Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere ….

Ce poți face și ce poți vedea într-un weekend capricios de martie?

Să te sui pe motoare, sfidând codurile meteorologilor care joacă alba-neagră (galben-roșu), și să o iei spre sud unde clima-i mai blândă. Dacă Tibi a răzbit la Cercul Polar nu vom ceda noi aici, la un cod galben, incert, de vreme rea. Vemea se schimbă însă de la oră la oră, în bine, după 70km 8.5 devin 12 grade. E și puțin soare, așa că ce ai mai bun de făcut decât să cumperi o lingură de lemn cu 5 lei, de la o femeie din parcarea OMV de pe malul Oltului? Să cobori pe Olt, prin stânga lui, pe zeci de km de drumuri  distruse, prin sate de care nimeni nu știe că există și să ajungi să faci un pipi lângă vila de lux a unui “???” din Cherlești plantată suspect chiar în buza barajului. Să trezești apoi șoferii olteni din astenia de primăvară, depășindu-i. Cam 30% dintre ei vor încerca să facă concurs cu tine chiar cu riscul de a-și prăji mașina care scoate fum negru. Să prinzi crama din Segarcea închisă și să dai 12 lei pe o consumație măricică cu sucuri și saleuri la Doris, tot în Segarcea, în soare, pe terasă. Unde nu găsești vin de Segarcea dar poți să joci la loto la agenția locală.

Să vezi apoi din mers sat dupa sat, să mănânci kilometri si să te relaxezi în sfârșit la căldură, imbrăcat lejer, afară lângă Dunăre (după ce luni de zile ai visat la ea) la Cetate, în port. La Dinescu. “Iov îndragostit” e un roze sec prin care Dunărea se vede dulce, de la care nu te faci pulbere. Să asculți îndelung sunetul locului. Să te întrebi, a câtă oară, dacă Dinescu mai e îndrăgostit, dacă mai e idealistul din tinerețe care vrea să schimbe lumea și dacă mai scrie poezie.  “Aici la Dinescu este o fărâmă din ce ar fi putut să fie și de fapt n-a fost niciodată România, decât în literatură, și acolo foarte rar” zice de undeva din negura internetului dl. Hurezeanu.  Să ai în cap fraza asta atunci când (re)fotografiezi copacul cu coroană în formă de hartă României. Să-ți storci inutil amintirile din școală, atunci când te luptai cu comentariile la “Desculț”, romanul autobiografic a lui Zaharia Stancu. Mai tulbure decât roze-ul din pahar, Dunărea e martorul vieții grele a țăranului român. A văzut multe și va mai vedea multe. Inevitabil. Să mănânci afară, regește, în apus, o glorioasă ciorbă de pește, lăsându-te încet-încet prins în brațele călduțe ale nopții. Să simți câinii locali, prietenoși, cum apar și dispar în noapte de unde și pe unde nu te aștepți.  Să povestești în noapte în malul fluviului, fără să-l mai poți vedea, doar auzi. Să zăresti și să recunoști printre sticle o fotografie frumoasă făcută demult de Petruț (Călinescu), în care în mod inexplicabil fusta roșie a unei fetițe ce sare dintr-o căruță a început să curgă. Să dormi în mansarda caldă și să te îngrijoreze rafalele puternice de vânt de afară care îndoaie puternic plopii. Să te trezești din îngrijorare dimineața în Soare, într-o atmosferă caldă și prietenoasă, să mănânci un mic dejun gustos, “de casă”. După care să se întunece iar și să reapară rafalele de vânt. Drept răzbunare să te întorci în cameră la 10 dimineata și mai dormi o oră, ascultând plopii bătuți de vânt.

Să mai arunci o privire de “la revedere” spre Dunărea rasă puternic de vânt, să iei un roze de la Galicea Mare la pachet și apoi să pleci. Să mergi spre nord cu 100km/h când vântul bate dinspre vest cu 50-60km/h. Dacă întorci ghidonul spre nord-vest abia poți ține motorul pe banda ta, când îl îndrepți spre nord-est, ai “vânt din pupa” și e bine. Să bei apoi un cappuccino “proaspat prăjit” în mall în Craiova, în vechile hale de la Electroputere între pipițe fandosite, cu unghii lungi incompatibile cu touchscreen-urile  telefoanelor smart, bine aranjate, venite duminica la mall. Barista să toarne latte-ul asemenea rafalelor de afară, fără să-i iasă două cafele care să semene. Din trei. Să vezi apoi că vântul de Dolj e mult mai blând decât vântul de Drăgășani. Să croșetezi traficul duminical din Vâlcea și meniul plin de fasole de la Casă Romanesca din Căciulata, inundat într-o inflație de sculpturi în lemn. Să te bucuri în soare pentru ultima data de cele 14.5 grade. Să treci apoi printr-un defileu al Oltului într-un trafic infernal, temperatura scăzând cu câte un grad la fiecare 10km. Să ajungi într-un Sibiu jilav și pustiu, la 4 grade cu soarele strălucind totuși razant, într-un apus rece, pe sub nori negri. Să opresti motorul motocicletei, în fața casei, cu un nesfârșit dor de Dunăre.

Si un link pentru cine mai vrea Dunăre: http://joyridecoffee.ro/2014/10/01/in-jurul-dunarii-cu-motocicleta/