Jurnal de calatorie

Este un cliesu:

“- Domne’ tara ca a noastra n-are nimeni! Avem de toate: lacuri? avem!,  rauri? avem!, fluviu? avem!, mare? avem!, dealuri?, vai?, munti?, istorie?, oameni primitori? Oho! . Ce n-ar da ungurii sa le aiba pe toate …”

In 3-4 zile, cu motocicleta intre picioare le poti bifa pe toate. Alaturi de inca 5 motociclete lucrurile sunt si mai frumoase. Privite si mirosite din mers toate cele de mai sus sunt acolo si sunt fantastice. Daca opresti, uneori se mai duce din farmec, dar nu de tot.

Ce are farmec? Sa ajungi la un om necunoscut ce isi deschide casa special pentru tine iar familia lui te serveste cu espresso, apa si briose ca si cand te cunoaste de o viata; Sa “alergi” pe un traseu serpuit prin sate ardelenesti curate, pline de tei infloriti care te imbata, pana la doi oameni (prea) buni care si-au construit o ditamai pensiunea langa Buzau si stau exagerat de mult la dispozitia ta. Poti sta seara dupa o masa geniala cu prietenii la un spritz sub o luna plina, dinaia adevarata, langa motoarele care stau tacute in intuneric. In vino veritas, Madalin recunoaste solemn ca motocicleta lui “e o mizerie”. Noi radem, motoarele noastre sunt identice.

A doua zi peisajul se schimba odata cu aparitia Dunarii. In ciuda ploii torentiale, si a faptului ca Radu isi tranteste mizeria motorul in mizerie chiar la urcarea pe bac, in stanga si in dreapta lucrurile devin si mai placute odata cu paduri inundate, campuri pline de maci si lanuri de grau aurii exact ca in manualul de geografie. Soarele deja arde, cerul e albastru si cineva a lipit bucati de vata pe el. Gabi si Bogdan in fata mea danseaza in mers pe motocicleta: “- Asa facem noi, cand ne place!”

La Murighiol dam de o ciorba de peste cum nu credeam ca exista pe acest pamant. E atat de placut locul si atat de bine ne simtim incat hotarasc ad-hoc ca e permisa o dezlegare la zeama de peste dupa o pauza de aproape 3 ani. Sunt vegetarian, dar atat de tare se vaita toti de placere incat cer si eu o farfurie. Linistea se duce, suntem brusc luati cu asalt de vreo 3 autocare pline de turisti varstnici care se pun in viteza la mesele din jur si unul singur da comanda, unica pentru toti “- Ciorba de peste!”. Sunt veniti de la Suceava parca special pentru ciorba asta.

Cu regret parasim locul dar ne trezim intr-un alt rai, pe deal la cetatea Enisala. Bogdan descopera un peisaj total ametitor, rupt parca din savana, dar e cu vaci nu cu lei, si imi permite si mie sa fac o poza cu descoperirea lui.

Sergiu tanar si nelinistit ia cu asalt dealul si facem o sedinta foto cu vaca lui calarita parca de un politist.

Apoi aterizam in cetatea Histria, intr-un fel de  grecie antica plina de tantari. Fugim de ei, dar asemenea lui Don Quijote ne luptam in slalom cu morile de vant, (centrale eoliene presarate cu sutele in Dobrogea) si cu gropile din drum. Oamenii ne saluta, gastele ne cearta, copiii ne fac cu mana ambaland motoare imaginare. Macii si campurile ne zambesc.

Ma fura peisajul rau de tot, pornesc din cand in cand GoPro-ul dar bateriile s-au dus demult, de pe la Murighiol. Noroc cu Gabi (pasagera si sotia lui Bogdan ca ne face fotografii din mers. multumiri Gabi!)

In Cheile Dobrogei ma simt ca intr-un film cu Margelatu, imi imaginez indienii care scot capul pe dupa stanci. As putea jura ca sunt intr-un film. Ca sa fiu sigur ca e realitate, trag doua chiote sa-mi aud ecoul .

Zburam pe langa avioanele americane din Mihail Kogalniceanu si ajungem in “civilizatie” la  Vama Veche pe la 22:30, unde vacile noastre s-au alaturat ca margelele langa alte vreo 30 de mizerii, motivul (teoretic) al calatoriei noastre.

Sa mergi de la Sibiu la Buzau in 7 ore si apoi de la Buzau la Vama Veche in 13 ore e o mare performanta.  Sigur pauzele pentru tigarile lui Luci, sunt de vina.

Seara observ o sticlire in ochii lui Rasputin (Andrei – venit cu un alt grup din Bucuresti) asa ca raman cu el dintr-o terasa in alta, la ceva “discutii” despre sensul vietii si ce cautam noi pe acest pamant.

Adoua zi ca bonus, plimbarea prin Bulgaria si apoi duminica drumul de intoarcere, pe ocolite, cu bacul prin Ostrov, oprind la Adamclisi.

Trezirea la realitate s-a intamplat in apropierea centurii Bucuresti si in traficul infernal spre casa. Repaosul duminical a ramas undeva in Dobrogea.

Cand stai 1600km alaturi de 6 oameni nu poti decat sa ramai prieten cu ei. in ordinea numerelor de pe tricou, “taguiti” de la stanga la dreapta: Madalin, Sergiu, Bogdan, eu, Radu, Luci. Gabi in spatele camerei foto.

Pentru posteritate, filmul va rog (better in HD):