July 29, 2017

3. Cu plăcere, pe Costa Almeria

În sfârșit o noapte dormită tun de la un capăt la altul. Dimineața mă găsește energic, cum altfel decât în slip și în drum spre plajă. Îl găsesc pe Gabriel bântuind pe faleză. Îl trag după mine la plajă, apare și Mădălina. Aici iar e rece apa, întru încet în apa “ca să mă obisnuiesc”. În jur totul e încremenit, sunt încurajat și luat la mișto de pe margine, din apă se aude tot ce se vorbește pe mal. În final îmi dau drumul, înot lung pe sub apa apoi ies la suprafață și înot lin ca să nu tulbur liniștea din jur. Când ies, mă întind la soare dar doar eu am prosop, ceilalți stau în picioare in jurul meu și de plictiseală “imi iau” soarele. Parcă suntem copii. Mergem și stăm pe o bancă iar când coboară Dana mergem la micul dejun. Ne înghesuim la o masă mică pe un trotuar, bem fresh de portocale, cafea, mâncăm tostada con tomate, brânză și “carnivorii” jamon. Stropim tot cu ulei de măsline.

Astăzi e o zi în care nu schimbăm destinația dar schimbăm stilul. Echipați lejer (mai bine zis dezechipați) în cizme, blugi și bluză cu mâneca lungă, fără genți laterale dar cu prosop, slipi, șlapi și costume de baie în rucsac plecăm să vedem ce ne oferă coasta Almeriei.

Nu sunt deloc adeptul motociclismului fără echipament dar în zilele “de pauză” facem excepție în ideea că nu circulăm mulți km și cei pe care-i facem îi facem relaxați fără nicio grabă. Dealtfel programul unei asemenea zile este: vedem plaja X, apoi bem o cafea în satul Y, apoi facem o baie dacă-i fain la plaja Z, apoi luăm o masă, apoi vedem un peisaj și tot așa până se face seară. Fiind și cald, e complicat să te tot echipezi/dezechipezi, ai în plus grija echipamentelor. În blugi și cizme e simplu, legi căștile cu un cablu de motor, rămâi în șlapi – cizmele intră în topcase și apoi te schimbi pe undeva rapid în slip. Dacă dăm de o cafenea sau de un restaurant, în blugi și tricou e perfect, nu te perpelești în costume.

Perfectă e și zona asta, presărată cu rezervații naturale. Mergem spre sud-vest paralel cu coasta, rând pe rând oprim la Cala del Cuervo apoi Castillo de san Ramon. Arată bine dar e încă devreme nici nu ne tentează să facem o baie. Parcă tot “in Grecia noastra” sunt locuri mai faine de intrat în apă. Din când în când oprim scurt și facem fotografii.

Nu știu din ce motiv, la o oprire, Dana e supărată pe Gabriel și nu vrea să se dea jos de pe motocicletă. Poate e o glumă, nu-mi dau seama pentru că n-am auzit foarte bine. Dar să nu va imaginați că o călătorie este numai relax și bună dispozitie, fie și într-un loc cum e aici. Implică și oboseală, consum nervos, dispoziția nu e tot timpul la cote maxime. Uneori ne mai supărăm unii pe alții. Se întâmplă și acasă. Dar nu trebuie să le amplificăm, nici să le luăm prea în serios, mie-mi place cum stă Dana pe motor și pare că refuză să se dea jos, așa că-i fac o fotografie.

Dar așa cum vin perioadele mai complicate vin și cele frumoase la următorul viewpoint. E foarte frumos, noi admirăm peisajul, ne uităm pe unde am putea ajunge la mare coborând pe jos iar Dana se învârte printre ceva suveniruri. După punctul de belvedere vine un loc și mai perfect unde facem o pauză mai lungă, e un sat drăguț, La Isleta de Moro. Stăm ceva mai mult pe aici așa că ne permitem ceva tapasuri și câte o bere. Stăm relaxați la umbră și tot aducem farfurii: jamon iberico, mici tapas-uri cu sardine, anchovy, manchengo curado, și încă ceva ce nu știm cum se numește. E o atmosferă atât de frumoasă încât am putea sta toată ziua aici pe malul mării uitându-ne la peisaj, la micul vârf care se conturează în fața ochilor noștri, mâncând tapas-uri pe bandă rulantă și împrospătând berea. Dar nu suntem în concediu de odihnă, lăsăm zilele de acest gen pentru pensie.

Hotărâm să trecem pe la un “calup” de plaje și să oprim la o baie la cea care ne place. Intrăm într-o rezervație naturală pe offroad la începutul căreia suntem informați că va trebui să plătim parcarea. 5eur/moto. Sau dacă le punem împreună pe un loc de mașină plătim 5 eur pentru ambele. Zona e stâncoasă și vedem în stânga plajele frumos înșirate: Playa de los Genoveses, Playa de Monsul., Cala de la Media Luna.

La un moment dat drumul se blochează, nu mai este permis accesul mai departe. Gabriel insistă, se face că nu înțelege, dar tipa cu care negociază e fermă pe poziții. Stăm la Playa de Monsul după ce escaladăm un mic deal, e frumoasă și relativ intimă. Facem o baie destul de scurtă, și aici apa e cam rece, noi suntem cam prost obișnuiți cu apele ionice și cele egee, calde. Fetele stau la plajă, Gabriel citește știrile, eu explorez stâncile, apoi plajele și bineînțeles fac fotografii.

E deja dupămasă, în program mai avem de văzut câteva locuri și drumul care aici se blochează ne obligă să facem un ocol destul de consistent. Peste piscul lângă care stăm (Torre de la Vela Blanca) și pe care nu avem voie să-l traversăm sunt niște locuri frumoase: reciful sirenelor din Cabo da Gata, Farul din Cabo de Gata și Cala Raja. Așadar ocolim piscul pe drumul asfaltat și ajungem pe o plajă enormă, San Miguel de Cabo da Gata. Văd din mersul motocicletelor farul, apoi reciful sirenelor, playa Cabo da Gata. În final după un drum pe o coborâre ruptă, cu șanțuri bolovani și găuri la care am mari emoții ajungem în Cala Raja. Locul arată bine de tot se vede Reciful Dedo și Cala Arena. Piscul (Torre de la Vela Blanca) e lângă noi sus pe munte, după el sunt plajele unde am făcut baie cu puțin timp în urmă.

Eu caut un view pentru o fotografie, Gabriel își studiază iar cauciucul spate și îl văd din ce în ce mai preocupat. Și eu am un mic morcov, îmi e teamă de drumul ăsta așa că o rog pe Mădălina să meargă pe jos 300m până la asfalt. Mă ridic în scărițe și “dau gaz” la fel ca Gabriel. Treaba merge bine, hai să căutăm un loc de masă.

Dar tot mergem mergem și nu ne inspiră niciun local. Intrăm în autostradă și o luăm de data asta spre nord-est, lăsăm Carboneras-ul (locul unde suntem cazați) în urmă. După câteva zeci de kilometri revenim pe drumul de coastă de data asta în direcția hotelului și admirăm noi plaje din mersul motocicletei. Gabriel intră în fiecare sat sau stațiune și caută cu privirea indicatoare și localuri. Dar în afară de coasta asta frumoasă nu ni se arată nimic interesant din punct de vedere restaurante. Dăm ture prin Villaricos apoi prin Playas de Vera, Las Marina, toate îmi par megastațiuni pe lângă plajele de până acum. Nimerim în cea mai mare din toate Garrucha unde hotărâm să luăm doar o mică gustare la o terasă. Mediul urban nu ne mai place, e plin de blocuri turn, dar măcar turiștii sunt tineri, puși pe chefuială. De pe plajă explodează ritmuri puternice de latino, aproape nu ne putem auzi între noi. Mâncăm repede niște inele de calamar și niște peștișori minusculi, nu ne impresionează nici unii, nici alții și ne cărăm. Mai mergem pe lângă coastă și apoi efectiv trecem un fel de “transfagarasan” mai scurt, apărut din neant. Un drum perfect pe munte, din când în când cu priveliște amețitoare la mare. Revenim în Carboneras stăm la o terasă la un gin, apoi mai avem putere cât să mâncăm la un restaurant scoici, peste la grătar-Sea Bass – specific în Carboneras și nu mai știu ce. Ah, bem și un roze. Și plăcerile obosesc.