10. Nikki Beach

Pe nesimtite iata ca astazi ajungem in cel mai indepartat punct al calatoriei, la Nikki Beach un pseudo-obiectiv. De-a lungul coastei, din Cannes sunt 100km pana in St. Tropez.

Luam micul dejun frantuzesc, la o cafenea. Croissant frantuzesc, cald cu o bagheta si ceva unt. Ne echipam sumar, tricou cu maneci scurte, eu blugi, restul pantaloni scurti. Neprotejati, nici de soare, nici de intemperii. Nu agreez acest tip de calatorie, dar suntem atat de satui de pantalonii grosi si gecile de motor incat e cazul sa facem o exceptie. Iar ne simtim usori, parca suntem pe scutere. Dupa ultimele drumuri, am castigat incredere crosetam traficul, depasim coloane de masini. Aici, ca si in Italia motociclistii sunt tolerati. Nu are nimeni treaba ca mergi pe banda de urgenta, ca depasesti linia continua fie ea simpla sau dubla, pe spatiile hasurate, pe trecerile de pietoni. Probabil asta e o politica pentru a descongestiona traficul, incurajarea folosirii transportului
pe doua roti. Masinile stau cuminti in coloana nimeni nu incearca o depasire sau o intoarcere. Mopedele depasesc si prin stanga si prin dreapta, noi alaturi de ele. E incredibil, daca cineva din coloana vrea sa faca stanga (sau dreapta), semnalizeaza, scoate capul-mana pe geam sa se asigure ca nu vine nimeni, si daca vine aproape isi cere scuze ca trebuie sa vireze. Ni se pare insa ca multi
motociclisti exagereaza, “sar gardul”, merg mult prea tare, depasesc alte motociclete care se afla in depasire, trecand razant pe langa masinile din sens opus. Prindem tupeu si noi, ajungem in St. Tropez, cautam pe GPS Nikki Beach dar nu-l gasim, incercam apoi pe google maps. Trecem iar pe langa o expozitie de Iahturi in St. Tropez. Trec printr-o experienta amuzanta, Dana tine telefonul meu cu harta in asa fel incat sa il vada Gabriel in mers, iar eu aud in casca indicatiile navigatiei. Vocea imi spune sa o luam la stanga, dar noi mergem inainte. Oprim si intoarcem. Vedem steagurile cu Nikki Beach, in fata noastra e o bariera, se ridica doar pentru motociclete, e gratis, ne simtim respectati.

De aproape, Nikki Beach arata banal, e o piscina mica, cu un bar acoperit langa, ci sezlonguri tip baldachin cu saltele albe. La intrare, in stanga si in dreapta doi tipi de culoare, unul vinde bilete, altul palarii de soare chinezesti. As putea face si eu o aroganta, sa le cumpar pe toate. Palariile. Hai totusi pe plaja. Incercam intai preturile de la terasa. Bem apa plata cu 9eur, si cocktails cu 15eur. Pe masa e o sticla mare de sampanie, Madalina o ia in mana. Ii atrag in gluma atentia sa n-o deschida din greseala. E goala, dar poate si aerul din ea costa. Arunc o privire pe preturi, inchiriatul unei saltele de plaja e 80EUR. Daca vrei si umbrela e 150EUR. Nu-mi dau seama daca pretul e pentru o saltea simpla sau pentru una dubla. Toate sunt insa ocupate, oamenii zac pe ele, in apa aproape nimeni.

Ne lasam bagajele direct in nisip, ne dezechipam si ne apuca rasul. Ne-a prins soarele, suntem bronzati cu manecute, si cu manusi, ca tractoristii. Aratam ca niste tarani aterizati
direct de la camp la Nikki Beach. N-am timp prea mult, fug sa ma arunc in apa. Intru pana la glezne, si imi ingheata creierul. Nu pot sa cred, apa e rece, nu i-as da mai mult de 17-18 grade. Hai ma, chiar asa? Sa ai toti banii din lume, sa vii aici la Nikki Beach, cu toti servitorii dupa tine si sa nu poti face o baie calumea?

Inot totusi o tura mica, am piele de gaina, ies la mal si in sfarsit ma uit mai atent in jur. Locul e frumos totusi, curat (plaja din Cannes mi s-a parut infecta) nisipul e fin, marea e albastru inchis, cum imi place mie si presarata in larg cu sute de puncte albe, nelipsitele Iahturi. De ce or veni in apele astea reci, nu stiu. Probabil asteapta viata de noapte, iar ziua e doar pentru repaos si leneveala. Nu seamana deloc cu viata mea actuala dar nici cu cea pe care mi-o doresc. Trebuie insa sa fiu cinstit, oamenii astia din jur sunt totusi eleganti, vorbesc frumos, zambesc, au costume de baie frumoase, totul e decent, nu vad nici cea mai mica urma de “aroganta”.

Mancam la terasa, platim destul de mult, dar si aici mancarea e buna. Gabriel aproape adoarme, un fotograf-animator al plajei ii face fotografii intins pe banca, probabil in speranta ca le vom cumpara la noapte. Madalina isi ia un cappuccino, are un pret imens, dar e varza, ma simt razbunat. Cu toata bogatia lor, oamenii astia beau o cafea de rahat. Dinspre piscina Nikki Beach duduie  muzica proasta.

Hai spre casa, imi e dor de fetita mea, de padurea din fata apartamentului meu, de cafelele mele bune. Iar suntem in trafic, masinile stau in coloana nemiscate pe zeci de kilometri, noi printre ele cu mult curaj.

Seara iesim spre un bar, dar in final ajungem iar la restuarant. Desi satui mancam pentru ca e bun, iar nu mai avem chef de nimic. Gabriel spune ca de maine un ochi va rade, altul va plange. Unul pentru ca o luam spre casa, altul pentru ca ne va parea rau de locurile acestea.

Jurnal moto-calatorie EU 2015:

• Ziua 1: Sibiu – Belgrad
• Ziua 2: Belgrad – Dubrovnik, via Bosnia Hertegovina
• Ziua 3: De la dl. Flueras, in Zadar
• Ziua 4: Prin Slovenia in Trieste
• Ziua 5: Trieste, Bologna, Florenta
• Ziua 6: Toscana
• Ziua 7: Special, La Spezia
• Ziua 8: Cinci sate, Cinque Terre
• Ziua 9: Ceriale – Monte-Carlo – Cannes
• Ziua 10: Nikki Beach
• Ziua 11: Lacul Como – Bellagio
• Ziua 12 si 13: Lago di Garda, Bolzano
• Ziua 14 si 15: Viena, fara Oroshaza, Sibiu