Scoția. În căutarea concediului perfect (10) – Inverness: all checked

Scoția. În căutarea concediului perfect (10) – Inverness: all checked

Ne începem dimineața la “The Grumpy Chef”, local vecin cu cafeneaua decoperită ieri, cea cu cafele bune. Tipa de la bucătărie e după tiparul femeii – bărbat ce o descriam în povestea de ieri. Se străduiește să vorbească îngroșat, forțat liberă și dezinvoltă, face gesturi largi masculine, are tatuaje dure pe brațe. E însă panicată, e singură și precipitată că nu se va descurca cu o comanda pentru patru persoane. Din cauza aceasta e tare morăconoasă așa că încercăm să-i explicăm că nu ne grăbim. Mâncăm avocado,  nu e grozav, dar măcar am scăpat de “english breakfast”. La masă bem cafele bune ce ni se permite sa le cumpărăm de la ”vecini”.

De sentimentul neplăcut al sfârșitului de concediu s-a atașat o știre venită din țară, inițial neplăcută apoi traumatizantă. Cea a fetițelor din Caracal, intens mediatizate de presa din România. Ne gândim evident la copiii nostri și la impotența autorităților române. Înjurăm neputincioși la Dragnea, la Dancilă și la toți prozelitii pe care i-au născut în acești ani în care Romania ar fi trebuit reconstruită. 

Din acest motiv dorința de explorare nu e la cote maxime așa că facem tura mai mult din inerție ca să ne ținem de planuri. Nu prea ne putem concentra la peisaj, la fiecare oprire reluăm știrile și dezbatem afectați. E vina noastră, a cetățenilor că acceptăm acest tip de politician.

Dar peisajele pe coasta de vest sunt din nou minunate. Oprim la un baraj, apoi la un local unde bem o cola. Un tip cu o bicicleta BMX, cu care în mod normal se fac trick-uri în skate-park, tocmai își strânge cortul. Are accent scoțian, vorbește repede și mă străduiesc greu să înțeleg ce spune. Mă întreabă despre drumul nostru și despre motociclete după care îl iau eu la întrebări. Transformat în sistem metric, tipul a făcut 1500km pe bicicleta BMX, ca un challenge,  pe coasta de vest scoțiana, cu un rucsac în spate pe care are agățat steagul Scoției. Îl pun foarte tare pe gânduri când îi spun că am citit despre un tânăr care face World Tour pe un monociclu. 

E deja amiază, mâncăm vegan în Gairloch la ”The Mountain Coffee Company”, supă de legume cu pâine cu măsline. Apoi ascunzându-ne de ploaie, fugim de pe terasă și bem un cappuccino în ceașcă de lut. Plouă mărunt pentru prima dată în acest concediu, cine ar fi crezut? Dar odată ce ne punem în mișcare ploaia se oprește.

Pe Gabriel îl ia somnul și încearcă iar figura cu dormitul pe iarbă într-o parcare. Dar nu-l lasă niște roiuri de musculițe așa că o luăm spre casă. Pe drum reușim să ne pierdem unii de alții. Deși Gabriel a plecat primul de la o benzinarie ajunge în Inverness minute bune după noi. La cazare bem un whisky din sticla de la Old Pulteney și apoi pornim pe rutele, deja bătute ieri, din oraș. Astăzi e duminica și totul pare mort comparativ cu seara precedentă. Mâncăm pe rând pizza în diverse locuri din oraș. Într-un mic spațiu pe o stradă centrală se face pizza cu maia la un cuptor de lemne. Ne luăm o Margherita și Gabriel din proprie înițiativă ne ia câte o bere de căciulă. Dana însă ar bea un pahar vin, așa că proprietarul ne păstrează una dintre sticlele de bere la frigider. Dar tânărul care ne servește vine la masă în mod repetat întrebându-ne când să ne (re)aducă berea. Nu le mai putem bea nici pe cele din fața noastră așa că Gabriel îi spune că dacă vrea poate să o bea el. Vedem cum tânărul parlamentează cu proprietarul care pare neîncrezător. Vine la noi la masă ca să-i confirmăm că într-adevăr îi cedăm berea angajatului său. Pe care-l vedem în scurt timp, prin geam, cum bea cu poftă din ea. Mă surprinde și mă pune pe gânduri întâmplarea. În semn de recunoștință primim la pachet, cadou de la proprietar, două ciabatta cu maia.  Îi arăt și pe telefon fotografii cu pâinile mele și rămâne impresionat. Duminica pub-urile sunt moarte în oraș, de beri să nu mai auzim, poate puțin whisky, în noapte, pe terasa din fața apartamentului înainte de ”noapte bună.

