3. De la dl. Flueras, in Zadar

E o dimineata fara graba, astazi facem vreo 370km, marea ne va insoti din Dubrovnik, prin Split, pana in Zadar. Putem sa mai lenevim. Facem ochi pe la 8-9, terasa camerei ne atrage pe fiecare, ca un magnet. E deja cald, cu apa rece ne clatim corpurile iar privelistea Dubrovnik-ului din terasa ne clateste ochii. Coboram de pe deal, ne infigem la un mic dejun, tip “bufet suedez” pe terasa unui hotel umbros. In fata bufetului, Gabriel face un comentariu de roman neaos: “astia nu au branza?”. Din spate un tip cu ochii intr-un laptop ii raspunde in romaneste: “- Au, dar trebuie sa ceri.”  Dl Flueras vine la noi la masa, ne povesteste ca locuieste simultan in Arad si in St. Tropez. E om de afaceri, nu inteleg care-i sunt afacerile, aud cuvinte ca transport, bursa, antichitati, anii ‘90. Oricum ar fi, ii merge foarte bine, face bani. Gabriel pare sa inteleaga mai multe, pare pe subiect. Ii raspunde ca si Dinu Patriciu facea aceleasi afaceri. Dl. Flueras ne spune ca el a fost primul, Patriciu al doilea. Radem, stiu ca Patriciu infiintase in ’90 prima firma din Romania. Discutia e totusi serioasa, ce-ti e si cu oamenii astia de afaceri! Au tot ce-si doresc dar tot se incurca in orgolii marunte. Vorbim despre vreme, aflam ca sotia dansului nu vrea sa iasa din casa de o saptamana din cauza caldurii. Ma amuz, incerc sa-mi imaginez o sotie tanara, crizata, ofticata pe sot: “m-ai adus aici in rahatul asta din Dubrovnik, la 38 de grade in loc sa stau la St. Tropez, linistita, la piscina racoroasa din Nikki Beach”. Discutia despre afaceri continua, nu ma mai intereseaza vreau doar sa fac o baie. Bag viteza in colegi, haideti la baie! E inca dimineata, plaja abia se trezeste la viata. Ma bucur iar de o apa limpede, ma scufund, ies in larg, ascult zgomotele razlete ce vin de pe mal si reverbereaza pe suprafata apei. Facem plaja, bem apa cu lamaie si gheata, facem fotografii dar incet, incet ne pleostim. Ne pare rau ca plecam.

image

Ne intoarcem in camera, fac un dus si in 15 min. suntem sus pe motoare. Fara motiv, simt motorul greu, bag Zadar pe GPS, sunt cam stressat, plecam in directia indicata de GPS. Dupa 30m drumul ingust, in panta face brusc stanga in ac de par. Incetinesc prea tare, sunt incordat, abia pastrez echilibrul motorului. Dupa inca 50m iar panta, iar curba dar ceva mai larga. Scap si de data asta, ramanem pe roti, dar casca mi-e plina de apa. Sunt 39 de grade, am plecat doar de 3 minute, imi tremura picioarele si sunt leoarca. Ne blocam in traficul aglomerat. Scuterele zburda
in stanga si in dreapta pe langa noi. Gabriel imi face semn sa depasim, ii zic ca nu sunt in stare, sa avem rabdare. Daca vrei sa ajungi departe trebuie sa mergi incet, sa ai multa rabdare. Iesim din Dubrovnik, il vedem iar de sus, urmam drumul de coasta, depasim masini, incep sa ma adaptez la ritmul traficului. Intins la drum, incep sa ma simt din ce in ce mai bine. Aici ar trebui sa scriu platitudini despre coasta superba a Adriaticii, despre drumul impecabil insotit de marea albastra. Si alte truisme. Pe neasteptate ne trezim in fata cu o granita. Sunt luat complet pe nepregatite, tocmai ii compatimeam ieri pe bosnieci cum ca n-au iesire la mare si iata ca intram iar in Bosnia, chiar pe malul marii. Desi am conceput minutios acest traseu cu luni in urma stand pe google maps ore bune, mi-a scapat fasia asta bosniaca. Nu sunt mai mult de 4-5 km. Intram iar in Croatia. Bravo Bosnia!

Realitatea e ca relaxarea si placerea de a sta in Dubrovnik ne-a cam scos din ritm, suntem lesinati de caldura, ma uit pe bord si ma ingrozesc, 40.5 grade. Oprim sa alimentam, benzinaria e varza, nu are toaleta, umbra mai deloc, la comentariile angajatilor Gabriel si Dana fumeaza in picioare, in plin soare. Imi gasesc totusi un sticker cu Croatia, il lipesc pe sidecase si plecam mai departe. E
aglomeratie, trecem prin statiuni pline, depasim sute de masini in speranta ca ne aerisim. Desi suntem la 2m de mare, nu ne bate pic de briza. Ajungem in Split, planul e sa luam pranzul aici. Ne regrupam intr-o benzinarie mare, mancam biscuiti, stam la o pseudoumbra, sub o copertina de plastic transparent, nu ne place, vedem orasul mult prea mare si mult prea incins, decidem sa nu mai oprim, mai bine ajungem mai repede in Zadar si ne destindem acolo.

Ca short-cut o luam pe autostrada, salut Mare albastra, ne vedem in Zadar. In zare centrale eoliene, cam stiu ce inseamna asta, intram in zona de vanturi. Tardiv, ma uit in la parbriz, pentru aerisire, zilele trecute, l-am lasat pe cea mai joasa pozitie. Acum pe autostrada, din cauza presiunii aerului nu am nici o sansa sa il ridic din mers. Motorul e instabil, traficul genereaza turbulente, vin rafale din toate directiile, de unde nu te astepti. Intr-un tunel, trei benzi, eu pe cea din mijloc, un camion ma depaseste pe dreapta, trece razant pe langa mine, parca ma aspira. Parca tin din ce in ce mai greu trasa motocicletei, Gabriel mareste substantial viteza si se duce inainte. Nu ma pot tine dupa el, vantul se linisteste doar in tuneluri dar iesirea din ele este o mare incercare. Practic
te loveste un curent dintr-o directie neasteptata, motocicleta se clatina in toate directiile. Daca mai ai si “norocul” ca un TIR sau un autobuz sa se afle in apropiere motorul parca se rupe in doua. Incerc din nou sa maresc viteza simt cum casca mi se umple de aer si se ridica usor. Ma impacientez, macar de luam GoPro-ul jos de pe casca. Ma intreb daca am legat-o bine sub barba si mi-o
imaginez cum imi zboara din cap. Lipsa de experienta pe asemenea drum ma face sa fiu mult prea precaut, mergem incet, ca sa ajungi departe trebuie sa mergi incet si sa ai rabdare. Gabriel nu o are, il vedem facand semne largi, intr-o benzinarie pe marginea autostrazii. Am 5 apeluri de la el, dar pe vantul asta n-am auzit nimic in casca conectata la telefon. Stand in benzinarie langa o
masina incendiata i-au trecut prin cap cele mai negre scenarii despre noi. Benzinaria asta e insa prietenoasa, luam o pauza mai lunga, ridic in sfarsit parbrizul. Sun in Zadar la cazare, apoi, pentru siguranta fac rezervare la un restaurant ce pare interesant. Beau apa, imi revin repede, plecam din nou. De data asta, cu parbrizul ridicat simt ca sunt pe alta motocicleta. Nu-mi mai pasa de vant, merg fara efort cu viteza, tirurile nu ma mai destabilizeaza, ajungem triumfal si binedispusi in Zadar. GPS-ul parca stie asta, din cauza semnalului amesteca putin drumurile, ne plimba pe cea mai frumoasa faleza a orasului si ne lasa intr-o piata mica, pietruita, grozava, langa turnul San Simeon.

image

image

Parcam caii chiar langa terasa cu bere, ne luam 4 halbe, si ciocnim bucurosi. Ne cazam in apropiere, pe o straduta ingusta intr-un apartament confortabil, cu o gradina care imi place la nebunie.

image

image

Ma simt ca in Italia, desi nu am ajuns inca acolo, iesim in oras. Oraselul ne place mult, cina e la un restaurant genial, intr-un mic golf cu barci, numit Fosa. Suntem in lumea civilizata, la rom primim ciocolata neagra, portiile sunt aranjate cu gust si mancarea e senzatie. Bem vin alb, platim cam scump, dar ce conteaza, suntem in vacanta vrem sa ne simtim bine, in mod cert nu vom batem recorduri la cheltuieli minime in aceasta calatorie.

image

image

Mergem spre casa, parca plutim, orasul vechi e plin gust dar si plin de viata de noapte, muzica, oameni, lumini. Imi aduc aminte de tricoul tipe de la receptie: “Dance until dawn.” Nu mai avem insa putere “dawn”, ne trantim “down” in pat.

image

Jurnal moto-calatorie EU 2015:

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *