De mirat prin Andros

Prima dată ne-am mirat noaptea la trei când drumul care era drept a deviat stânga fără nicio semnalizare a lucrărilor. În spatele nostru s-au mirat două rânduri de frâne. Apoi ne-am mirat de două ori la Bechet. Odată de punctualitatea angajaţilor de la bac care au plecat doar cu o jumătate de ora de întârziere şi apoi de trecerea tăcută şi încă pitorească a fluviului, clipocind pe întuneric. Ciudat, vameşii bulgari nu mai erau disperaţi după şpagă ca anul trecut. Sau erau, dar nu se mai vedea.

Opriţi la 7 dimineaţa într-o benzinărie bulgărească ne-am mirat de veselia celor 5 copii și de rezistenţa lor la drum lung. Mirarea a continuat în Larisa, un oraş necunoscut pentru noi românii, unde copiii au dat de o piscina perfectă și noi de un centru agitat, plin de oameni cu viaţă în ei. Și de mâncare bună. Pe care am băgat-o în noi fără să mai apucăm să ne mai mirăm de cât de mult putem mânca și de cât de ieftină e mâncarea aici. Mirări plăcute, exact de acest gen găsești în Grecia pe unde nu te aștepți. În anii trecuţi ne-am lasat tot plăcut surprinși de Metsovo, Naousa și Veria.

În Rafina ne-am mirat prima dată de vânt şi de o ciorbă de pește bună, din care lipsea însă chiar peştele. Pe ferry mirarea nu era pe faţa noastră ci pe fețele atenienilor (plecaţi spre o insulă de linişte) uitându-se la fericirea copiilor noştri care se jucau mega-zgomotos pe punte.

În Andros ne-am mirat în primul rând de agresivitatea vântului şi apoi de peisajul din fața vilei. Bătuţi de vânturile din nord (binecunoscute se pare pe aici) ne-am mirat iar de copii, care s-au adaptat mult mai repede la rafale şi la valuri decât noi. Ne-a mai surprins și cât de multa apă poate primi un copil de doi ani în față fără să-i ia ceva din bucurie. Clima în Ciclade mai joacă și feste, nu e ca în Ionice sau în nordul Egeei unde nu te poate surprinde nimic, ci te poți doar minuna.

Marea mirare a venit şi ea repede, suntem în Andros cu temele total nefăcute, într-o insula de marinari în care nu există pescari. Deci nici taverne pescăreşti. Poate doar vreo două-trei pe care cu mari eforturi le găseşti, cu caracatiţă şi calamari congelaţi, cu pește de la fermă, cu midii aduse de pe continent cu ferry. Pe o insula în egeea grecească e greu de crezut!

Cumpărând produse locale dintr-o camionetă, ne-am mirat de o româncă inteligentă, apărută ca din senin când nu ne aşteptam dar exact când trebuia, soţie de preot ortodox într-un sat din Andros, care ne-a explicat cu deosebit talent că insula e o superoază de conservatorism. Al proprietarilor bogaţi de nave care vor să o păstreze traditional intactă, conservatorism izvorât istoric din încercarea de a-și izola femeile de tentații (pe perioadele lungi în care ei sunt plecați pe mare) şi de a-și proteja resursele de posibili pretentenți.

Aşa se explică poate și de ce, la zecile de plaje senzaţionale, cvasi-inexistente în pliantele despre Grecia – deşi ar merita cu prisosință – se ajunge doar cu multă dorință și curaj, fie că încerci să ajungi pe apă, fie că încerci pe uscat.

În ultimii ani s-au dat “lupte” grele aici, între conservatorii insulei şi cei care vroiau “dezvoltarea” ei. Se pare că încet-încet cei din ultima categorie au făcut ceva paşi spre “progres”, insula are în sfârşit mici supermaket-uri şi vile aspectuoase presărate pe acolo pe unde te-ai mira dacă ți-ar povesti cineva. Uimirea şi mai mare este că poţi căuta fiecare centimetru de insulă şi nu o să găseşti nici măcar un minim de prost gust. Uimire aflată în maximă contrapartidă cu toate ştirile cu gust amar – de prost gust, venite din ţară direct pe telefoanele mobile, ca urmare a acţiunilor unor politicieni români cărora nu le poți spune altfel decât … ticăloşi. De ce oare nu mă miră?

Surprinzător, ne-am mirat și chiar am admirat un cuplu gay din Germania aflat pe plajele grecești de vreo două luni într-un bus vechi ce au multă grijă de un bebe care nu are încă un an. Familie tradițională germană cu vaste cunoștințe despre România.

Ne-a mai șocat şi un vânt în faţa căruia nu puteai sta în picioare fără să te ancorezi cu mâna de ceva, fiind nevoiţi să strângem tare de tot copiii, ca să nu ne zboare. Am ţinut-o tot în mirare și atunci când vântul şi valurile au dispărut brusc ca şi când n-ar fi existat vreodată, ca uleiul de măsline, dispărut şi el complet asemenea vântului, undeva în debaralele grecilor – fiind fabricat doar în cantităţi infime aici în Andros, pentru consum local, nicidecum pentru “export”. Ne-am consolat cu unul din Lemnos şi nu ne-am mai mirat atunci când am primit informaţia că nici nu e prea bun cel autohton. Dar aici bună e brânza locală, iaurtul, carnea, mierea, caperele. Dar pe cine mai miră asta într-o insulă în care cică există 22 (două zeci şi două!?) de ciorbe cu carne şi niciun peste proaspăt prins din mare?

Insula, grecească, sălbatică şi autentică cum nu ne-am fi aşteptat, în mod surprinzător ne-a şters de pe frunte semnele ($,€) pe care grecii din insulele turistice le puteau vedea înainte să ne vadă ochii şi să ne asculte gurile. Mirare, n-am mai cheltuit peste puteri, am reuşit să povestim cu oamenii ca pe nicăieri în Grecia şi chiar să ne facem un prieten grec cu mare deschidere şi cu neimaginată disponibilitate de a împărtăşi  informaţii despre Grecia. O enciclopedie umană a insulelor grecesti care promite să-mi arate ceva căi, numai bune de bătut.

Mirarea şi mai mare este, că deşi nimic din ce te aşteptai să găseşti aici nu se confirmă, totuşi insula să-ţi placă din ce în ce mai mult de la o zi la alta, să-ți imaginezi cum ar fi să locuiești aici, să te adaptezi unei vieți enervant de plăcute şi să te despărţi cu greu de ea. Dezamăgirea şi uimirea copiilor, (din cauza programului nostru hiperactiv) cărora nu le venea să creadă că vacanţa s-a terminat deşi parcă ieri a început. Pe ferry-ul de întoarcere nu ne-a mirat regretul și nemulțumirea copiilor văzând insula dispărând în urma vaporului.

Un bătrân vânzător de gyros din Rafina ne întreabă: “ – De unde sunteţi?”. “– Din România!”. Ne cearta, “- V-am întrebat: <<De unde sunteţi!>>”. “- Din Sibiu”. “- Sibiu salami, foarte bun. Şi la Alba-Iulia sunt femei frumoase! Am avut iubită, nu acum, ci când eram tânăr! Beautiful country!”. Să nu te miri?

Ne mai mirăm iar de ospitalitatea din Larisa, de o mireasă frumoasă văzută before & after nuntă, de un accident cu români pe o autostrada bulgărească, de copiii care nu sunt deloc afectaţi de orele lungi petrecute în maşină, de veselia lor atunci când aleargă pe pontonul din Oreahovo în aşteptarea bacului spre Bechet deşi vacanţa de vara li s-a terminat aici, exact ca în anii trecuţi.

Ne mai mirăm de vama românească unde procedurile durează mult prea mult dar şi de vameşii români care, deși “certați” de Gabriel, au totuși spirit de observaţie și îi urează în cor printre cele două geamuri deschise “La mulţi ani!” Mădălinei.

Ne mirăm şi de mulţi oameni cel puțin “ciudaţi”, văzuţi  prin satele olteneşti dar şi de miloanele de tone de gogoşari şi de legume apetisante aflate la vânzare pe marginea drumului. Şi apoi rămânem – pentru a câtă oară? – nu mirați ci sideraţi de traficul de pe Valea Oltului, într-o coloană de mașini “mai infinită” ca cea nesfârșită din patrimoniu, noaptea pe ploaie şi vânt. În privinţa văii Oltului chiar credeam că nu mă mai poate mira nimic, poate doar faptul că ajungem întregi acasă.

Acasă, unde ne mirăm maxim de salata de vinete supergustoasă şi de găluştele cu prune geniale care au ieşit de data asta mai bine ca niciodată, lăsate pe masa din living, de cine altcineva decât de părinţi?

De la dreapta la stanga cu Adam, Petra, Ava, Nora și David.