Transalpina, Transfăgărășan, Trans-toamna

Toamna, mai mult ca oricând, încheiem etape, numărăm boboci, tragem linii şi concluzii, pregătim cu încredere şi speranţă, un nou viitor. Eu nu prea-s bun la asta, nu-i o mare fericire să trebuiască să iei decizii importante şi, după o vară în care te-ai lăfăit în plăceri, să te întorci brusc la viaţa “serioasă”.

Sunt unele zile tomnatice însă, în care e musai să te iei în serios, să faci planuri de viitor, să-ţi pui copilul la învăţat, să-ţi propui să devii o varianta mai bună de om, să munceşti mai mult, să fii mai productiv, mai activ, să te înţelegi mai bine cu nevasta, să fii mai fericit etc. Chestiuni care mai niciodată nu-ţi ies. Dar sunt totuşi unele zile în care poţi să te prefaci că e vară, aşa cum e duminica asta cu vreme frumoasă, în care încă te poţi bucura de plăceri. Astea de obicei, culmea, îţi ies.

Astăzi n-am niciun chef să mă iau în serios, nici să fac planuri de viitor. Cel mai mare efort (ne)serios, pe care-l pot face pentru viitor este să beau o cafea, să las multe altele pentru cei care încă dorm în casă – spre iertare, să mă sui pe motocicletă, cât de cât devreme, la 8:20, la 18 grade, să pun un bilet la loto, aruncându-mi viitorul (alături de colegi) în bilele loteriei române. După care să-mi văd de drum şi de unul singur, s-o iau aţă spre munte, după ciuperci.

Prima dată urc spre Mărginimea Sibiului, în serpentine evit maşini scumpe care coboară grăbite de la munte spre oraş, mai ales pe contrasens. Ciuperci nu văd, dar văd o megaconstructie în şantier – căminul cultural Tilișcan – va fi ceva de neimaginat. Exact ce lipsea aici în Mărginime, în afară de brânză, de ciuperci şi de o mămăligă bună. În Poiana Sibiului, dau gaz prin fumul matinal de mici, prin arome de vată pe băț și porumb fiert, exact prin Festivalul Poienarilor 2017.  Nici în Jina nu opresc ci arunc o privire nostalgică (doar e toamnă!) la un magazin cu brânză – închis de ani buni, care ne-a făcut fericiţi acum şi mai mulţi ani, într-o tură similară. În Șugag fac pauza tradiţională de alimentare cu benzină când două cupluri de motociclişti apar, ne salutăm scurt, unul e de Argeş şi altul de Alba, dar pleacă fără să alimenteze. Îi ajung repede din urmă, merg în spatele lor vreo câţiva kilometri şi mă mir de cât de chinuit poţi să stai pe o motocicletă de viteză atât ca pasager cât şi ca pilot. Şi cât de încet poţi merge?

Trec de Tăul Bistra şi opresc la barajul de la Oașa. Tânăra vânzătoare mă ia pe englezeşte “Hello!”, eu îi zic “Bună ziua!”. Ea râde cuceritor, pe româneşte, şi mă ia amical: “Salut!”. Iau un mare mic dejun lângă motocicletă, molfăind o “plăcintă pe lespede” proaspătă şi fierbinte,  privind gânditor spre lac. Deși, ca să fiu sincer atunci când mănânci o asemenea bunătate nu mai ai nimic în cap, nici măcar un gând. Fără să fie regina colesterolului, şi-ar găsi locul într-un “top ten” al plăcintelor tradiţionale româneşti. Cu astea ne-am putea lauda în lume, la străini. Şi cu ciorbe.

De ciuperci dau în Obârşia Lotrului, pe o tarabă. Pot alege mânătărci scumpe sau ghebe ceva mai ieftine. Prefer mânătărci deşi sunt cam bătrâne. Vreau un kilogram dar cumpăr aproape două după ce vânzătorul mă convinge cu argumente neconvingătoare. Leg punga, plec bucuros şi până la stână mai opresc la pipi şi la o poză într-un loc plin de gunoi. Cu ciupercile în bagaj încep să mă simt mult mai bine.

Mămăliga cu brânză şi smântână e 15 lei. Nu mă încânta dar mă încântă doi lei cusuți pe o broderie. Și un prieten motociclist timişorean care coborând pe Transalpina îmi recunoaşte motocicleta şi opreşte la stână, la o poveste. N-am mai vorbit de vreo doi ani dar ştie pe unde am umblat iar eu ştiu că are un bebe mic acasă, fetiță. De pe facebook! Împreună cu un amic au dormit cu cortul sus în Pasul Urdele, spre invidia mea. Se duc încet-încet spre Timişoara iar facebook-ul confirmă şi el că au dormit cu cortul. Prietenul face o investiție într-o blană de oaie pentru cine ştie ce proiect foto, după care ne salutăm călduros în timp ce-și îndeasă blana pe undeva prin bagaje.

Pe drum, doi motocicliști cu numere de Neanderthal încetinesc în preajma unor măgari pașnici si curioși, obișnuiți ai șoselei TA, in timp ce pasagerii lor încearcă, aparent fără succes, să-i lovească puternic cu pumnii, din mers. Regret că n-am Gopro-ul să le fac puțină publicitate în timp ce mă întreb de unde răsar aceste animale pe drumuri?

În Pasul Urdele e ca la talcioc, iar pe drum parapeţii înalţi montaţi recent par să pluseze la siguranţă, dar taie complet priveliştea. Turiştii trec pe sub parapeţi, pentru un selfie dincolo de ei, exact pe buza prăpastiei.

Cobor prin Râncă spre Novaci, unde se fac 32 de grade. Opresc să cumpăr piersici dar renunţ când văd că-s mere. Spre Vâlcea prin Baia de Fier, văd pădurea colorată (un hipster-protest împotriva defrişărilor) şi apoi trovanții de lângă Horezu – “pietre vii” pe care le văd doar din mersul motocicletei. În drum spre Curtea de Argeş, beau un fresh de portocale la un Rompetrol, îmi uit cheile pe o masă şi le recuperez impacientat când vin de la baie.

După Curtea de Argeş depăşesc un motociclist în pantaloni sport Nike, cu încălţări Adidas şi îl salut șmecher, în depășire, cu un picior, aşa cum fac motocicliştii. Are o motocicletă Honda, de viteză, vopsită Repsol, care scoate un sunet îngrozitor de care mă îndepărtez repede. Înainte de Vidraru aud în spate acel sunet insuportabil, exact unde sună mai rău, într-un tunel. Dau iar gaz, depăşesc câteva maşini şi scap de vâjâiala din spate, de statuia lui Prometeu (care pare că a rămas fără vizitatori) şi de tarabele cu de toate. Spre coada lacului o las mai încet dar iar se aud tobele din spate. Dispar din nou în faţă dar de câte ori mă relaxez, Repsolul zgomotos reapare în retrovizoare. Uneori, orice ai face nu poți scăpa de un țânțar.

La Bâlea în tunel stau cu gura deschisă ca să-mi protejez timpanele apoi evit grațios turiștii, scap de tarabe, trag undeva lângă lac, trag o poză și stau pe iarbă. De aici de sus văd Transfăgărășanul, văd Honda zgomotoasă coborând pe serpentine și îi aud tobele încă minute bune. Stau mult la soare și mă bucur de căldură și de liniște într-un loc ascuns de vânt și mai ales de turiști. Mă odihnesc și mă gândesc la munții minunați.

Zbor spre Sibiu, depun ciupercile în frigider, sunt aproape zob după plimbarea lungă din geanta motocicletei. Văd la TV furtuna mare din Timiş şi întreb prietenul din Timişoara dacă au ajuns cu bine acasă. Îmi zice că da, dar a fost horror, panourile de pe autostradă zburau în timp ce ei s-au adăpostit după o clădire.

Mănânc home-pizza, fără ciuperci, făcută de bunici, mă uit la harta pătrată parcursă de motor şi deşi mi-aş dori să facem lecţii de geografie cu harta în față, facem probleme de matematică amânate încă din vacanța de vară, cu segmente. Îngrășăm porcul acum în ajun, pentru testul de mâine. Și pentru că numerele de la loto n-au fost norocoase, e timpul să ne pregătim serios cu planuri pentru viitor.

Sibiu, 17 sept. 2017