2. Prin Bosnia in Dubrovnik

Calatoria cu motocileta e diferita de restul calatoriilor. Renuntand la confortul masinii/avionului, te   “bati” uneori cu caldura – cum e cazul nostru acum, cu ploaia, cu vantul, cu frigul. Dar de cele mai multe ori  e bine de tot. Cuceresti muntii, imbratisezi dealurile, respiri campurile si mare e colorata doar pentru tine. Suindu-te pe motocicleta nu mai esti un simplu turist, ci un calator, agentia si agentul de turism nu s-au nascut, iti faci programul singur, cand mananci, cand pleci, cand si unde te opresti, unde dormi etc. Descoperi lumea, chiar daca ea a mai fost descoperita de milioane de ori inainte.

Neavand mare experienta in genul acesta de calatorii ne-am facut un traseu cumintel. Cu mici exceptii vom parcurge in medie 300-400km pe zi. Fiind si fetele cu noi, am presarat traseul cu multe placeri. Locuri frumoase, mancare speciala, vin bun, bai in mare si oaze de confort de care sigur ne vom bucura din plin dupa ore bune de motociclit. Varianta total libertina ar fi sa pleci fara scriptul facut de acasa, fara rezervari. Avantajul e ca unde iti place stai mai mult, unde nu iti place, te cari. Daca vrei sa faci stanga, faci stanga chiar daca te gandeai ca ar fi mai bine la dreapta.  Daca (Doamne fereste!) se strica utilajul, nu-i bai, ai timp de reparat fara teama pierderii rezervarilor. Dezavantajul ar fi ca seara cand ajungi la o destinatie, poti pierde ore bune in cautarea unei cazari, in functie de loc, caz in care in spatele tau nu o sa mai duci un pasager ci un sac de nervi de obicei infometat. Asa ca, in cazul nostru, am ales varianta “safe”, trecand prin zone cunoscute
intr-o perioada de concedii, am stabilit de acasa traseul, am facut rezervari, am cautat locuri frumoase cafenele si restaurante cu mancare buna. Ca short-cut, spre destinatii frumoase in care vrem sa vedem mai mult, am ales fara mandrie si autostrazi pentru a ajunge mai repede.

image

Nu e cazul zile de astazi, din Belgrad nu exista “short-cut” spre Dubrovnik. Am ales un traseu prin Bosnia si Hertegovina, zona muntoasa, e un drum complicat, GPS-ul ne da 8 ore. Daca mai punem opriri, alimentari si pauza de masa drumul spre Dubrovnik e unul dintre cele mai complicate din tura noastra. Asa ca, ne mobilizam repede, mancam repede si la ora 8 suntem sus pe motoare. E ceva, ca din prima zi, sa respectam ora matinala de plecare!

image

E tot canicula, prima suta de km este plictisitoare, printr-o Serbie cu drumuri bune, sate curatele. E usor plictisitor. La benzinarie, Gabriel si Dana se plang de comunicatia din casca. Facem rocada, schimbam intre noi comunicatiile. Asadar vorbim live cu cealalta motocicleta, eu comunic cu Gabriel si Madalina cu Dana. Ne auzim perfect. Nu stiu ce vorbesc fetele, dar partenerului meu nu-i tace deloc gura, imi povesteste despre drum, despre curbe, despre trafic, despre fetele de pe marginea drumului. Orice ii trece prin gand ii iese pe gura si prin microfon ajunge la mine.  Profitam, ne ajutam la depasiri (“- dupa duba rosie poti sa te bagi!”) Depasim coloane intregi de masini, urcam in munte, trecem pe langa multe ape verzi, traseul devine frumos. Paduri dupa paduri, trafic din ce in ce mai rar, curbe peste curbe. Gabriel nu mai are rabdare ma depaseste, “se da” pe curbe, dar dupa numai 500m renunta. Il aud in casca cum spune ca e foarte misto, dar nu asa cu genti de zeci de kile in spate si cu pasager. Redevine cuminte, ne hotaram sa oprim la un restaurant. Nu avem timp de stat, luam apa multa, el isi ia o bere, nu intelegem nimic din meniuri. Vedem pe o masa pateuri cu branza si pahare mari cu iaurt. Fugim dupa chelner, nu ne intelege si ne trimite inapoi la masa. Repetam figura de vreo 3 ori, in final pricepe si pateurile grase cu iaurtul rece stau in fata noastra. Gabriel da berea la o parte in favoarea iaurtului, infulecam ca pe vremuri.

Suntem in parcul national Mokra Gora, aici si-a creat Emir Kusturica un sat, spatiu special pentru filmele sale. Nu-mi pare prea balcanic locul, perfectiunea si balcanismul nu se potrivesc in mintea mea. Uit de Kusturica, ne trezim ca intram in Bosnia si Hertegovina. Un teritoriu pe care din pacate nu l-am descoperit la Kusturica ci in “Inferno”, cel mai impresionant album foto pe care l-am vazut vreodata.  Spre deosebire de comunistii romani, regimul comunist din Iugoslavia a permis desfasurarea de alegeri in anul 1990. Dar partidele formate in acei ani s-au infiintat pe baza comunitatilor etnice existente. Mai adaugati cuvantul religie langa cel de etnie si cu siguranta urmeaza sa curga sange. Langa sangele asta, s-a aflat permanent James Nachway, unul dintre cei mai tari fotoreporteri care s-au nascut vreodata. Asta e istoria recenta a Bosniei, dar deja au trecut mai bine de 20 de ani, din fericire noi suntem acum intr-o Bosnie care se afla intr-o faza de potential candidat la aderare in Uniunea Europeana, temerile ca Bosnia-Hertegovina va fi transformata intr-o baza a fundamentalismului islamic au fost momentan uitate.

Intram in Visegrad, temperatura nu scade nicicum sub 38 de grade, traversam raul Drina. Culoarea asta verde a apei am mai vazut-o undeva. Fac “zoom out” pe GPS si vad ca in urma cu vreo ora am mers km buni impreuna, chiar pe granita Bosniei si a Serbiei cand se mira Madalina de acele ape verzi. Urmeaza multi kilometri in care verdele apei nu ne paraseste decat sporadic atunci cand ne racorim in tunelurile construite paralel cu raul. Pe valea asta sunt mai bine de o suta, sapate in stanca. Sunt de toate felurile, lungi, scurte, in urcare, in coborare, in curbe succesive. Tunelul nostru de pe Transfagarasan e o gluma pe langa cele de aici. Din neatentie gresesc drumul, facem un ocol de vreo 20km oprim sa ne lamurim, Dana scoate la interval o portocala “furata” de la micul dejun, o impartim frateste, dupa care plecam mai departe.

Tragem de noi inca vreo ora pe drumuri de munte, suntem obositi, noua pauza ne gaseste la un motel neterminat, pe marginea drumului. Patronul se bucura ca ne vede si plezneste de amabilitate. Ne aduce apa si cand il intrebam de mancare vrea sa ne friga un pui. Ii spunem ca e prea mult, zice ca frige doar jumatate. Renuntam la mancare, imi pare rau de amabilitatea omului dar ne pastram pentru Dubrovnik, bem multa apa, Gabriel bea o bere mica. Dana gaseste Wi-Fi si face un “facetime” cu copiii acasa.

image

Plecam inviorati, urmeaza o zona de platou alpin cu curbe frumoase si asfalt bun. Oprim sa alimentam, gasesc sticker cu Bosnia si Hertegovina il lipesc pe geanta laterala si in 20min suntem la granita cu Croatia. Mai avem 20km pana in Dubrovnik cam cat de la Saliste la Sibiu. In granita stam in caldura, in fata noastra sunt 4-5 masini, Gabriel e nemultumit, nu mai are rabdare, ii merge gura fara oprire, vocifereaza cum ca ce sens au vamile astea, de ce dureaza atata controlul, ca vama nu e moderna, nu e umbra etc. Vamesul, lent, vine la mine, imi tot spune ceva si in final inteleg ca vrea sa dau gopro-ul jos de pe casca. Il dau fara probleme, oricum nu mai are baterii. Gabriel vocifereaza ceva despre gestul vamesului. Ma vad deja stand cateva ore in granita, dand explicatii unor vamesi plictisiti care au tot timpul la din lume la dispozitie, tocmai aici la 20min de Dubrovnik. Ma rastesc la Gabriel, ii zic sa-si tina gura si se pare ca atitudinea mea il convinge. Sta cuminte la rand, dam pasapoartele, multumim si intram in Croatia. Suntem inca la 1000m altitudine, vedem Adriatica si coboram intr-un peisaj pe care il visez de cateva luni. Ne gandim la ghinionul celor
din Bosnia, sa vada marea atat de aproape dar sa nu o poata atinge decat trecand o granita, neavand iesire la mare. Vedem Dubrovnik-ul vechi de sus cu marea albastra in fundal, e o imagine pe care mi-o doresc din momentul in care s-a nascut ideea acestei calatorii.

GPS-ul imi zice sa o iau stanga, dar indicatorul din fata imi zice ca e interzis. Merg inainte, intorc intr-un giratoriu ajung aproape in dreptul drumului nostru cand o masina imi taie calea facand stanga pe interzis, exact manevra pe care eu am evitat sa o fac. Cu tot orasul asta superb, cu marea albastra in fata, dupa 600km prin munti si vai, nu e prea placut sa ai brusc o masina in drumul tau. Reusesc sa franez si sa evit, noroc ca sunt relaxat, GPS-ul ne suie pe un deal, gasim cazarea noastra cu terasa, un view care ne surprinde tare.

image

Nu pierdem vremea, iesim repede din casa, fiecare isi face micile placeri. Dana face inventarul plantelor – smochine, lime, flori de hartie, kiwi, portocali etc. – toate pe o singura alee, Madalina admira peisajul si orasul, Gabriel bea un Mojito pe malul marii si eu fac o baie luuunga, inot, ma scufund, sunt agitat ca un biban. Inot pana la geamandura, ies din apa abia cand
apune soarele, toata lumea e bine, multumita. Nu gasim loc la restaurantul pe care-l vanam in Dubrovnik (neavand rezervare), abuzam de un taximetrist care ne duce la un restaurant in centrul vechi, el abuzeaza de noi profitand de faptul ca nu avem Kuna (moneda croata), mancam bine, bem vin alb, ne plimbam prin strazile pietruite-lucioase din centrul vechi si inchidem seara pe terasa
apartamentului cu regretul ca n-am alocat mai mult timp pentru acest loc. Dobra večer Dubrovnik!

image

Jurnal moto-calatorie EU 2015:

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

There is 1 comment for this article
  1. Pingback: 2. Prin urmare si-asa deci este vorba despre … greci – Joy Ride Coffee

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *