8. Marrakesh, Gibraltar, Costa de la Luz

Plecarea din Marrakesh e destul de apăsătoare. Ne facem bagajele, apoi până când micul dejun e pregătit, împreună cu Gabriel mergem să aducem motocicletele. Ne-a prins bine excursia de aseară, acum ştim exact unde e parcarea. Medina încă e amorţită, motoarele noastre tulbură liniştea străduţelor. Parchez motocicleta într-un gang de lângă riad, Gabriel o pune lângă uşă. Îmi place cum arată în contralumină, aşa că decid să îi fac o fotografie. Gabriel o admiră şi el şi îmi spune “stai să aprind şi farurile”. Ca să aprindă toate farurile trebuie să o pornească. Ca să stea pornită trebuie să o scoată din viteză. Motocicleta toarce, gangul vibrează de la motorul boxer, noi stăm la câţiva metri în faţă ei şi încerc să o încadrez cât mai bine. Motocicleta stă cu roată din faţă uşor la vale, de la vibraţii înaintează ușor, cricul lateral se dă peste cap şi fără să putem face nimic “trosc!” cade peste zidul medinei. Sărim la ea, o ridicăm şi evaluam pagubele. O banală cădere pe un zid lateral produce zgârieturi: parbriz, oglinda, handguards, geanta laterala, crashbar. Gabriel calculează grosier pagubele, o banală rezemare pe un zid a motocicletei e tare costisitoare.  Ne e ciudă, dar nu avem ce să facem.

Plecăm, avem astăzi un drum lung şi obositor. Va trebui să ajungem în timp util la ferryboat. Suntem destul de în formă, ne-am adaptat traficului marocan. Tragem destul de tare. La fiecare benzinărie am mesaje contradictorii de la o tipă care ne va da apartamentele în această seară. Îi spun că ajungem pe la 8-9 seara cu două motociclete, zice ok. Apoi mă întreabă dacă am ajuns, şi care e maşina noastră. Îi răspund iar că ajungem pe la 8-9 seara. Iar zice ok. Gabriel evită un șofer care-i taie calea și il simt cum vociferează în cască. Apoi în benzinărie ne uităm la cauciucul lui, e clar trebuie schimbat. Vom găsi ceva în Spania sau în Portugalia. În funcţie de ora de sosire, în apropierea Tangerului avem două variante. Să renunţăm la biletele “de întors” deja cumpărate şi să mergem în portul Tanger să ne luăm alte bilete și apoi să mâncăm la celebrul “Restaurant Populaire” şi poate să bem o cafea la “Cafe Baba”. A două variantă ar fi să mergem direct la Tanger MED de unde pleacă ferry-ul la care avem deja bilete. Dezavantajul celei de-a două variante ar fi distanţă mai lungă (un plus de 60 de km din Tanger), timpii mari de aşteptare la controale (fiind port mare, industrial), distanţa mai lungă de traversare şi viteză mai lentă, fiind un ferry mare. Ar mai fi şi în Spania un plus de 50 km, noi având următoarea cazare undeva pe Costa de la Luz spre Cadiz.

Ajunşi în apropierea Tangerului avem impresia că putem combina cele două variante, restaurantul plus ferry-ul din Tanger MED la care avem bilete. Intrăm în Tanger, pierdem timp. Într-o benzinărie reevaluăm şi hotărâm să renuntăm la oraș, mergem direct în Tanger MED unde la 15:30 avem ferry. Reuşim să ajungem la ora 15. Mai luăm o păcăleală ultimă de la un marocan care ne ia nişte mărunţiş şi aleargă cu biletele noastre pe la check in vizându-le. Ne spune că a vorbit el şi că vaporul ne va aştepta. Mă apucă râsul. Începe iar calvarul de la graniţă, completăm formulare ne mişcăm totuşi repede, mai urcăm şi pe o rampă unde sunt scanate maşinile şi motocicletele. Vedem vaporul, dăm gaz prin port, o luăm şi pe contrasens şi ajungem la 15:25 moment în care vaporul tocmai îşi ridică platforma de acces. Măi câta punctualitate. De fapt aveam să constatăm că e vaporul care trebuia să plece la doisprezece. L-am ratat şi am ratat şi obiectivele din Tanger. Asta e, teoretic următorul vapor e la 16:30 deci n-ar trebui să mai dureze foarte mult.

Ne orientăm spre poarta nouă de îmbarcare unde un autobuz Tabita Tour face nişte manevre mai complicate. Am ratat noi ferry-ul dar şoferul român e un megapersonaj. E din Ploieşti, stă în Malaga şi face curse-treceri cu autobuzul Algeciras-Tanger (Spania-Maroc). Contribuie și el la micul tarfic de frontieră, cel al marocanilor care mută toată Europa peste Gibraltar. Acum e cu autobuzul gol, nu are pe nimeni. E terminat şi nevorbit de zile bune. Tocmai a ieşit dintr-un arest marocan unde a stat 3 zile, din cauza unui pasager din autobuz care a fost prins cu droguri. A trecut cu autobuzul de scanner dar în timp ce-şi aştepta rândul la urcarea pe ferry poliţiştii de frontieră au intrat cu câinele în autcar şi au găsit droguri sub o banchetă. Poliţiştii au confiscat autobuzul şi i-au arestat la pachet pe proprietarul bagajelor şi pe cei doi şoferi. Omul ne zice tot felul de şmecherii șoferesti, ne spune cum se face traficul de ţigări, cât de rentabilă e cursa atunci când aduci tigări în Europa. E uns cu toate alifiile ştie şi cum se face traficul în Turcia, şi cum procedează bulgarii. Dar totul trebuie făcut cu o limita, până la droguri sau armament. Acolo deja îţi pui viaţa şi libertatea în pericol. Omul e teatral, ne spune exact cum trebuie să vorbeşti când ai autobuzul burduşit cu ţigări şi eşti verificat, ne spune şi pe unde sunt compartimentele unde se poate ascunde marfa de contrabandă. E sătul de marocani care ocupă autobuzul cu marfă până la refuz. Monologul lui e unul de acest gen “ – Noi românii, credem că marocanii e proşti. Dar ei nu e proşti de loc. Marocanii are mai mult ca noi. Nu e săraci. Uite ce a construit şi câte vapoare are. Noi ce avem? Românii a furat tot domle! Eu am jucat fotbal, dar cu TIR-ul se face cei mai mulţi bani. Dar eu sunt bătrân şi îmi tremură genunchele, mi-a ajuns. Când venea cu ranga să caute ţigările şi caută unde nu era nimic, puneam eu mâna pe rangă şi rupeam tabla. – Na domle trage, că nu-i nimic aici. Dar când bagă ranga unde e marfa, acolo îmi tremură genunchele. Uite ce autostrăzi a construit marocanii. I-am zis la patron că nu mai vreau să trec Al Jazeera – Tanger, dar m-a rugat frumos. Acum nu mai am ţigări că ăştia mă urmăreşte după arestarea de duminică. Bulgarii e cei mai nesimțiți, le dai de cinci ori, crezi că e omul tău și a șasea oară trimite pe altul. Trebuie să te oprești dar e greu, că e bani multi”. Al Jazeera = Algeciras dacă cumva nu v-aţi dat seama. Cred că ar putea să vorbească aşa ore întregi, dacă la început era amuzant şi interesant, încet încet începem să ne pierdem răbdarea.

Vaporul a venit dar din burta lui ies milioane de TIR-uri şi maşini care sunt verificate rând pe rând. Nu mai avem pic de răbdare, Gabriel iar ia inutil la rost angajaţii. Plecăm cu viteză melcului abia pe la 7, moment în care îi trimit un SMS tipei de la cazare şi o anunţ de întârziere. Îmi scrie un mesaj scurt “until 9”. Nu prea-l bag în seama. Pe vapor nu mai mâncăm, preferăm să luăm o cină bună dar mai târzie, după ce ajungem la destinaţie. Fotografiez Gibraltarul de pe punte, acostăm, pierdem o ora datorită fusului, trecem de controlul paşapoartelor, e ora 9 seara.

Dăm bice în apus, printr-o lumina razantă, pe un drum virajat perfect, printre eoliene, fără vânt de data această. Ajungem în Atlanterra o mica staţiune în care am făcut rezervare pe booking. E o rezervare cu “banii jos”, adică plătită acum vreo 3 luni. Nu e cine ştie ce cazare dar e scumpă, cam aşa erau toate pe aici. Pentru două nopţi am plătit o sumă consistentă. E 10:02, parcăm în faţa zonei cu apartamentele, ne dăm jos de pe motociclete, scot telefonul şi văd un SMS: “Am terminat pe ziua de astăzi. Mâine o să va dau un apartament.” Aşa ceva nu mi-am imaginat vreodată, că nişte europeni, plătiţi bine în avans nu fac nici cel mai mic efort să găsească o banală metodă de a lăsa cheia undeva. Am întârziat o ora după checkin time-ul lor stupid. Sunt fără cuvinte, îi sun, ei îmi spun poezia lor că am întârziat la check in, iar când să mai zic ceva femeia îmi închide telefonul în nas. Mă afectează povestea nu 100% din cauza banilor pierduţi ci principial mi se pare sub orice limită. Gabriel îmi zice, şi sunt de acord cu el, că aşa proşti ca ăştia e foarte greu să găseşti pe lume. Ne-am cazat în zeci de locuri noaptea târziu, în zone ciudate uneori și întotdeauna am primit cheia într-un fel sau altul.

Suntem obosiţi, ne e foame, hai să căutăm altă cazare tot pe booking. O găsim, dar când să finalizăm rezervarea ne punem întrebarea “dar dacă şi ăştia ne trag banii şi nu ne dau cazare?” E clar, booking ne-a fost prieten ani de zile, avem în istoric zeci de rezervări. Dar cu ocazia asta ne-am pierdut total încrederea în el. O luăm uşor pe drum, dăm de un camping cu căsuţe diverse, şi ne luăm cazare pe o noapte. Fetele se duc să caute căsuţa, eu întorc motocicleta, o aplec prea tare într-o parte, e grea, n-o mai pot ţine şi o las jos pe lateral. Gabriel mă ajută să o ridicăm, le mutăm apoi în parcare. Un om vine cu casca lui Gabriel în brațe, şi-a uitat-o la recepţie. Căsuţa e chiar plăcută, are două camere, bucătărie echipată într-o nişă, baie cu dus şi o terasă. Nu e nici ea ieftină. Găsim în apropiere şi un restaurant pescăresc unde ne luăm de toate: calamar a la plancha, ton, pește, scoici. Nu-mi trece întâmplarea cu bookingul, nu mă bucur de masă, le scriu mesaje celor de la booking și le prezint situaţia. Cei de la booking îmi răspund că vor lua legătură cu proprietarii. Nu avem cum să nu comparăm situația cu serile trecute în care am fost tratați cu multă atenție și respect într-o țară considerată de mâna a treia. Hotărâm că mai bine pierdem complet banii, și prelungim cazarea aici, decât să locuim la hoţii care ne-au lăsat fără cazare.  E noaptea târziu, Gabriel cu fetele mai stau pe nisip pe malul oceanului, eu nu mai sunt bun de nimic, mă duc la somn.

2017 – o introducere
0. Barcelona – Mucho gusto
1. Prin coasta florilor de portocal spre Mecca Paelliei
2. #rezist spre Costa Almeria
3. Cu plăcere, pe Costa Almeria
4. Marbella, complicat
5. Rabat, prima piesă de Domino?
6. Rabat, Casablanca, Marrakesh
7. În derivă prin Marrakesh
8. Marrakesh, Gibraltar, Costa de la Luz
9. Sus și jos, pe Costa de la Luz
10. Sevilla, Algarve
11. Algarve
12-13. Lisabona
14-15. Madrid vs Barcelona
16-17-18. Barcelona, Genoa, Viena, Sibiu