11. Algarve

Peste noapte rafalele de vânt s-au mai liniştit, dar acum dimineaţa, odată cu răsăritul şi încălzirea aerului încep iar curenţii puternici. Ies pe faleza lungă de lemn, mă mir iar de ea şi fac fotografii. Plaja se numeşte Praia dos Três Irmãos, plaja celor trei fraţi. Gabriel zace pe un şezlong la plajă şi ascultă muzică la căşti. Fetele încă dorm. Găsim un espresso la un supermarket. care culmea e bun, apoi mergem la SPA-ul hotelului. Suntem doar noi doi acolo, locul e luminos cu geamuri de jur imprejur, sauna însă nu e pornită, dar o pornim noi. Stăm în piscină şi ne scufundăm repetat, ieşim pe terasă în vânt şi mai punem din când în când apă pe pietrele încinse ale saunei ca să grăbim încălzirea ei. Într-o jumătate de oră avem o saună perfectă în care stăm mult, facem duşuri reci repetate şi ne relaxăm în piscină.

Fetele apar echipate de plimbare, în cizme şi blugi, ne echipăm şi noi şi plecăm pe traseul cu plaje, peisaje şi restaurante. Prima oprire e în scop de mic dejun pe o plajă lungă din Lagos – Meia Praia, altă plajă kilometrică,  identică cu cea de lângă hotelul nostru. Acelaşi ponton nesfârşit de-a lungul plajei, cu restaurante presărate ca mărgelele din 100 în 100 de metri. Oprim într-o parcare cu plată, parcagiul ne iartă de plată şi apoi urcăm pe terasa unui restaurant. Pe terasă stăm la umbră şi murim de frig, apoi ne mutăm la o masă la soare şi murim de cald. Ne luăm omlete diverse, eu una bunicică, cu shrimpși foarte proaspeți, bem freshuri de portocale şi ne uităm la ocean, ca toţi ceilalţi turişti. Dacă eşti obişnuit cu megaplajele de aici, nu e nimic spectaculos. La masa de lâgă noi, un cuplu format din “un” ea si “o” ea, îsi masează reciproc, alternativ, tălpile picioarelor. La ieșirea din parcarea pietruită parcagiul ne cere 1 euro pentru cele două motoare. Îi întind un euro, pare mulțumit, dar Gabriel îi cere bonul fiscal și atunci devine nemulțumit. Dă cu greu bonul si mai cere 1 euro. Noi îi dăm gaz și praf.

După ce ne învârtim prin Lagos ajungem în sfârşit la peisajele şi plajele pentru care merită să vii aici. Lagos Stairs Playa, Praia do Pinhao, Praia Dona Ana, Praia do Camilo, Praia da Bălança până la Farul Ponta da Piedade – unde bem o Fanta rece. Le vedem pe toate, urcând printre stânci şi trecând pe lângă prăpăstii abrupte, spre disperarea lui Gabriel care se întreabă oare câţi oameni mor pe aici în fiecare an în căutarea unui unghi cu privelişte perfectă. Din statistici ştiu că există o cifră semnificativă a morţilor care încercau să-şi facă un o fotografie selfie în momentul în care s-a întâmplat evenimentul nefericit. Unii au căzut de pe stânci, alţii de pe bloc, pe alţii i-au călcat maşina/trenul sau au fost curentaţi de “băţul selfie” care a atins accidental firele de curent. O blondă “țapănă” de lângă mine zâmbeşte languros spre telefonul propriu, ți-ar plăcea sa-ți zâmbească cineva aşa, cu subînțeles, exact cum i-ar zâmbi iubitului ei dacă ar fi aici. Apoi îmi zâmbeşte şi mie dar altfel, cu amabilitate şi mă roagă să-i fac o fotografie cu telefonul ei. În 20 de secunde îi fac vreo zece poze schimbând unghiul şi încadrarea, fac fotografii „corecte”, o suprapun în cadru ba pe cer, ba pe marea albastră, ba exact între stânci respectând cu strictețe regulile armonioase de compoziție. Îmi mulţumeşte şi o văd fericită derulând fotografiile.

Peisajele sunt spectaculoase dar coasta e sufocată de turism. Agresiunea începe de sus de pe culmile stâncoase unde sute de oameni aleargă ca şi noi pe cărările abrupte în căutarea unei priveliști speciale, continuă cu sutele de oameni care stau sub umbreluţe pe plajele de nisip mărginite de stânci şi este încheiată în apă unde sute de ambarcaţiuni se învârt în jurul recifurilor stâncoase: şalupe, caiace, skijeturi, scafandrii, pasionaţi de snorkeling, saltele plutitoare etc. Locul e ușor cam isteric, dar recunosc, e frumos, așa cum se vede în imagini.

Ar fi timpul şi pentru o baie, dar e clar că plajele cunoscute nu prea sunt de noi, ne suim pe motoare şi căutăm ceva mai izolat, la inspiraţie. Eventual nişte stânci. Găsim unele dar sunt foarte jos și ne e prea lene să coborâm. Apoi la nimereală ajungem în Cetatea Luminii – Fortaleza Da Luz, pare să fie ceea ce căutam, ne dezechipăm pe stânci în timp ce Gabriel caută răcoritoare. Stîncile plate sunt perfecte de stat întins pe ele, apa e limpede dar cred că şi în lacul Bâlea e mai caldă. Gabriel vrea să fie „bărbat”, intră până la gât, urlă icnit şi în 30 de secunde e afară, mult prea răcorit. Mai mult de un minut nu poţi sta în apă. Întru şi eu vreo 3 minute, dar adunate în trei-patru reprize scurte. Lângă noi se naşte un mic concurs de sărituri în apă de pe stânca, pe care încerc să-l imortalizez. Tinerii sunt curajoşi, sar riscant pe lângă stânci dar şi ei ies instantaneu din apa rece.

Odată cu băile scurte şi reci suntem agitaţi dar ne liniștim repede și apoi stăm mai mult pe prosoape, fiecare rămâne în lumea lui: unii citesc, alţii ascultă muzică, alţii dormitează.

Ne (re)echipăm (a câtă oară?) şi mergem spre ultima ţintă din această zi, Cabo de São Vicente. Este punctul cel mai sud-vestic al peninsulei Iberice şi evident al Europei. Pe drumul de coastă, așa cum ne așteptam vântul parcă rupe motocicletele. Peisajul este şi aici spectaculos, valuri albastre puternice se sparg energic în stânci lăsând în urma lor multă spumă albă. Priveliștea e frumoasă dar și aici e aglomerat. Unii oameni nu prea au instinct elementar de conservare, se caţără în șlapi pe versanții abrupți, pe vântul puternic şi stau în nişte locuri încât te ia ameţeală numai văzându-i. Culmea, în drumul lor trec peste nenumărate plăci comemorative, ale altor bravi turişti, asemenea lor. Pe noi ne cam ia frica, nu din cauza înălţimilor ci din cauza că aici, mai mult decât oriunde ne simţim taaaaree departe de casă. Aici se termina continentul, nu mai ai unde merge. În fiecare dimineaţă am urmărit un blog al unui motociclist, Cristian Scutariu care a mers singuratic până în Siberia. El tocmai a ajuns eroic  la Magadan pe celebrul drum de “macadam”, al Oaselor, construit de detinutii lui Stalin din gulaguri. De curiozitate deschid google maps şi fac un calcul, până acolo sunt peste 15000km, mă îngrozesc. Dau un “share location” colegilor de pe grupul de WhatsApp să vadă că suntem în cel mai sud-vestic punct al Europei. Gabriel se joacă ca un copil şi mai merge încă câțiva metri spre vârful capului şi dă şi el un “share location”, ca şi când de fapt acela e cel mai cel punct. Bem şi aici un fresh de portocale, gustos dar scump.

După atâtea peisaje şi plaje ar trebui neapărat să mâncăm ceva bun, aşa că ne suim iar pe motociclete. Trecem pe lângă câteva restaurante, e plin de mașini, în mod cert nu-s pentru noi. Căutăm ceva local fără turişti mulţi, fără mari firme de reclamă, unde mănâncă portughezii. În Sagres (n-am idee dacă localitatea are vreo legătura cu cunoscuta bere portugheză), un mic sat, dăm de locul şi de localul perfect, fără prea mult efort. Se dovedeşte a fi locul ideal pentru cataplana aia pe care o visam eu în România, atunci când căutam informaţii despre mâncărurile portugheze. Ne mai luăm şi pește proaspăt, acelaşi sea bass gustos. Despre Cataplana de Mariscos de data asta câteva secunde de video în loc de câteva cuvinte:

O luăm spre casă, Gabriel opreşte brusc pe marginea drumului, înainte de o coloană de mașini care-și așteaptă prioritatea, mă cam derutează, credeam că vrea să le ocolească prin dreapta. Il ocolesc eu pe el cu dificultate și opresc în fața lui. Plănuisem să luăm portocale de pe marginea drumului şi aici e o tarabă care geme de portocale. Cu 4 euro luăm un săculeţ nu arată grozav dar vânzătorii ne asigura că e ceea ce trebuie. Hotărâm să ne dezechipăm la hotel şi să mergem la plajă să mâncăm portocalele. Gabriel nehalit, mănâncă în camera 4 dintre ele. În drum spre plajă eu îl cert pentru lipsa de răbdare iar el ne spune cu entuziasm că „neam de neamul nostru” n-a mâncat aşa portocale. Ceea ce aveam şi noi să constatăm foarte repede, plini de zeamă dulce, aromată şi lipicioasă pe gură, barbă şi pe haine. Oare de ce nu ajung și la noi în Romania asemenea portocale? Mă clătesc cu apa din ocean, stăm în vânt, pe plaja mare, aproape singuri, cu pescăruşii pe lângă noi, până apune soarele.

După apus intrăm în programul de SPA de dată asta împreună cu fetele, repetând programul de dimineaţă. Suntem tot singuri, Dana sacrifică pentru a aromatiza sauna câteva grame din „lacrimile de eucalipt” cumpărate din Marrakesh după o discuţie absurdă cu un vânzător guraliv.

2017 – o introducere
0. Barcelona – Mucho gusto
1. Prin coasta florilor de portocal spre Mecca Paelliei
2. #rezist spre Costa Almeria
3. Cu plăcere, pe Costa Almeria
4. Marbella, complicat
5. Rabat, prima piesă de Domino?
6. Rabat, Casablanca, Marrakesh
7. În derivă prin Marrakesh
8. Marrakesh, Gibraltar, Costa de la Luz
9. Sus și jos, pe Costa de la Luz
10. Sevilla, Algarve
11. Algarve
12-13. Lisabona
14-15. Madrid vs Barcelona
16-17-18. Barcelona, Genoa, Viena, Sibiu