CFR and Friends

Cateva luni m-a presat Voicu sa scriu doua vorbe despre arhiva mea fotografica. M-am apucat de cateva ori dar n-am reusit sa scriu ceva coerent asa ca, am ratat celebritatea, am ramas pe dinafara, articolul a aparut aici, fara mine.

In privinta arhivei foto, sunt extrem de dezorganizat, salvez pozele care pe unde, nu le am frumos clasificate pe: ani, luni, zile, subiecte etc. Le descarc pe unde nimeresc: /chef_bogdan, /poze_cafele, /revelion_2009, /concediu_2006, /serbare_nora etc. Arhiva mea e … /varza.

Aseara, uitandu-ma prin calculator, am gasit folderul /tren_2012. Am descoperit o serie de fotografii facute intr-o sambata, in urma cu un an si jumatate. Impreuna cu prietenul meu Ilie, ca niste tatici responsabili, de dragul copiilor am facut o plimbare cu trenul. Era in perioada in care copiii se uitau la Thomas and Friends,  un serial de animatie foarte cumintel in care lucruri banale, cum ar fi praful de pe un vagon devine o problema majora pentru toata lumea. Tipic englezesc.

image

image

Pentru Nora si Elias a fost prima experienta de acest gen. Traseul a fost fara sens, simplu, am plecat din Sibiu, am mers pana in Saliste unde am stat o jumatate de ora fara sa facem nimic, dupa care ne-am suit in alt tren care ne-a adus inapoi. Experienta copiilor nu a semanat deloc cu ale noastre, cele din anii facultatii.

image

La bilete nu era coada, in gara nu erau cersetori, sala de asteptare era renovata si curata. Trenul a venit la fix, vagoanele erau luminoase, banchetele erau curate si confortabile. Ba chiar surprinzator la marginea vagonului existau si suporturi pentru biciclete, n-ar fi fost rau sa le luam cu noi, sa dam o tura inainte de a ne intoarce.

image

image

Singura surpriza a fost pe drumul de intoarcere cand conductorul ne-a spus ca noi de fapt nu avem bilete de intoarcere. Se pare ca vanzatoarea n-a inteles miscarea noastra ciudata cu dus-intors si ne-a vandut numai bilete “de dus”. Dar s-a rezolvat pe loc in tren, CFR-ul fiind mult mai elastic acum, lasand si posibilitatea de a cumpara bilet direct din tren. Legal.

image

image

A fost o mare placere sa-i vedem pe cei mici cum trec prin toate fazele descoperirii unui lucru nou:

Emotie, curiozitate, agitatie, alergatura, galagie. Dupa care bineinteles plictis “- Cand vine odata trenul?”. Apoi sete. Si foame. Dupa care pipi. Au constatat singuri ca garnitura CFR-ului nu este chiar acelasi lucru cu Thomas and Friends. Desi povestea noastra e la fel de lipsita de sens ca si povestile lui Thomas ascultate de Chistopher.  Dar au acceptat asta mai usor decat as fi crezut.  In tren au incercat toate scaunele, au vrut sa mearga ba cu fata, ba cu spatele, ba la geam, ba la margine, ba la umbra, ba la soare, ba in alt vagon. Apoi au cantat. Dupa care li s-a facut foame. Ilie s-a pregatit cu ciocolata, carti de colorat si ardei capia – rosu.

image

image

Eu cu aparatul foto. Apoi s-au certat pe creioane. Si pentru ciocolata. Dupa care s-au imprietenit, s-au pupat si au facut cu mana celor de afara. Apoi iar si-au pierdut rabdarea, s-au plictisit.”-Cand ajungem?”  In gara din Saliste au descoperit toti papucii pierduti printre linii, au pus tot felul de nimicuri pe sine si s-au jucat haotic cu niste crengi pe care nu le puteau controla deloc, spre disperarea noastra. Au fost foarte dezamagiti cand au constatat ca nu exista nici un chiosc cu dulcuri in aceasta statie. Cand trenul “tragea” in gara suierand, Elias vroia pipi si asta, in cazul lui, nu suporta absolut nici o amanare. Spre distractia totala a Norei.

image

image

image

image

image

image

La intoarcere am luat-o de la inceput, cu alesul vagonului, cu incercat scaunele, cantat, colorat, pipi, ciocolata. Dupa care plictisit si certat. Noroc cu controlorul care a rupt plictiseala si ne-a rezolvat problema biletelor.

image

image

Te-am pupat Thomas, ramanem prieteni. iti multumim pentru povestile tale si ti-o lasam si noi pe a noastra. Pe curand!

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reacționa când vede lucruri care îi vorbesc. Îi place lumea asta așa cum e ea - cu lumini și umbre, între care se întrevăd nenumărate nuanțe de gri. Adoră să fie înconjurat de oameni normali. Situl de față, care nu reclamă nu știu ce pretenții, le este dedicat intr-un fel. (V. Bojan)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *