August 25, 2016

14. Pizza day

Astazi se anunta o zi cam banala, ce e clar e ca mi s-au terminat baile in mare. Ma trezesc dimineata in splendoarea oferita de peisajul vilei, fac plaja si dusuri repetate in aer liber. Daca vedeti pe undeva de cumparat un dus ca cel de mai jos va rog sa mi-l cumparati de ziua mea, cu peisaj cu tot.

Facem un plan, nu o mai lungim cu micul dejun, nu mai vizitam nici Pompei si nici Vezuviu, le salutam doar din mers si mergem direct in Napoli la o pizza. Aseara inainte sa adorm am citit tot ce ofera Napoli (locul de nastere al celebrei pizza) in materie de … pizza. Am gasit pe cineva care a stat vreo 10 zile in Napoli si a mancat numai pizza. Mare om, la propriu si la figurat. O alegem cu tupeu pe prima din top, o pizzerie veche de cand e lumea, adica din 1870. Pizzeria da Michele.

Spre Napoli mai parcurgem odata coasta Amalfi, pe care o salutam din mers. Gabriel se mai saluta si cu doi motociclisti vitezisti, dar nu cum se saluta normal motociclisti in semn de V (victorie) ci cu degetul din mijloc ridicat in aer. Vitezisti se cam arunca la risc, unul din ei e gata sa-l agate pe Gabriel care tocmai intra intr-o depasire. In fine. Eu mai salut niste furnici din casca, cred ca sunt ultimele. In Napoli e haos total, o circulatie … ca in Italia. Reusim sa dam de pizzerie, gasim si un loc unde parcam motocicletele.

In fata pizzeriei vreo 50 de persoane care asteapta sa intre. Eram pregatit pentru asta, intotdeauna e asa. Operativ ma interesez care e sistemul, asa ca iau repede un bon de ordine. Suntem numarul 84, si acum intra numarul 51. E bine. Stam vis a vis si bem apa la o pizzerie goala. Cat de frustrant trebuie sa fie sa ai o pizzerie in care singurii clienti pe care-i ai sunt cei care asteapta sa intre la pizzeria de vis a vis.

Stand la intrare incerc sa-mi dau seama din expresia fetelor celor care ies daca le-a placut. Nu reusesc nicicum. Clientii rabdatori nu sunt neaparat turisti, ba chiar as spune ca turistii sunt minoritari. Mi se pare important.

In fine intram si noi. Pizzeria da Michele arata ca o cantina ieftina cu un meniu incredibil. Mi se pare culmea tupeului ca in buricul targului tu sa ai urmatorul meniu: Pizza Margherita, Pizza Marinara, bere Peroni, Apa, Cola, Fanta. Atat. Fara pic de carnita, fara un vinisor. Nu conteaza ca tu esti mare boss cu bani si ai vrea o bucata de sunca pe pizza, un sos sau o maslina in plus pe blat. Asta e tot ce au, iti convine bine, nu iti convine iar bine. Afara e coada. Si treaba zbarnaie, mi se pare incredibil. Sa mai aud eu pe cineva in Romania ca face misto de mine cand imi iau pizza fara carne.

Localul se lauda cu o intreaga nebunie in prelucrarea aluatului, cu alegerea mozzarelei, a rosiilor, cu tehnologia cuptorului. Se mai lauda si cu Julia Roberts sau Maradona care s-au infruptat din pizza asta. Pe langa traditie, se mai lauda si cu ceva prezente in ghidul Michelin. Ne luam 2 x margherita, 2 x marianara, bere si apa (toate in pahare de plastic). O pizza mica costa 4 eur una mare 5 eur. Le avem in sfarsit in fata, ne e foarte foame, nu pot zice ca le mancam ci pot zice ca le infulecam. Ne intrebam daca ne-a placut, dar hotaram sa nu dam nici un raspuns pe loc. Si hai sa iesim si noi cu demnitate din local fara sa-si dea seama cei de afara daca a fost bine sau nu. Acum dupa ce a trecut aproape o luna de la calatoria noastra, fara snobisn, putem spune ca nu ne mai place nici o pizza din Romania. Asta e.

Ne suim pe motoare, in parcare Gabriel ezita la o manevra de pe loc, Dana e deja cu fundul pe gentile laterale si Gabriel cu piciorul proptit bine in pamant sustinand toata greutatea. Ca prin minune, cu un efort impresonant reuseste insa sa o ridice asa cum e grea cu bagaje si pasager si o pune iar in echilibru. Huh, sunt impresionat. Sa speram ca reusim sa tinem motocicletele 100% pe roti pana la finalul calatoriei.

Incepe sa ne para rau, simtim finalul calatoriei. Spre Bari ne prinde o ploaie torentiala. O mai fentam cat putem luand o pauza intr-o benzinarie. Apoi ajungem in Bari, unde mai bem o cafea de adio. Apoi cautam ceva cadouri pentru copii pe care le inghesuim pe unde putem prin bagaje. In fata unui magazin Disney, un tanar in costum imparte pliante. Intinde unul spre Gabriel care intinde mana dar se opreste cand aude cuvantul “comunist”. Il intreaba daca e comunist, tanarul ii raspunde da. Gabriel ia foc, incepe sa-l injure in romaneste, bombane dupa el vreo 300m. Habar nu are el ce inseamna comunismul …

Mergem in port, aici deja stim formalitatile, ne suim repede pe vapor, asiguram motocicletele, iar intalnim romani in echipaj, dar de data asta nu mai avem lift. Mancam iar chinuit in restaurantul de pe vas. Cateodata suntem “prosti” rau, de ce n-om fi mancat noi in Bari?

In fine, stam in noapte pe punte, bem iar beri, discutam despre soarecii de pe vapoare, despre riscul de scufundare (apropos e probabilitatea mai mare sa ne scufundam decat sa castigam duminica la loto) si despre grija fata de cel de langa tine.