O nouă zi. Într-un fel o copie a celei de ieri, morocănoasa e la fel de speriată când vede că intrăm în local. Ne ia comanda vizibil afectată și gonește agresiv alți patru clienți, care nu protestează, pe motiv de aglomerație și lipsă personal. Noi mâncăm și ne bucurăm de cafelele aduse cu amabilitate din cafeneaua de lângă. Apoi suiți pe motoare mergem la Glen Ord Distillery, în apropiere de Inverness. Aici se produce whisky-ul vândut sub numele de Singelton în Europa (sau Glen Ord pe alte continente). Îl vizităm pe traseul turistic și vedem ”live” procesul de producere al băuturii. Procesul e controlat în amănunt în toate fazele, pornind de la grâne, încolțirea lor la temperatură controlată, afumarea amestecului, fermentarea, distilarea, îmbutelierea și în final maturarea de lungă durată. Într-o hală impresionează niște recipiente cu diametru mare și înălțime mică dar ne lămurim repede că podeaua e doar aparentă, capătul de jos al recipientelor fiind la mulți metri sub podea. Butoaiele ne fascinează, ele nu sunt doar butoaie neutre în care se ține lichidul ci fac parte din rețeta efectivă, ca ingredient. Mirosim două, unul din lemn american și altul din lemn scoțian în care s-a pus aceeași băutură. Mirosul e complet diferit (în mod evident și gustul). Spre mirarea mea single malt-ul rezultă din amestecul celor două băuturi păstrate în butoaie diferite. Butoaiele americane (Bourbon) sunt ieftine și pot fi folosite doar o singură dată – dând un gust dulceag, în timp ce butoaiele scoțiene (Sherry) foarte scumpe pot fi folosite de mai multe ori (după un proces de “recondiționare” al butoiului), dând un gust mai aspru-dur. Ce ne surprinde este faptul că distileriile scoțiene sunt “prietene” între ele și își ”pasează” de la una la alta butoaiele cu băutura pusă la maturare. În acest fel își distribuie whisky-ul în locuri din toată țara asigurându-și  limitarea pagubelor în caz de incendii sau alte dezastre. De altfel de la toate distileriile pe la care am trecut poți cumpăra Whisky și de la “concurență”. În plus observăm, că periodic, distileriile fac împreună și ediții de colecție. Vedem una cu băuturi de la mai multe brand-uri cu etichete comune: ”Game of Thrones”. E doar o supoziție personală, dar e posibil ca aceste distilerii să aibă de fapt aceiași proprietari (sau același acționariat) fapt ce ar motiva această “prietenie” aparent reciproc avantajoasă. Participăm turistic și la o mica degustare, în care noi baieții mai mult ne umezim buzele. Chiar și așa simt diferențe semnificative între perioadele diferite de maturare. Primim ”cadou”, în prețul turului, niște pahare foarte frumoase de whisky.

Cu gândul în lumea distileriilor, cu nasurile pline de arome și cu o sticlă de Singleton în plus în bagaje ajungem pe nesimțite și la Eilean Donan Castle, în Dornie. Castelul acesta chiar e scottish. E plin de turiști dar nu chiar ca la Bran. Are în fața lui un scoțian în kilt care cântă la un cimpoi. Este clișeul perfect ce-l așteaptă turiștii atunci când vin aici. Nu suntem noi mari fani ai obiectivelor turistice dar locul e pitoresc și priveliștea deosebită.

Trecem și în insula Skye, dar mai mult de o ”bifă” și de o masă nu avem timp. Pâna mâncarea e gata pierdem vremea pe stânci, uitându-ne la ocean și la un mamifer mic ce tot iese din mare în timp ce în jurul lui survolează un pescăruș zgomotos. Iphone-ul meu, chiar dacă-i ultimul model nu e în stare să ”bată” așa departe.

Spre casă pe neașteptate iar ne apar în fața ochilor locuri în care natura a fost mai mult decât darnică. După fiecare curbă, peisaje spectaculoase dupa peisaje spectaculoase ce nu se mai termină.  Apoi parcurgem întregul lac Loch Ness pe coasta lui vestică și din mers ne aruncăm constant ochii spre lac, însă Nessie nu ni se arată. Din toată legenda monstrului mi-a rămas în cap o acțiune amplă, făcută în urmă cu ceva ani, atunci când o flotă mare de vapoare dotate cu sonare, legate unul de altul au luat lacul la “bani mărunți” și l-au scanat integral în căutarea lui Nessie. Rezultatele au fost incerte, din cauza unor bancuri omogene de pești, spre negative. Pozitive, chiar dacă mă repet, sunt peisajele. Oprim la o terasă la un suc, cumpăr o oiță de pluș pentru Nora. Îi dau numele … Nessie.

Seara, Inverness-ul pare că-și revine în forta, activitatea din pub-uri începe să devina vie. Dar noi nu mai suntem curioși nu mai putem lua la picior încă odată orașul acesta. Care se spune că are unul dintre cele mai înalte standarde de viață din UK. Papa și pa pa Inverness. Old Pulteney la terasa proprie, după care somn.

Scoția. În căutarea concediului perfect
(1) – Intro
(2) – The West is The Best
(3) – Eu imperfect. Amsterdam perfect.
(4) – UK – All you can think, eat, drink.
(5) – Edinburgh – WOW!
(6) – Highland – Noi și oi.
(7) – Shooting and riding in Sutherland
(8) – Highland. Dens, ușor și complicat.
(9) – Pe invers în Inverness
(10) – Inverness: all checked
(11) – Glasgow vs Liverpool (1 : 1)
(12) – Acasă

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *