August 13, 2015

6. Toscana

In dimineata asta ar trebui sa lenevim, sa uitam de motoare, dar se pare ca microbul calatoritului ne-a prins iremediabil. Nu avem stare, hotaram sa bem o cafea, un croissant si apoi sa mergem pe dealurile Toscanei. Italienii au inventat shot-ul de espresso si toate bauturile care se fac pe baza lui. Anii insa au trecut peste italieni, americanii si europenii au inceput sa dezvolte tehnici de prajire si de preparare noi, sa experimenteze, au urmat valuri in lumea cafelei. Cafeaua fiind una din pasiunile mele, sunt la zi cu tot ce se intampla in lumea cafelei, prajiri, origini, metode alternative de brewing etc. Pretentios spus, cu prajitorul meu mic de acasa, fac si eu parte din valul 3 al cafelei. Din pacate italienii au incremenit in proiect, conservatori, au ramas pe valul 0. Blend-urile lor obosite sunt mult prea prajite pentru gustul meu, de obicei contin un 20% robusta (ca asa e reteta). Sunt amare, dure, fara arome fructate, fara aciditate. Totusi in dimineata asta, gasim la cafeneaua de langa noi cea mai buna cafea pe care am baut-o de cand am plecat. Faptul ne binedispune, ne mai luam una, mancam croissant, sandwich-uri.

Hotaram sa mergem in San Giminiano, un reper in Toscana. Ne echipam sumar, neprotejati. Blugi si tricou cu maneca scurta si cizme. Sandalele in top case. Ne simtim usori, fara bagaje laterale, ne luam revansa in fata scuteristilor, ne strecuram cu agilitate printre masini. Drumul e lejer, umbros, urci si cobori zeci de dealuri, exact cum ne zicea Bubu, prietenul nostru din Sibiu – “In Toscana te simti ca pe dealurile Agnitei, numai ca e mult mai scump”. Intradevar, nu ne “sparge” peisajul, insa preturile da. Dealurile sunt pline de vii, casele sunt decente, traditionale, fara pic de exces.

Suntem in provincia Siena, San Giminiano arata impecabil, un orasel mic medieval, cu multe turnuri. Oraselul e pastrat intact. Te-ai simti ca pe vremuri daca n-ar fi plin de rulote cu marfa (chinezeasca?!!?). Ne pierdem pe stradute, intram prin magazine. Unele sunt numai cu vinuri, altele cu mezeluri uscate. Dam de unul plin cu pecorino. Tipa ne spune ca e aceeasi branza cu diverse arome: pere, trufe, struguri etc. sau simpla cu diverse grade de maturare (vechime). Luam intr-o punga bucati mici, din fiecare. Gustam si brusc ne facem un plan pentru seara. Cumparam ceva vinuri de pe drum, luam pecorino, le punem la rece si deseara facem o degustare la camera. La recomandarea prietenilor care au mai fost aici, gasim cea “mai tare inghetata”. Ne luam exagerat de multa, stam pe o bordura si gustam din toate sortimentele. E cremoasa, dar nu mai inteleg nimic din gusturi. Dupa pecorino cu 4 arome si cine stie cata vechime, nu mai simt nici fisticul, nicizmeura, parca nici ciocolata. Gasesc intr-un magazin si un sticker frumos cu Italia.

La plecare luam pecorino, ceva prosciutto ne rugam sa nu se strice in cutia motocicletelor si o luam spre Florenta cu ochii atenti pe marginea drumului dupa crame. Vazusem una interesanta in drumul spre San Giminiano. Nu stiu cum ratam drumul, parca ceva ne trage pe drumul gresit, vad un indicator cu “chiuso” e clar ca drumul e inchis, dar maganetic mergem inainte. Pe dreapta apar niste butoaie, gasim in final o intrare, ajungem la crama. Nu prea convinsi, intrebam daca putem manca ceva. Primim ca replica o intrebare ciudata “Aveti rezervare?” “Nu!’. Terasa e mare si fara prea multi oameni. “Asteptati va rog. Luati loc!” Intram fara sa vrem intr-un program de degustare de vinuri, ne trezim cu 10 sticle de vin pe masa si fiecare cu cate 4 pahare. “- Usurel domnilor, suntem cu motocicletele”. “Nu e problema, aici e frumos, avem vin suficient, e soare, e frumos, mancarea e buna, sus avem camere.” Simt un mic iz turistic, dar totusi suportabil. Bine, hai sa incercam. Omul ne toarna vin alb intr-un pahar (vernaccia di San Gimignano), il gustam. Dupa cum gustam isi da seama ca suntem praf, adica habar nu avem nimic despre vinuri. O luam incetisor, invatam cum tinem paharul, cum mirosim, cum ne uitam la el. Invatam sa gustam cu gingiile, cu cerul gurii, cu partea de sub limba. Iau guri mici de vin, le plimb prin gura, simt aromele. Trecem la vinuri medii (chianti, chianti classico), rosii, apoi tot mai intense Rosso di Monepulciano, Baldassarre, Brunello di Montalcino. Mancam branzeturi si diverse mezeluri uscate. (sunt vegetarian de 4 ani, dar in calatoria europeana am considerat ca in cazurile in care am ocazia sa mananc ceva interesant fac exceptii) De obicei, accept fructe de mare sau peste, dar aici, de dragul vinurilor gust si ceva bresaola, prosciutto, culatello – nu prea stiu exact ce. Apoi o mancare specifica toscanei ribollita, o ciorba cu legume in care s-a pus paine. Gasim in ea chiar gustul copilariei, atunci cand mamele noastre rupeau paine si o bagau in ciorba de fasole. Urmeaza o lasagna stropita din plin cu ulei de masline aromat cu trufe. Sunt un fan maxim de trufe, narile imi sunt dilatate. Hotarasc ca e cazul sa nu mai beau, imi umezesc doar buzele arunc surplusul de vin intr-o carafa speciala, il vad si pe Gabriel cum cu mare regret apeleaza la aceasta metoda alternativa de golire a paharelor.

Dana in schimb, invarte din ce in ce mai mult lichidul prin pahare, vorbeste cu dezinvoltura, se simte bine. Din pacate trebuie sa-i stricam distractia, mai avem vreo 80km pana in Florenta, n-ar fi prea placut sa cazi de pe motocicleta nici macar cand esti fericit. Taiem tacit si ideea de a mai cumpara vin pentru camera, dar Gabriel vrea sa se reintalneasca cu ele acasa, asa ca da o comanda cu
destinatia Sibiu, cuplez si eu un ulei cu aroma de trufe odata cu comanda lui.

Ne intoarcem in San Giminiano, gasim drumul bun, merg incet spre Florenta, suntem prudenti, peisajul din jur parca il vad cam in reluare. Plutim usor pe dealuri, parca visam, dar ne trezeste un vitezist pe motocicleta, care ne depaseste in viteza, ia curbele cu o inclinatie ametitoare si ne mai si saluta cu piciorul intins. Ajungem cu bine, fac o miscare administrativa, bag intr-o punga toate hainele murdare, intru intr-o spalatorie, bag ceva fise. Apare si Gabriel cu punga lui, bagam iar fise, bagam si o bere, ne uitam cum se invart hainele, cam ca vinul in paharele din Tosacana. In 45 de minute avem stocul de haine curat si uscat, ca la plecarea din Sibiu.

Dana si Gabriel sunt molesiti, stau la camera si asculta un concert de pian care se aude pe scara imobilului, eu si Madalina iesim in oras. Ne plimbam pe strazi, iar ne sufoca turismul agresiv, trecem pe langa Dom de 10 ori, Madalina decreteaza cu pricepere ca orasul nu are o sistematizare buna, hotaram sa ne petrecem seara intr-un mod ne-italienesc la Hard Rock Cafe. Stam la bar, ea incearca un mojito, eu o caipirinha. Unde esti tu Brazilia cu lichidele tale incredibile? Ne chinuim cu paharele, schimbam insa multe impresii despre calatorie, ce ne place, ce nu ne place, avem timp sa vorbim. In stanga doi tipi se invart in jurul a doua negrese. O curteaza pe cea frumoasa, si efectiv o elimina pe cea grasa care e obligata sa se mute cu doua scaune lateral. In dreapta noastra un cuplu de tineri scotieni supraponderali mananca cartofi prajiti si beau bere. Langa negresa frumoasa apare inca un pretendent, volubil, cu sapca, care se insinueaza intre cei doi initiali. Beau shot-uri, luam si noi, ceva dulci.

Negresa frumoasa se uita la noi, ii spune ceva tipului cu sapca. Tipul ne intreaba strigand tare peste bar in engleza: “Where are you from?” Ii raspund usor ezitant, stiind ca imaginea romanilor in Italia nu e una foarte buna. “- From Romania”. Rade zgomotos si imi raspunde cu o sinceritate debordanta: “I have no idea where is Romania!” No fain. Unde sunteti voi mai romani, care ati inventat stiloul, caloriferul, ati proiectat toate retele de metrou din lume? Canada e plina de povesti de succes cu romani realizati si canadianul asta prietenos n-a auzit de voi? Ii raspund ca e in Europa de Est, pare multumit. Negresele beau ultimele pahare, pleaca, baietii raman usor in aer, bosumflati, cu nota de plata in fata. Ne distreaza situatia, ne simtim bine, dar e noapte, aproape ora 1, dimineata vom pleca, ne salutam cu cei din Canada, usor si cu cei din Irlanda si ne ducem spre casa. Ciao Italia, we will rock you!

Jurnal moto-calatorie EU 2015:

Post Tagged: eu-moto2015, joy, ride

Next Post: 5. Trieste – Bologna – Florenta

Previous Post: 7. Special, La Spezia

Leave a Reply Cancel comment reply