9. Ceriale – Monte-Carlo – Cannes

Daca ziua de ieri a fost cea mai frumoasa, n-am nici un dubiu ca asta va fi cea mai grea. Capul imi e mare si greu, sper sa-mi incapa casca. Inca sunt chiaun, e duminica, bem o cafea si mancam un sandwich la o terasa. Facem planul, vom opri la Ceriale o statiune “de batrani” de langa Savona (unde Gabriel si Dana au mai fost cu ceva ani in urma cand erau mai tineri), apoi pe autostrada pana la Monte Carlo, dupa care traseul de coasta prin Nisa pana la Cannes, destinatia zilei.

Sunt praf, incerc sa ma concentrez dar devin tot mai incordat. Ma doare spatele, nu pot merge deloc cu viteza. Curbele mi se par mai stranse decat sunt, si incetinesc de fiecare data prea tare. Cand ajung la 90-100km/h ma simt de parca as avea 150. Cine m-a pus sa ma distrez tocmai aseara? Intram in sfarsit in Ceriale, parcam motocicletele la umbra. Ne dezechipam, Gabriel organizeaza bine lucrurile, lasam costumele la cineva intr-un depozit de umbrele de soare. Ma arunc in apa, corpul parca incepe sa dea semne de functionare. Ne punem apoi pe sezlonguri, vad printr-o
usa o tipa care tot scoate paste lungi dintr-o oala, ma termina, rezervam o masa, mancam peste o jumatate de ora. Chiar si aici, in locul asta turistic, mancarea e buna, pastele sunt fierte la mare arta. Mancam spaghetti cu vongole, conchiglie cu sos de rosii si ardei iute si iar calamari, shrimps si alte caracatite. Iar ne e dor de prieteni, le trimitem poze cu mancarea. “- Azi e duminica baieti, daca castigam la loto ne vedem maine cu totii, direct la Nikki Beach!!!”

image

Din pacate trebuie sa plecam, chiar dupa masa asta buna nu ma simt deloc in forma. Iesim pe autostrada, Autostrada asta e fantastica, pe pod intri in curba, apoi curba continua in tunel, apoi curba face dreapta, iesi pe alta pasarela, treci pe deasupra oraselor, se intra iar in tunel si tot asa o tine sute de km. Din cand in cand se vede marea cea azurie. Pai bine mai politicieni romani, cand va plimbati pe aici, cu masinile voastre scumpe, de la Genoa, la Monte-Carlo de la Nisa la Cannes nu va e asa putin rusine? Nu ati fost in stare in peste 25 de ani nici sa trageti cu pixul pe harta rutele autostrazilor din Romania. De cand am plecat in concediu citesc zilnic noutatile din Romania si piciorul amaratului de pod de la Aciliu care aluneca, tine topul stirilor zilnice. Vazuti de aici
de pe autostrada asta senzationala care sapa muntele, careia nu-i aluneca nici unul dintre sutele de picioare de pod, suntem de rasul lumii, zau asa.

Gabriel se duce mai tare, e cu ceva km in fata, eu am astazi un ritm total special. Insa tot raul spre bine. De pe o intrare, imi iese in fata destul de riscant o masina. Ma bag pe banda din stanga sa o depasesc, dar accelereaza brusc, nu are rost sa ma tin dupa ea, revin pe prima banda. In urmatoarea secunda de pe masina se prelinge in fata mea, pe toata banda un furtun luuung. N-am crezut ca se poate intampla asa ceva pe o autostrada de viteza din Italia. Sau Franta. In Europa actuala nici nu-ti mai dai seama cand esti intr-o tara sau in alta. Noroc ca n-am viteza, franez
si evit furtunul prin stanga. Masina opreste pe banda de urgenta, ma uit in retrovizoare si vad cum tot traficul se opreste in spatele furtunului.

Gabriel ma asteapta la intrarea in Monte Carlo. Coasta de Azur e frumoasa, dar ma simt cumva coplesit. Nu stiu daca e din cauza serii trecute, a caldurii, a luxului care mi se desfasoara in fata ochilor. Sau toate la un loc. Oprim scurt, vedem orasul de sus dupa care continuam sa coboram pe serpentine. Intr-un “ac de par” ezit, drumul e ingust, din fata urca o masina care musca din banda mea, fac oarecum “point fixation” pe ea, vad ca ma duc rau, franez, si redresez trasa in ultimul moment. Madalina in spate e nemultumita, mie imi tremura picioarele. Uitam cand vedem atatea masini scumpe/sport pe drum. Oprim jos in port langa iahturi luxoase, Gabriel iar incepe cu visele cu iahturi si cu calculele. Mancam o inghetata, cumpar sticker cu Monte Carlo, ma uit la oamenii de pe drum, ma intreb cine sunt cat de instariti, dar si cat de fericiti sunt.  Mergem apoi cu motocicletele pe traseul circuitului de Formula 1, mai facem niste poze. Gabriel vrea sa ajungem la Cazino sa vedem masini scumpe. Drumurile sunt aglomerate, altele blocate, cumva nu reusim sa ajungem la Cazino. Ne hotaram sa zicem adio principatului de Monaco, desi e cald, mi-a dat ceva sudori reci.

image

image

image

image

Tinem drumul de coasta, e frumos dar parca nu foarte mult. Trecem prin Nisa, care ni se pare mare cat China, dupa care neglijez GPS-ul si o iau prin faleza ingusta din Antibes.
Arata frumos, dar e aglomeratie si aici. In final ajungem in Cannes, gasim hotelul, avem o cazare frumoasa suntem singuri la etajul 7, ultimul etaj, avem o terasa mare cu sezlonguri, fotolii, leagan, dus in aer liber, un Buda mic de piatra si multe plante. Vedem orasul si marea. Gabriel e implinit dar face pe nemultumitul, reproseaza receptionerului, mai in gluma mai in serios ca de ce
liftul e numai pana la etajul 6. Il cert iar, ne tolanim pe leagan, toata lumea bea o bere, eu astazi nu pot nici sa o vad.

image

Pe seara iesim pe faleza in Cannes, mi se pare de un kitch dezgustator, e plin de oameni, palmierii sunt impodobiti cu leduri din China, “curgatoare”. Nu e ce imi doresc. Dam o tura, trecem iar pe langa “expozitia de iahturi”, vedem covorul rosu al festivalului, e patat, toata lumea sta pe el sa-si faca fotografii. Concurenta e mare, spectacolul e chiar mai caraghios ca la Pisa. Lasam faleza, o luam pe strazi atmosfera se schimba radical, ne simtim in sfarsit ca in Franta. Luam masa la un restaurant prietenos, bem iar un vin bun (unul singur), Gabriel se plange de spate, de picioare, de somn, de tot. O luam spre casa, cumparam un vin de la barul hotelului, stam sus pe terasa, luam o gura de vin, ne dam seama ca e praf, am invatat ceva in concediul asta. Il lasam destupat, pe terasa, in 5 minute deja dormim.

image

Jurnal moto-calatorie EU 2015:

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *