Scoția. În căutarea concediului perfect (11) – Glasgow vs Liverpool (1 : 1)

Scoția. În căutarea concediului perfect (11) – Glasgow vs Liverpool (1 : 1)

Pentru că ne-au impresionat mult, nu puteam să părăsim Highland-ul fără o ultimă vizită prin aburii unei distilerii. În drumul spre Glasgow oprim la Dalwhinnie Distillery, situat în Cairngorms National Park. Deja știm poezia single malt-urilor așa că pierdem doar vremea prin shop, ne uităm la sticle, la pahare, la prețuri. Gabriel citește Biblia, ediția revizuită 2019, și învață repede ceva rugăciuni în engleză. Câteodată dacă ești credincios, se întâmplă și miracole. La plecarea din Invernes abia am reușit să închidem cutiile dar iată ca acum ca prin minune ne intră în bagaje încă o sticlă de 700ml alături de o cutie-colecție cu 5 sticle de 200ml de lichid rubiniu.

Autostrada ne duce aproape până în centrul orașului Glasgow, la hotel. N-am fost prea atenți la rezervari și uite că de data aceasta, în premieră, în dorința de a reduce costurile, suntem cazati la un hotel care are camere fără geamuri. Ești ca într-o cutie. N-am crezut să existe asemenea camere. Lipsa luminii naturale e suplinită de miliarde de leduri chinezești aflate peste tot pe unde nu te aștepți în încăpere. Chiar și sub pat. Dacă o să le caut atent cred că o să le găsesc și sub pernă. Plimbând degetul pe un touch-screen poți schimba instantaneu culorile ledurilor. Poti colora camera înviolet, în portocaliu, în roz etc. Dacă vrei poți face un purpuriu continuu, sau să clipească intermitent mai lung sau mai scurt. Brazii de crăciun ar fi invidioși. Noi, de frica declanșării spontane a vreunei claustrofobii acute, alegem să fugim repede din cameră, pe străzile orașului. Fără fereastră nu știi nici dacă plouă nici cum să te îmbraci.

Glasgow nu mă inspiră absolut deloc. Mădălina nu e însă de acord cu mine, și mă întreb de unde mai are încă entuziasm pentru orașele din UK. Ne plimbăm pe centru, printre scurte reprize de ploaie. Stăm la o terasă murdară, bem beri imense la halbă și facem ”share” la o pizza pentru a ne amăgi foamea. E multă vânzoleală și oameni de toate felurile, dar nu cosmopolitism dintr-acela fin și modern care te bucură prin diversitate în marile orașe europene, ci unul brut, muncitoresc. Sigur, e doar o impresie subiectivă emisă la cald, sau la rece, din stradă. Ce mă pune pe gânduri este contrastul mare dintre oamenii de pe stradă și sutele de restaurante luxoase, mari și aranjate, de la parterul clădirilor istorice. Nu știu de ce nu-mi imaginez deloc acești oameni din stradă intrând sau mâncând în aceste restaurante.

Nu avem niciun obiectiv aici dar trebuie să ne umplem timpul, așa că o luăm turistic către singura catedrală medievala din Scoția ce a scăpat de distrugerile Reformei. Probabil lăsând la o parte echipa de fotbal de ”rangeri” din Glasgow această catedrală e unul dintre marile simboluri ale orașului. În drum spre catedrală Gabriel vrea să-si ridice moralul prin cumpărături așa că face o “investiție nesăbuită” într-un tricou scump,”plasat” într-o plasă imensă, marca Belstaff. Un brand care-i cam face cu ochiul. Ne povestește ca un bunic, (pentru a câta oară??) despre primul lui tricou Belstaff cumpărat acum X ani, din București, cu Z bani, pe care l-a purtat Y ani. Nerăbdător se îmbracă cu cel proaspăt cumpărat într-o parcare iar pe cel vechi BMW mi-l îndeasă mie în buzunar. Berea își face efectul, trebuie să mergem la toaletă. Bun pretext ca să ne lipim de altă terasă cu alte pahare în mână.

Stând noi așa liniștiți, într-un soare apărut ca prin minune, primim un telefon din tabăra copiilor. Aflăm că după vara aceasta în care copiii au stat săptămâni bune pe la țară și prin tabere de aventură s-au pricopsit cu … păduchi și ouă. Râdem și ne aducem aminte fiecare de copilăria noastră. Fiecare are ceva traume. Ale mele sunt cele în care, dupa o vacanță de vară infinită, mă trezeam brusc scos în fața clasei, cu ”paduchioșii”, în urma controlului medical. Pe Gabriel îl apucă brusc mâncărimea în cap dar eu cu chelia mea sunt protejat-relaxat. Luăm ceva măsuri prin telefon, dăm instrucțiuni bunicilor pentru momentul sosiri copiilor din tabără.

Catedrala e deja închisă așa că o vedem doar din exterior. Îmi place atmosfera pe care o dă locului, mă plimb în jurul ei, fac câteva fotografii cam dezechilibrate. Încerc fără succes să identific cele două biserici incluse cică una în alta. Se pornește o ploaie torențială și suntem nevoiți să ne adăpostim într-o curte interioară. După ce ne plictisim de adăpostit și de știrile deprimante din telefoane, mergem prin ploaie. Așa pe ud orașul mi se pare și mai neprietenos. Noroc cu ”graffiti street art” care mai salvează depresia ce mi-o induce vremea, clădirile cenusii, străzile prea înguste – raportate la înălțimile clădirilor, mixul neîngrijit de clădiri istorice și de blocuri noi de sticlă. Trecem pe lângă campusul universitar și mă gandesc cu tristețe că nu mi-aș lăsa copilul să vină să studieze într-un asemenea oraș. Oare aici se nasc acei cercetători britanici, cu megastudii absurde, despre care scrie în presă și prin toate ziarele de ”life style”?

Seara din Glasgow o încheiem într-unul din restaurantele frumoase, prezente în ficeare clădire istorică. Are specific spaniol și la final votăm unanim cina ca fiind cea mai bună din acest concediu. Să ciocnim în cinstea noastră și a ei.

Dimineața fugim de Glasgow, de camera sinistră a hotelului, și pentru prima dată motociclim printr-o ploaie adevărată. Costumele rezistă bine dar după vreo oră totuși ne ascundem de ea într-un spațiu de servicii de pe autostradă, unde bem cafele și luăm un micul dejun. În aceste spații găsești o megaindustrie destinată șoferilor: benzinării, parcări, mari brand-uri de fastfood/cafenele internaționale lângă cele locale, un supermarket cu de toate.

Lăsăm ploaia în urmă și intrăm pe nesimțite în Liverpool. GPS-ul lui Gabriel ne duce prin multe cartiere tip oglindă, cu multe clădiri identice. Prima oprire o facem unde altundeva decât pe Anfield Road parcându-ne motocicletele în fața magazinului de suveniruri asaltat de sute de fani.

Mai mari necunoscatori în lumea fotbalului ca mine și ca Gabriel, rar găsești. Eu chiar sunt un dezastru, aflu abia acum, de pe un panou, că FC Liverpool e actuala mare campioană a Europei. David, băiatul Danei și al lui Gabriel, deși joacă tenis, vrea un tricou cu un anume Salah (spre rușinea mea aud prima dată de el) și dorința puștiului trebuie neapărat îndeplinită. Cumpăr și eu un tricou pentru băiatul unui coleg, personalizat însă cu numele lui. Aici e o mare de suveniruri, cumperi tricoul și apoi te duci cu el la raionul de imprimat nume și numere unde zeci de cumpărători își imprimă tricourile. Poți alege fonturi de “premier league” sau de “champions league”. După ceva telefoane acasă, mă lămuresc care-s cele “adevarate”.

Găsești orice în acest magazin. Cred că ai putea să cumperi de aici și un pampers de vreo 60 de EUR imprimat cu numarul 10 – Salah, special pentru bebelușul tău. Care ar fi fericit sa-l folosească în acest loc. Pentru că aici nu găsești nicio ”budă” liberă, la care să faci un mic pipi nevinovat. În megamagazinul acesta au doar două toalete pentru mii de oameni. De vreo jumătate de oră sunt ambele ocupate și din ele ies sunete pe care cei care așteaptă la coadă, absolut inexpresivi, se fac că nu le aud. Să nu lăsăm totuși impresia că FC Liverpool ar fi un club de … rahat.

Dacă în Glasgow am avut un hotel ”low cost”, în Liverpool ne răsfățăm într-un hotel mai bun, cu ferestre mari. Bem cocktails la bar după care ne lăfăim și ne epuizăm vreo 3 ore în zona de spa. SPA – pentru prima dată în acest concediu. Alternăm saunele – cea umedă cu cea uscată – apoi masaje cu  jeturi puternice de apă. Încinși, plutim într-o lumina albastră într-o piscina răcoroasă.

Revenim în stradă. Nici Liverpool nu strălucește ca oras, are tot același iz al unui oraș muncitoresc, la fel ca Glasgow. Din nou impresia mea în privința orașului e divergentă față de cea a Mădălinei. În lipsă de Madrid, Bologna, Amsterdam, Tel Aviv etc. eu aș fi mai repede ”gen Liverpool” decât ”gen Glasgow”. Mădălina invers. Sau poate problema e în ochiul privitorului, starea mea de bine absolut o fi rămas pe undeva prin nord, în natură, în Highland. Poposim într-un pub, mâncăm vinovați alune și bem un ultim Guinness. Fetele profită de ultima ocazie și merg prin magazine la cumpărături de cadouri pentru copii. Unde vor mai intra în bagaje? În seara aceasta mai avem doar o singură dorință, vrem să mâncăm ceva foarte picant. Avem o rezervare la un restaurant asiatic dar speranțele de mâncare genială se cam duc în neant, când constatăm ca restaurantul, mult lăudat pe net, e unul comercial, în incinta unui mall. Mancam noodleși fără gust dar cine ar mai simți vreo aromă lângă atâta ardei iute? Eu nu o mai simt nici pe cea de bere.

În pat, mă gândesc la cele două orașe, uitându-mă pe fotografiile făcute în cele două zile. Pun lipsa mea de inspirație în materie de fotografii geniale pe spinarea vremii deprimante și a celor două urbi pe care nu le găsesc semnificative. Mă uit totuși cu emoție la o fotografie cu turnul ”Radio City” din Liverpool, mă gândesc la ce a dat în materie de muzică acest oraș, și cu gândul la ”The Beatles”, ascult ”live” muzică bună direct din pagina web ”Radio City”, emisă pe web, din turn.

Scoția. În căutarea concediului perfect
(1) – Intro
(2) – The West is The Best
(3) – Eu imperfect. Amsterdam perfect.
(4) – UK – All you can think, eat, drink.
(5) – Edinburgh – WOW!
(6) – Highland – Noi și oi.
(7) – Shooting and riding in Sutherland
(8) – Highland. Dens, ușor și complicat.
(9) – Pe invers în Inverness
(10) – Inverness: all checked
(11) – Glasgow vs Liverpool (1 : 1)
(12) – Acasă

Next Post:
Previous Post:
This article was written by
G. Serban
Website: Joy Ride Coffee

Nu pierde ocaziile de a reactiona cind vede lucruri care ii vorbesc. Ii place lumea asta asa cum e ea - cu lumini si umbre, intre care se intrevad nenumarate nuante de gri. Adora sa fie inconjurat de oameni normali. Situl de fata, care nu reclama nu stiu ce pretentii, le este dedicat intr-un fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *