8. Cinci sate – Cinque Terre

image

E unul dintre locurile in care mi-am doritmult sa ajung. Este riviera Italiana, regiunea Liguria. Sunt 5 sate vechi, colorate vesel, situate pe tarmul stancos al marii Mediterane. Localnicii se indeletnicesc cu pescuitul si mai ales cu viticultura. Dar se pricep si la mancare, au inventat celebrul sos pesto. Acasa, m-am uitat de vreo 20 de ori la un tip care facea cu multa meticulozitate un sos pesto. Punea frunze de busuioc proaspat intr-un mojar, arunca ceva seminte de pin. Le tot pisa, in timp ce adauga ulei de masline si parmezan ras. Amestecul devenea din ce in ce mai cremos.
Apoi il turna peste niste paste galbene de casa , Linguine (un fel de tagliatelle mai inguste). Nebunie! Sper ca turismul agresiv nu a distrus satele si nici posibilitatile de a manca ceva cat de cat autentic.

Vaporul pleaca la 9:15, imi e tare teama sa nu-l ratam. Dimineata se anunta ceva ploi usoare. La ce calduri am suportat, sunt sceptic. E soare afara, cand sa ies din camera, Gabriel se hotaraste sa ma insoteasca, mergem rapid in port si cumparam fara probleme bilete. Avem timp si de o cafea, ne intoarcem in centru. Se apropie ceva nori, se apropie si ora plecarii, apar fetele, ne suim pe vapor, la etaj. Cad stropi, norii devin din ce in ce mai amenintatori.

image

image

Nu ne pasa, ne bucuram ca am prins vaporul care incepe sa se miste. Incepe o ploaie torentiala, noi stam cu pelerinele pe noi, fac fotografii pe furtuna si scot gopro-ul. Toata lumea coboara de pe punte, in afara de noi. Se aud niste anunturi, mai intai in franceza(?), apoi in ungureste (??) . Cand ajunge la italiana deja e clar, din cauza vremii se anuleaza toate cursele in Cinque Terre. Vaporul nostru va ajunge in Portovenere. Cine vrea coboara acolo, cine nu, se intoarce si isi primeste banii pe bilete. Ce ghinion sa avem, sa ploua in asa hal chiar in ziua in care luam pauza de moto si vrem sa ne plimbam prin Cinque Terre. Caut alternative, in Portovenere nu exista tren, asa ca ne intoarcem. Pe drum stam pe punte, ne trezim cu un traznet la cativa zeci de metri, aproape ca ne aruncam pe burta. Tragem o sperietura, dar radem, acum stam adapostiti.

image

Ne intoarcem in camera, evaluam orarul trenurilor, e ploaie, motoarele inca le excludem din calcul. Gara e aproape, acum abia mai picura, mergem cu pelerinele pe noi. Prindem repede trenul, nu e foarte aglomerat, trecem prin zeci de tuneluri. Ma uita la ceas, mai sunt 3 minute si ar trebui sa ajungem in Monterosso al Mare. Trenul insa se opreste intr-un tunel. Stam, nu stim de ce.  Mancam struguri din rucsac si facem glume.  Daca se strica trenul si iar nu reusim sa ajungem? Dupa 10 minute, cineva anunta ca e o problema tehnica la primul vagon si incearca sa o remedieze. Culmea ghinionului, sa se anuleze cursele de vapor si apoi sa se strice trenul fix intr-un tunel. Nu trec insa doua minute, trenul se pune in miscare. Iesim din tunel, e Soare, suntem in cel mai vestic sat din Cinque Terre, Monterosso al Mare.

image

image

Aici dam de o plaja lunga, cu pietricele, e plin de sezlonguri si umbrele. Nu ma impresioneaza prea tare peisajul, as face o baie dar mai repede as vrea sa o iau pe jos pe poteca de coasta spre Vernazza, satul urmator. Satul se vede in departare, lansez timid ideea, Gabriel vocifereaza, dar cumva il simt ca nu prea il convinge locul si Vernazza pare aproape. Nu le ascund distanta, desi Vernazza se vede cu ochiul liber, sunt doua ore de mers. Le ascund insa ce mi-a spus tipa de la gara, dimineata a plouat si traseul este foarte alunecos. Pornim in pas alert, e iar caldura, dar peisajul si drumul sunt mortale. Gabriel bombane la fiecare urcare, Madalina zice ca o cunoscatoare ca ar fi fost bine sa venim invers de la Vernazza la Monterosso al Mare.

image

image

Eu le zic sa lase comentariile, sa se bucure de peisaj. In Vernazza vom manca ceva bun (cu pesto!) vom bea o bere, ne va placea. Mergem alert, trecem prin vii, vizual totul arata foarte bine, marea e
agitata, valurile albe care se sparg contrasteaza puternic cu albastrul inchis. Fac din cand in cand fotografii si filmez cu GoPro-ul. Incep sa-i tin o teorie lui Gabriel despre alcoolism. Ma intreaba cat la suta e el alcoolic, apoi luam prietenii pe rand si le punem procente. Sunt moralist, comentez in continuu despre alcool si despre tigari. El zice ca exagerez, dar timpul trece rapid, nu mai simtim drumul, ajungem in Vernazza.

image

image

Spre deosebire de Monterosso, Vernazza arata extrem de bine, e cocheta, oamenii se arunca in apa de pe stanci, atmosfera e foarte prietenoasa. Intreb colegii daca le-a placut drumul, confirma. Ii mai pun sa confirme odata, de data asta filmandu-i. Imi fortez norocul, le propun sa mergem inca 2 ore pana in urmatorul sat Corniglia. Sunt trimis insa la plimbare. Ei bine, asta e, ma bucur ca am facut si drumul asta. Ne punem la o masa, pe care o umplem rapid cu mancare. Linguine cu pesto, pizza cu pesto, pizza cu sea food si un platou cu calamari, shrimps si alte caracatite/moluste prajite. Toate sunt bune si proaspete, aproape ca ne batem pe fiecare bucata. Luam si un vin alb facut in Cinque Terre, e bun, deja ne pricepem. As face o baie, dar colegii vor sa se intinda pe un sezlong. Aici sunt doar stanci. Luam iar trenul, ne intoarcem la sezlongurile din Monterosso. Eu fac baie intr-o mare cu valuri imense, ei isi fac siesta pe sezlonguri, complet relaxati cu o Corona in mana.

Intr-o ora ne suim iar in tren, mergem in al sat, Manarola (trecand peste Corniglia). Fara sa ne asteptam, avem parte de cel mai frumos peisaj pe care l-am vazut in excursia noastra. Daca la Adriatica m-am ferit de platitudini, aici nu mai pot. E o lumina razanta, de apus, cerul e intunecat, atmosfera e de furtuna, valurile albe se sparg in stangi, casele colorate cocotate pe creasta stancoasa stralucesc in soare. Fac poze multe, profit de lumina asta mortala. La alta dimensiune, doar Rio de Janeiro mi-a mai oferit asa o imagine frumoasa panoramica.

image

image

Ne plimbam pe stradute, ne uitam la mare, mancam o inghetata. Trece o ora, hotaram sa luam trenul, si ajungem in ultimul sat, Riomaggiore. Nu e la fel de spectaculos ca Manarola, cel putin vazut de pe uscat. Urmatorul tren e peste doua ore, asa ca pierdem vremea pe stradute. In piata centrala canta muzica latino la volum mare, tot satul vibreaza. Urcam pe scari inguste, fac in asa fel incat sa ajungem sus pe deal. Culmea, nu mai aud proteste pe urcare. De aici imaginea e frumoasa, Dana se aseaza pe o stanca si vrea sa vada apusul. O convingem ca mai e vreo ora pana la apus, coboram iar in sat. Ne punem la o terasa, eu cer o bere, restul isi iau cate un cocktail. Strada e animata, muzica latino duduie, ceva cupluri de varstinci incep sa danseze, dau tonul distractiei. Dana vrea sa urce iar la stanca sa vada apusul, nu ne mai opunem, o vom astepta pe terasa. Incep sa ma simt bine, mai cer o bere. Dupa mine a fost cea mai reusita zi a excursiei, dincolo de ghinionul cu vremea, care nu ne-a lasat sa vedem satele din perspectiva marii, am avut parte de privelisti senzationale, am mers pe jos pe un traseu frumos, am mancat pesto bun, am facut baie, am facut fotografii si acum berea asta alunca pe gat pe ritmuri latino. Dana apare razand, n-a vazut apusul, ghinion, soarele s-a dus spre “dreapta” nu va apune in mare. Ma distrez. Poate data viitoare 🙂  Ma uit la oameni, sunt de toate varstele. Multe tatuaje, tinute de toate felurile, de la cele excentrice pana la cele conservatoare. Arata altfel decat oamenii din Romania, si mai ales au alt tonus. Poate locul asta transformat acum in ceva latino-electric schimba ceva in oameni. Nu stiu, am baut prea multe beri.

Constat ca sunt cel mai “vesel”, lui Gabriel ii place asta, mai ales ca tocmai astazi i-am tinut teorii moraliste despre bautura. Ajungem pe noapte in La Spezia, Gabriel profita de starea mea, nu mergem acasa, ne oprim la bar. Iau iar o bere, apoi ceva rom, memoria devine neclara. Nu stiu cine hotaraste sa plecam dar stiu ca in drum spre casa, eu hotarasc, sa mai oprim la un bar, acolo iar e neclar, dar apoi e clar ca sunt in pat, infundat tare de tot, in perna.

Jurnal moto-calatorie EU 2015:

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

There are 2 comments for this article
  1. Ora Exacta at 9:12 am

    Navigand pe netul romanesc iata ca am nimerit pe saitul dvs..
    Trebuie sa apreciez ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de
    pe acest sait si va doresc cat mai mult succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *