg, nu ne păsa de nimic, fetele se schimbă în costume în dubă, noi rămânem în chiloți în stradă și apoi ne tragem costumele moto. Uităm de toate grijile de la plecare.

Mai băgăm într-un sac mărunțișuri pe care le trimitem acasă. Neinspirat trimit acasă și cartea lui Bourdain fără să știu că textele lui mă vor urmări în toată excursia.

Se înserează, setam GPS-urile pe Ziua 0 cu directia hotelului, îl salutăm călduros pe Marian, fredonez în cască: “Foaie verde ca piperul. Să trăiască nea șoferul” și ne aruncăm în traficul din Barcelona. În 20 de minute suntem la hotel, problemele logistice fiind rezolvate cu maxim și nesperat succes,  în 10  minute suntem în stradă cu poftă de viață și o foame maximă.

Dacă ești în Barcelona de maxim o oră și vrei să mănânci cât mai repede ceva bun atunci “tapas” scrie pe fruntea ta. Pe telefonul meu scrie “Tapa Tapa”, o recomandare banală găsită pe internet, aproape de hotelul nostru. Înainte să ajungem la restaurant nimerim în Ronda Universitat unde e un mega-party gay.  Poate părea neverosimil dar deși e haos, simțim că am ajuns în lumea civilizată.

Probabil mixul istoric de greci, romani bizantini, germanici, berberi (veniți din Africa de Nord), mauri, musulmani, celți, iberici, basci și cine s-a mai perindat prin peninsulă a acționat complex   dând naștere unui specific local Spaniei de astăzi, ce nu se aseamănă cu nicio țară pe care am mai vizitat-o fie ea cu caracter latin sau nu. Ieșirea din izolarea dictaturii Franco, a transformat o națiune epuizată politic și economic într-o natiune vie care traiește cu intensitate cum rar mai găsești in lume. O nație care în acest moment e viguroasă, are încredere în ea, știe sa lupte cu îndârjire dar știe și să iubească cu pasiune. Nu mi-au trebuit multe vizite in Spania ca să înțeleg de unde vin perfomanțele si energia din fotbal, tenis, ciclism, motociclism si orice. Suntem într-o țară fanion în ceea ce privește toleranța, deși ceea ce se vede aici, în Ronda Universitat, cu siguranță nu e “familia traditionala” spaniolă. Fără  încrâncenare, e frumos, e libertate, e viață, e bunastare, e muzică și distracție.

Stăm afară pe terasă, până vin tapas-urile, ne răcorim unii cu bere la halbă altii cu gin tonic, Hendrick’s. Apoi ne răsfățam cu: Jamon Iberico Bellota – Gran Reserva, “best of” în materie de jamoane – asta o spune un vegetarian – și dacă e mare, e dezlegare la pește și la “fructe de mare”. Așadar devorăm sepii, caracatițe, shrimpși, hamsii, langostine, toate proaspete, preparate rapid și simplu – mai exact prăjite. Mai asezonam cu o pastă guacamole și “carnivorii” cu un salam salchichón, eu cu o brânză manchego, o nebunie de brânză specifică zonei “La Mancha” – are 4 grade de învechire, eu o recomand pe cea “curado”. Ne mirăm iar cât de disperați suntem după mâncarea asta gustoasă acompaniată de un gin bun.

Bate însă un vânt rece, ne mutăm înăuntru pentru un ultim gin. Bântuim apoi pe străzi, e miezul nopții, ne frecăm brațele din cauza frigului, dar plusăm cu o înghețată.  Trecem pe lângă “templul” Apple, apoi traversăm Plaça de Catalunya, aruncăm un ochi la Hard Rock Cafe unde atomsfera e cam spartă, apoi o luăm la pas pe “La Rambla”. Surprinzător, e aproape pustie, pe lângă câțiva turiști rătăciți mai sunt vânzătorii ambulanți și cei clandestini de droguri dar și multe prostituate de culoare care nu ne bagă deloc în seamă. Într-o vitrină niște asiatici învârt ceva paste în wok-uri deasupra unor flăcări mari. E un “Walk to Wok” celebrul “takeaway” olandez specializat în bucătăria asiatică (!?). Asta da globalizare, niște români îmbuibați recent cu caracatițe și calamari, mănâncă tăiței tailandezi, picanți, gătiți la wok în Barcelona, vânduți și promovați de niște olandezi.

Cedăm în sfârșit la jumătate de “La Rambla”, îmi cumpăr un sticker cu steagul Spaniei, ne întoarcem “acasă” prin Ronda Universitat unde “linistea și curatenia” a fost complet restabilită după party-ul de acum câteva ore. Mă simt usor nostalgic gândindu-mă la precedentele vizite din Barcelona.

Personal sunt un mare fan al orașului Madrid, care mi se pare autentic și mult mai puțin invadat de turiștii care macină obiectivele ca termitele așa cum se întâmplă în Barcelona. Dar venind din Romania într-o țară ca Spania, totul pare fantastic. E “ziua 0” a excurisei, o zi mai mult administrativă care deja ne-a adus într-o dispoziție maximă, gata de concediu. E deja ora 2, tarziu in noapte, o asemenea seară în Barcelona cu mâncare bună, cu prietenie și cu atmosferă destinsă e peste orice așteptari. Barcelona, buenas noches.

2017 – o introducere
0. Barcelona – Mucho gusto
1. Prin coasta florilor de portocal spre Mecca Paelliei
2. #rezist spre Costa Almeria
3. Cu plăcere, pe Costa Almeria
4. Marbella, complicat
5. Rabat, prima piesă de Domino?
6. Rabat, Casablanca, Marrakesh
7. În derivă prin Marrakesh
8. Marrakesh, Gibraltar, Costa de la Luz
9. Sus și jos, pe Costa de la Luz
10. Sevilla, Algarve
11. Algarve
12-13. Lisabona
14-15. Madrid vs Barcelona
16-17-18. Barcelona, Genoa, Viena, Sibiu

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *