Elefantul din Havelock

Introducere: In sfarsit s-a tras linie sub calatoria noastra in “Incredible India”. Imaginile au fost editate, selectiile au iesit in sfarsit la lumina. La fel si gandurile noastre despre India,  fiecare cu ale lui. Le-am adunat si le-am pus toate intr-o “carte virtuala”, pentru posteritate. Ea se poate descarca dand click aici: Atelier Diafragma 9, India 2015 In orice excursie sunt lucruri care te marcheaza mai mult si altele pe care le uiti repede. In cazul acestei calatorii nu-mi pot scoate din cap cateva scene despre care am scris in cartea noastra, si pe care le reiau aici pe blog unde spatiul imi permite si publicarea fotografiilor.

India
Am mers acolo cu un rucsac imens de clișee și de prejudecăți. Ca european, fie el venit chiar din estul “sărac” al Europei, să încerci să înțelegi o cultură și un spațiu în care se învârt vreun miliard trei sute de milioane de oameni e o atitudine de-a dreptul prostească. Nu din cauză că n-aș avea deschiderea necesară, ci pur și simplu îmi lipsesc “cheile” prin care aș putea decoda India măcar într-o mică măsură. N-am vrut să fiu prost așa că, am lăsat jos rucsacul cu prejudecăți și am încercat să mă feresc de mari descoperiri umane. M-am ferit de: “a înțelege” (modul de viață, cultură etc), “a compara” (cu alte culturi, țări, locuri), “a judeca” (în sens pozitiv sau negativ) viața și oamenii din India. Drept urmare, m-am lăsat pe mâna simțurilor (văzut, auzit, mirosit, gustat, pipăit) și deodată India a devenit, fără nici un dubiu, cea mai ofertantă țară în care am fost vreodată. M-am simțit ca un copil, cu mult chef de joacă, care deși nu înțelege nimic, se bucură și  descoperă senzorial spațiul în care trăiște.

Scena 4  – Elefantul din Havelock

Dacă vei caută pe google/images după cuvântul “Havelock”, vei ajunge virtual în rai. În acele imagini vei vedea niște plaje senzaționale cu elefanți. Havelock e o insulă mică, aruncată în Oceanul Indian, parte din insulele Andaman. I-am spus fetiței mele că voi merge într-o insulă, voi fotografia elefanți și îi voi arăta la întoarcere. Când faci promisiuni copiilor este musai să le respecți. Raiul în care se aflau inițial vreo 20 de familii de elefanți a fost populat relativ recent cu oameni. Ca urmare, în prezent insula numără cam 5000 de locuitori și doi elefanți. Unul privat și altul de stat (guvernamental). Cel privat este folosit pentru turiști într-un mod inedit. Plătești o sumă măricică și faci “sea walk” cu o cască ermetică pe cap și plumbi în picioare. În timp ce mergi pe fundul oceanului, elefantul privat plutește deasupra ta. Adică tipul clasic de afacere făcută pentru turiști.

La înțelegerile lui Andrei cu mai marii insulei, ne orientăm spre cel guvernamental. E “o elefantă” în vârstă de aproape 50 de ani care și ea este folosită în scopuri turistice. În timpul zilei este “arătată” turiștilor într-o poiană, iar amatorii, în schimbul unei sume de bani, pot să o “călărească”. Aflăm că femelă e eliberată în junglă în fiecare seară și recuperată de îngrijitorul ei, Mahud, în fiecare dimineață. Regăsirea elefantului pare o poveste interesantă, Andrei face minuni și convinge oamenii “tari” din insulă să ne lase și pe noi să fotografiem povestea recuperării.

Dimineață la 6 suntem la marginea junglei, lângă “Beach number seven”, îl așteptăm pe Mahud. Pozăm oceanul, pozăm copacii, pozez grafic un fileu de volei pe un fundal albastru-oceanic, povestim, bem un chai. Apoi pozăm bile de caca vechi de elefant încercând să estimăm vechimea lor. Andrei înregistrează pe reportofon sunet de junglă și valuri de ocean. Avansăm inutil pe o potecă, poate poate dăm de ei. Inutil, Mahud nu apare, renumita punctualitate indiană, ne-am irosit aici câteva ore bune.

Seara Andrei rezolvă iar lucrurile cu șefii insulei, dimineața următoare dăm mână în sfârșit cu Mahud. Are o față aspră și o privire dură care însă contrastează cu o voce nazală. Bonus, avem și o tânără indiancă cu noi, plină de tatuaje, profă de scuba, vorbitoare de engleză, care ne ajută să ne înțelegem cu Mahud.

Masala Chai impreuna cu Andrei si translatoarea indianca. Beach number seven, 6:00 AM

Ne prindem repede în ce constă căutarea. Elefantul nostru are legat de picior un lanț lung de vreo 50m, greu. Mahud, ca în fiecare dimineață, taie crenguțe pe care le pune peste urmele lanțului, așa identifică cât de proaspătă e urma. Jungla se dovedește și ea o experiență senzorială. Mahud face cărare, tăie vegetația cu maceta, lasând în urmă miros de sevă de plante, e cald și multă umezeală, funzele ne taie pielea. Din când în când ne apropiem de ocean și sunetul valurilor se amestecă cu cele ale junglei. Suntem entuziaști.

Căutarea pare complicată, noi ușor neîncrezători, nu înțelegem cum se orientează Mahud. El simte neîncrederea noastră și ne spune cu maximă siguranță că de 30 de ani îl caută în fiecare dimineață și nu s-a întâmplat niciodată să nu-l găsească. Găsim elefantul după două ore, este undeva într-o râpă, aparent blocat. Mahud îl găsește și arată cu degetul spre el. Are o privire plină de mândrie.

Mahud, in momentul in care gaseste elefantul.

Translatoarea noastră devine brusc depresivă, îl ceartă pe Mahud pentru lanțul gros. Ne deplasăm anevoios, ea ridică cu greu lanțul de jos, îl pune pe umărul tatuat și merge în urma elefantului trăgând de el pentru a-i ușura efortul. Fac multe fotografii, filmez, fără să urmăresc ceva anume. Elefantul bea apă într-un luminiș cu izvor, Mahud stă la pozat cu elefantul iar tânăra indiancă trage adânc și afectat dintr-o țigară ciudată. Dacă pâna acum ne-a molipsit cu o bună dispoziție exagerată, acum fredonează un cântec și emană tristețe.

Alunec pe o piatră, iau o trântă zdravănă salvând, totuși, aparatul. Atmosferă e încărcată, nici măcar momentul în care ajungem pe o mică plajă sălbatică, senzațională nu ne binedispune. Fac poze exotice cu elefantul într-o apă turcoaz. Elefantul e spălat și apoi tânără noastră se aruncă și ea în mare. O fotografiez când iese udă din mare, dar nu pare prea încântată, așa că renunț. Plecăm din nou și ajungem într-o poiană, aproape de civilizație, locul unde elefantul își va petrece ziua. Indiancă se desprinde greu de el. Plânge. Mahud, stă încremenit și inexpresiv la pozat, în contralumină, lângă un copac cu rădăcina imensă, și o consolează spunându-i că femela elefant mai are doar 10 ani până la pensie, moment în care va rămâne liberă în junglă.

Ne suim pe scutere, virez printre palmieri pe drumul îngust. Fotografic vorbind, India e maxim de ofertantă. Mă întreb în fiecare curbă care a fost subiectul zilei: elefantul, Mahud sau indianca cool?