11. Como – Bellagio

Luam din nou autostrada aia, cea cu furtunul, cu tunelurile, curbele si podurile nesfarsite. Injur iar in casca politicienii romani, cu tot cu piciorul de pod de la Aciliu. De data asta nu mai sunt  fectat, ma intind bine la drum, simt motorul, totul merge bine. Vantul bate in rafale, dar m-am calit in Croatia, nu ma mai deranjeaza. Am trecut iar in Italia, din pacate am ratat stickerul cu  ranta, noroc cu cel de la Monte Carlo. Ne despartim nu numai de Franta, ci si de mare. Oprim in benzinarii din 100km in 100km. Lasam Genoa in urma, o luam spre Milano. Gabriel s-a dus in fata, nu-l mai vad dar si eu vin destul de tare, nu prea slabesc motorul. Ma uit pe kilometraj, mergem de vreo 80km, vom opri in curand. Trec pe langa o benzinarie, incetinesc si ma uit ca o  armota peste balustrada, incercand sa-i zaresc. Nu-i vad asa ca trecem de benzinarie si ii “dau gaz”. Dupa cateva minute imi suna telefonul in casca, Gabriel imi zice sa opresc la prima benzinarie.  ai merg vreo 5km si nu se arata niciuna. Mai sa fie, sa vezi ca erau acolo peste gard, inainte sa ma sune si eu nu i-am vazut. Incerc din mers sa-l sun (GPS-ul imi permite asta), dar de data asta nu  erge. Aud in Italiana ca numarul nu e alocat, lipseste probabil un prefix pe care n-am cum sa-l introduc din mers, pe autostrada.

Merg 20km si nu se arata nici un refugiu sau vreo benzinarie. Dar apare iesirea de pe autostrada, oprim la bariera in dreptul automatului, in spatele nostru un TIR. Madalina baga biletul, automatul il scuipa afara: “bilet invalid”. Il mai baga odata, la fel. Il mai bagam de 20 de ori, acelasi mesaj. TIR-istul din spate claxoneaza, eu apas pe butonul de HELP. Imi raspunde  cineva in italiana. Apas de 20 de ori pe butonul de engleza, tipul continua in italiana. Apoi o voce feminina, tot in italiana. Injur si eu in romaneste, il injur si pe tiristul din spate care vocifereaza cu gesturi largi, cu bustul iesit pe geamul cabinei. In momentul asta complet haotic ma suna Gabriel, nervos pentru ca n-am oprit in benzinarie. Nu se putea mai bine. Nu mai stiu cu cine vorbesc. Cu el, cu TIR-ul sau cu vocile din automat (care subit nu mai zic nimic). Gabriel inchide si el. Iau o decizie, am trecut pana acum prin zeci de bariere, asta e singura ceva mai scurta, special pentru noi, asa ca imi incerc norocul, trec cu roata din fata pe langa bariera, imi incap si cutiile laterale, trec complet de ea. Auzim urlete la unison din automatul vorbitor. Nu-mi pasa, trag dreapta pe o linie hasurata dupa bariera, TIR-ul pleaca, caut cu privirea un om dar gasesc numai automate vorbitoare de italiana. In lumea robotilor, dau in final de un om in carne si oase, intr-o cabina. E calm, vorbeste engleza, imi spune  ca biletul s-a stricat, omul vine la motor, ia numarul, ii dau cardul, se duce la el in cabina, apoi iar iese si mergem la bariera noastra. Semnez ceva, primesc cardul si chitanta. Am scapat. Arrivederci!

Stam pe dreapta la umbra unui copac, apare Gabriel, e nervos nu crede o iota din povestea noastra. Nici cea cu benzinaria, nici cea cu biletul de autostrada defect.

Mergem in sfarsit pe drumuri normale, sunt satul de autostrada. Intram in Como si salutam lacul. Urmam drumul de pe “cracul” din stanga al lacului. Lacul e linistit, muntii din jur plini de sate mici, cu priveliste deosebita. Oprim intr-o parcare langa lac. E liniste, imaginea cu lacul e reconfortanta, e multa armonie in peisaj, nu mai e canicula, totul in jur e foarte pacifist. Mai putin Gabriel care pare inca marcat, nejustificat, de intamplarea cu benzinaria. La misto, o rog pe Madalina sa-mi faca o poza turistica cu lacul in spate, pe Gabriel il umfla in sfarsit rasul, hai ca ne revenim.

Mai avem 20km pana in localitatea cu nume de club din Las Vegas: Bellagio. Plecam deodata, cel putin asa cred. Merg incet, ma bucur de lac vreo 5-6 km. Ma tot uit in retrovizoare si nu-mi vad parternerul de drum. Nu-l vad nici pe George Clooney care cica se da zilnic pe aici cu motorul, pe malul lacului. Drumul nu-l putea gresi. Zic de Gabriel. Hai sa-l sunam. Nu pe George. Aflam ca  motocicleta BMW nu-i mai  porneste. Nasol. Ne intoarcem si ii gasim neputiniciosi langa motor. Apas si eu pe starter, mai misc de cric, mai misc de maneta de ambreaj, pe aici sunt de obicei  ontactele care pot afecta pornirea. Degeaba. GPS-ul meu are un buton de avarie pe care nu mi-as fi dorit sa-l apas vreodata in aceasta excursie. Butonul se numeste “BMW” si iti da cele mai apropiate reprezentante BMW raportandu-se la locul unde te afli. Cea mai apropiata e la 40km, hai sa zicem ca n-ar fi asa departe. Dar e deja 4 PM, probabil e inchisa. Pana ma uit eu de un umar de telefon aud in spate cum motorul porneste. Cool! Pe cai. Ajungem in Bellagio, oprim si pornim motorul de zeci de ori, porneste fara probleme. Hotaram sa trecem maine pe la BMW in
Lecco.

In Bellagio avem un apartament spatios, poate cel mai spatios de pana acum, cu mult lemn. Mergem sa mancam, alegem un restaurant cu view peste lac. E prea devreme pentru masa, mai trebuie
sa asteptam doua ore. Colegii se intind pe sezlonguri, se uita la peisaj eu bineinteles ma duc sa fac o baie, lasandu-l pe Gabriel in discutii despre o sticla de vin pe care sa o bea pe terasa pana la ora mesei. Pozeaza in relaxat dar il simt incordat, sa nu-ti porneasca motorul chiar intr-un loc atat de frumos nu are cum sa nu lase urme acute.

Prefer insa baia in locul terasei cu vin, inot in larg, ma feresc de barci cu motor, de vaporase de croaziera si de sportivi cu caiacuri. Sunt in apa de aproape o ora. Lumina a inceput sa fie frumoasa, ma scufund si vad plante lungi de cativa metri care ajung aproape pana la suprafata. Apa dulce are miros frumos de plante. Sunt de o ora in apa, ies la mal iau GoPro-ul si intru din nou. Filmez  eisajul cu munte, filmez sub apa, filmez malul presarat cu monumente de pe vremea romana, apoi ma filmez pe mine, printre plante, sub apa.

Ma intorc la terasa, colegii inca stau in liniste pe sezlonguri cu vinul langa ei. Aud o poveste confuza despre vin, sticle incurcate, preturi gresite dar nu prea-mi bat capul sa o inteleg. Urcam la  asa, restaurantul deja e animat. In mod ciudat suntem intrebati daca avem rezervare. Pai bine mai oamenilor, nu am venit acum doua ore si ne-ati spus ca putem astepta pe terasa pana terminati voi mancarea? Ne aseaza totusi la o masa, incet-incet imi dau seama ca ceva e schimbat in atitudinea lor, chelnerii misuna si zambesc pe langa mese in afara de a noastra. Stam si ne gandim daca ar trebui sa aducem noi sticla de vin de la terasa, sau sa o aduca ei. Nu mi-e greu sa ma duc sa o iau, dar Gabriel are dreptate, intr-o tara a frapierelor, e absurd sa vin eu, in pantaloni scurti si sandale,
cu sticla in mana printre mese si sa o pun … unde? Rugam un chelner sa o faca, se face ca intelege greu, altul o aduce intr-o frapiera si o pune langa fete. Dar nu vine nimeni sa ne toarne in pahare, o fac eu de data asta. Nu ne ia nimeni comanda, incepe sa fie clar, tipii astia au ceva cu noi, ne ignora voit, cu siguranta are legatura cu discutia incurcata despre vinul comandat pe terasa. Mancarea e foarte buna, dar inghitim in sec de cate ori vedem chelnerii. Ca sa fie totul perfect, printr-o alta neintelegere si nota de plata e gresita, avem o sticla de vin in plus. Neconsumata! Gabriel rezolva, Dana fumeaza nervos afara, ne volatilizam in sfarsit din local. Plec cu credinta ca totusi e vina noastra, nu stiu ce s-a intamplat cu acea comanda de vin, Gabriel e convins ca au vrut sa-l pacaleasca. Dar localul asta e prea vechi si prea stilat, cu mancare mult prea pretentioasa, ca sa faca o mizerie marunta pentru a castiga in plus 10eur. Doar nu suntem pe Dealul Negru, ci in Bellagio.

Ii mai pacalesc cu o plimbare, mergem in centrul vechi al orasului, 3km. Ignor comentariile. Centrul vechi parca e o intoarcere in timp, cupluri varstnici stau pe terasele restaurantelor si asculta muzica live, veche. Cred ca si in anii ’80 in terasele din Eforie Sud era muzica mai moderna. Auzim toate slagare italiene, Albano si Romina, Toto Cutugno si altii pe care nu-i mai recunosc. Referenurile reverbereaza peste lac, asa oameni cumintei nu am vazut niciodata. Si noi suntem cuminti, ma rog, aproape cuminti. Cumparam un vin si il bem impreuna, pe intuneric la o
masa, in iarba din curtea apartamentului.

Jurnal moto-calatorie EU 2015:

• Ziua 1: Sibiu – Belgrad
• Ziua 2: Belgrad – Dubrovnik, via Bosnia Hertegovina
• Ziua 3: De la dl. Flueras, in Zadar
• Ziua 4: Prin Slovenia in Trieste
• Ziua 5: Trieste, Bologna, Florenta
• Ziua 6: Toscana
• Ziua 7: Special, La Spezia
• Ziua 8: Cinci sate, Cinque Terre
• Ziua 9: Ceriale – Monte-Carlo – Cannes
• Ziua 10: Nikki Beach
• Ziua 11: Lacul Como – Bellagio
• Ziua 12 si 13: Lago di Garda, Bolzano
• Ziua 14 si 15: Viena, fara Oroshaza, Sibiu