Scoția. În căutarea concediului perfect (1) – Intro

Scoția. În căutarea concediului perfect (1) – Intro

Nora îmi spune că diminețile ei perfecte sunt acelea în care se trezește cu lumina soarelui pe față, așa cum mă trezesc eu acum în patul ei. Aseară ne-am întors din concediu și, evident, ea a vrut să “doarmă cu mama” așa că am făcut rocada mare cu pernele și cea mică cu plușurile. Ca urmare în dimineața asta perfectă de duminică mă trezesc dintr-un somn adânc, și iată, beneficiez de soarele din camera ei. Pe lângă trezirea ”de vis” în camera copilului, am senzația aia faină, de bine, de întoarcere acasă, când explorezi apartamentul și te bucuri de toate lucrurile familiare care la un moment dat nu-ți mai erau deloc prietene și plecarea într-un concediu, cât mai departe, era imperativă. Fetele încă dorm așa că mă îndrept spre micile mele pasiuni de care mi-a fost dor.

Încă am latente, în mâini, vibrațiile ghidonului motocicletei, în cap peisajele verzi și în nări mirosurile amețitoare din Highland – Scoția.

Borcanele sunt viața mea. Îmi bag nasul în cel cu boabele de cafea. Sunt din Honduras, prăjite de mine acum trei săptămâni. Nu miros rău, teoretic sunt încă bune, dar nu pentru dimineața asta specială în care vreau un doppio perfect. Preîncălzesc cuptorul de cafea, măsor exact o șarja de 250g de cafea verde din Ethiopia (preferata mea) și dau drumul la faza de uscare (4 min. la 160gr C). Apoi îmi bag nasul în alt borcan, cel cu maia (fermenții naturali ce-i folosesc pentru pâine). A stat mai bine de două săptămâni în frigider. O miros, îi verific textura și semne știute doar de mine îmi spun că maiaua e vie. În timp ce verific cu rigurozitate fazele prin care trec boabele de cafea din cuptor, hrănesc maiaua într-un raport 1:4:4 (o parte maia : 4 părți apă : 4 părți făină). Teoretic, până dupămasă se va dubla în volum și o voi putea pune într-un aluat ce va deveni o pâine adevărată în dimineața următoare. Să ai o pâine în 24 de ore pare mult dar dacă mă gândesc la scoțienii dornici de macheală care trebuie să aștepte 12-15 ani pâna au în pahar ceea ce-și doresc, 24 de ore este egal cu zero. Și dacă mâine pâinea nu e chiar comestibilă, pot face altă încercare. Dar ce aș face cu butoiul de scotch compromis, maturat timp de 15 ani?

După ce am rezolvat maiaua am timp exclusiv de boabe așa că mă uit atent la ele în ultimele 3 minute, cele critice. ”First crack”, apoi opresc prăjirea în mod subiectv-imperfect: culoare, aspect-formă, miros. Țin cont că procesul de prăjire va mai continua și în faza de răcire.

Până se răcesc boabele mă surprind curățând/lustruind cu meticulozitate portfiltrul și sita espressorului. Ba mai și strâng un șurub de la țeava de aburi pe care o neglijez de vreo 6 luni. Boabele s-au răcit între timp și, la fel ca mine, ar avea nevoie de vreo săptămână “de odihnă” pentru degazare. Dar la fel ca mine, nu vor avea șansa aceasta.

Cântăresc 16.5 grame, le macin direct călduțe și trag un shot dublu de espresso. Îl învârt în ceașcă, verificându-i corpolența, îl miros intens și  apoi îl arunc în chiuvetă. L-am tras doar de test, adevaratul shot urmează abia dupa ce reglez mai precis măcinătura râșniței. Măresc și cantitatea de macinătură la 18.5g. Decizii subiective și imperfecte, care nu știu de unde îmi vin. Dar care dau un rezultat aproape perfect. În 26 de secunde, pe cronometru, am în față un doppio excelent și îl sorb puternic și zgomotos, așa cum se face, cu gândul la cafelele bune și la cele rele băute în tura din UK.

Dar chiar și cel mai bun espresso e întotdeauna doar o promisiune pentru cel viitor, așa cum dealtfel sunt și concediile. Mai ales cele întruchipate într-o călătorie cu motocicleta. Un espresso extras cu minuțiozitate, o pâine construită cu multă atenție, un concediu curajos sunt rezultatele subiective ale unor mari sume de imperfecțiuni iertate. Și speranțe de mai bine, pentru viitor. 

Pentru a 5-a oară consecutiv, formația noastră de călătorie este cea standard, Gabriel și Dana pe o motocicleta și eu cu Mădălina pe cealaltă. Toți patru suntem diferiți și mai ales imperfecți. La fel ca făinurile dintr-un aluat – niciodată ideale.

Nu facem nici de această dată călătoria vieții, nu descoperim lumea și nici nu o vom face mai bună. Probabil vom rata ca la fotbal ”de puțin” cele mai tari locuri, cele mai mișto peisaje, cei mai interesanți oameni și cele mai gustoase mâncăruri. Vom trece cu siguranță și cu ciudă pe lângă drumuri spectaculoase în timp ce noi vom fi aiurea pe autostrăzi pliciticoase. Mințile însă le vom avea cât putem de extensibile – ca un aluat ce caută perfecțiunea, în speranța că la final vom deveni variante mai bune de oameni. Nu de puține ori De cele mai multe ori nu ne vom lua în serios, ci vom căuta, hedonic, doar să ne simțim bine.

Scoția. În căutarea concediului perfect
(1) – Intro
(2) – The West is The Best
(3) – Eu imperfect. Amsterdam perfect.
(4) – UK – All you can think, eat, drink.
(5). Edinburgh – WOW!

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

There are 2 comments for this article