September 18, 2019

Scoția. În căutarea concediului perfect (9) – Pe invers în Inverness

Dimineața ne prinde iar cu bifele nepuse, “formularele – mic dejun” sunt albe. Dar înca un english breakfast e deja prea mult pentru noi. Mănânc afine și ma lupt cu poridgeul. Suntem eroii “profesoarei”, primii clienți care au făcut baie în ocean și atâția kilometri zilnic. Ne transmite că soțul ei (imaginar?) e total impresionat și se gândește să își cumpere motocicletă. O să se dea cu ea prin bucatarie? Ne mai pasează niște biletele cu nume de golfuri, coaste, drumuri și casteluri, în timp ce le pronunță magistral denumirile iar cu palmele și cu degetele lungi descrie și ne indică diverse zone de pe hartă care ar merita vizitate în zilele următoare. De fiecare dată are argumente potrivite. E o încântare să dai în călătorii peste oameni de calitatea ei. Suntem singuri în curte, cu bagajele pe motociclete. Eu bat la ușa bucătăriei pentru a ne lua “la revedere”. Se bucură, și surpriza noastra este faptul că împreună cu englezoaica apare și soțul misterios. În sfârșit îl vedem în ”carne și oase”. Arată mult mai “motociclist” decât noi doi la un loc, e plin de tatuaje și el, are o barbă lungă și roșcată, e jovial. Ne zâmbește complice. Facem cunoștință, ne strângem mâinile călduros, ne mulțumim și ne transmitem reciproc aprecierile. Îi simt cumva “descoperiți” emoțional așa că-i abordez cu întrebari semnificative despre Brexit și despre politicienii lor care nu sunt lorzi așa cum credeam noi. Ci bufoni – Nigel Farage sau Boris Johnson, tocmai uns prim ministru. Se simt cumva încurcați-vinovați și îmi mărturisesc că acesta e motivul pentru care ei se afla aici în Highland. Ma roagă să nu mai pronunț numele bufonilor atât de mult sunt de afectați. Au locuit în sudul Regatului Unit și în urma cu 10 luni s-au mutat în Scotia de nord, în acest loc. Le cer o carte de vizită și le promit că le voi scrie. Se bucură și se precipită în același timp iar în două secunde am cartea lor de vizită.

Rămân singuri în casă, în timp ce noi scoatem motocicletele din garaj și ne echipăm. Suntem puțin triști după “despărțirea” neașteptată. Ne pregătim de drum fără mult entuziasm, sub un cer amenințător. În timp ce ieșim din curte, din mers arunc o privire spre cottage și îi zăresc pe proprietari ascunși după o perdea. Fac cu mâna exact spre acel geam, perdeaua se trage brusc, se trădează și le văd mâinile agitate bucuros spre noi. Emoționat de această despărțire, nu pot să nu fac analogie cu indianul “londonez” care ne urmărea plecarea cu două zile în urmă.

Gabriel pare că vrea să măreasca moralul trupei și în Wick ia direcția unei distilerii. Old Pulteney distillery. Pare ceva mai organizată decât Wolfburn. Deschisă în 1826 în vremuri în care pescuitul de hering și distilatul erau singurele preocupări din acest loc. Închisă ca neprofitabilă după prohibiție în 1930. Dar revine în 1951 dupa abolire și de atunci produce unul dintre cele mai fine Whisky-uri din Scoția. Văd în fundalul unei fotografii cu o sticla de whisky ruinele Girnigoe în apus. E cam fotografia aia care nu-mi ieșea mie aseara. Gabriel investește înt-o sticla pentru serile urmatoare.

Prietenul Renato (Aranghelovici) expert în Scoția, ne recomandă un loc la care ne ducem cam sceptici. Whaligoe Steps. Sunt niște scări care coboara pe un mal abrupt și stâncos până la mare. Erau folosite pentru transportul herringului în coșuri de la vase până sus la drum. Au fost întreținute, nu se știe de ce, ani la rând de o femeie. În memoria ei, scările sunt în continuare renovate periodic. Deasupra scărilor stă o cafenea la care nu se găsește cafea. Are o priveliște deosebită și ceva diplome acordate pentru această priveliște. Departe în larg, dacă te străduiești și faci ochii ba mici ba mari, o să zărești prin ceață sute de eoliene aflate pe mare înșirate ca mărgelele pe linia orizontului. Scoția exceleaza la producerea acestui tip de energie verde. Se produce eolian cam de două ori peste necesarul consumului casnic. E impresionant.

În drum spre Inverness revenim la castelul închis ieri Dunrobin Castle, cel “ne-scottish”. Plătim biletul scump de intrare, și parcurgem în viteză traseul turistic. Nu prea am răbdare să înțeleg istoria lui însă mă gândesc ce mult s-au schimbat valorile în ultimele secole. Dincolo de castelul mare așezat spectaculos pe țărmul mării, marile valori din el sunt: covoare, mobilier, podea, oglinzi, mătăsuri, tablouri cu portrete de familie, rame aurite etc. Ce mai înseamnă astăzi într-o casă modernă aceste lucruri? Mă mai gândesc și la prețul (uman) plătit pentru această bogăție anacronică.

Pentru prima dată de când suntem în Scoția suntem sub amenințarea reală a norilor de ploaie. Gabriel își acoperă tank bag-ul, dar ajungem în Inverness neplouați. Înainte de hotel poposim la o cafenea “Inverness Coffee Roasting Co”. Ne înghesuim în costumele moto pe o canapea mică și iată că după cateva zile bem în sfârșit cafele bune. Renato mă informează prin messenger că în Wick există Coffee Compass. Too late. Stăm în cafenea și nu avem prea mult entuziasm, probabil în sufletele noastre începe să-și faca loc dorul de casă și sentimentul că acest concediu se apropie de sfârșit. Spre cazare așteptăm la un semafor vecin cu terasa unui pub de unde niste tipe bine aranjate, “bine băute” ne fac semne cu mâna, râd și se agită. E abia ora 15:00 și oamenii sunt deja beți. Nu ne prea impresionează distracția lor, iar entuziasmul nostru scade și mai mult la cazare, așteptările, ținând cont de prețul pe care l-am plătit, sunt mult mai mari decât ceea ce ne este oferit. Măcar suntem în centru așa că îl luam la picior. La început turistic urcând într-un turn de unde se vede râul Ness și panoramic orașul. Vorbim despre monstrul din Lockness, vedem cuminți un filmuleț cu istoria orașului. Gabriel probează un scottish kilt într-un magazin de suveniruri în timp ce eu îi fac fotografii. Ne minunăm de prețuri.

Apoi o luam “local” și ne înfigem exact la masa de lângă semaforul de unde ne făceau fetele cu mâna. Bem Guinness cremos și mâncăm scoici. În pub aceeași atmosfera omniprezentă: obezitate, alcoolizare generala, gălăgie, hituri muzicale. Vârsta a 3-a petrece cum nu mi-aș fi imaginat.

Din mersul motocicletei am văzut însă alt bar cu un mega-afiș care cică ar fi “multi-award winning”, “more than a bar”, “romantic”, “filosofic” un rai al celor suficient de “braves” încât sa-i calce pragul. Uite-ne bravi! Și aici media de vârstă e binișor peste a noastră, atmosfera e tot una de birt unde se bea și se mănâncă agresiv. Muzică live. Niște tinere plinuțe “mascate” de farduri cu tocuri și fuste mulate se mișcă pe ritmurile DJ-ului în timp ce scanează cu ochi deznădăjduiți lumea din jur, parca în căutarea unei ”victime”.

Mâncăm gustos și neexcesiv la un mic restaurant italian și pentru că tot nu avem ce face, ne mutăm în alt pub mai aranjat. La bar se prepară într-un borcan de 10-15L o băutură neidentificabilă. E dus la o masă de doi. În fata noastră un grup de tinere petrec zgomotos, pe scaune de bar înalte. Cu spatele gol orientată spre mine o tânără stă ”frântă” din mijloc. Așa văzută din spate, capul nu i se vede. Pare că a lăsat-o coloana vertebrala. Geanta-i e aruncată neglijent sub scaun iar gleznele-i sunt ”scâlciate” în tocuri sprijinite de suporturile scaunului. Plecarea ei e de zile mari. O vedem din față și ne reamintim că în drumul spre barul cu DJ o văzusem fumând în fața pub-ului într-o stare mult mai bună.

E noapte suntem și noi usor euforici dupa vizitele în pub-urile. Pe stradă sunt numai grupuri de petrecăreți. Un grup de fete ce par venite de la un party de ”burlăcițe” au tot felul de obiecte gonflabile. Mireasa are în mâini un penis umflat, imens. Dealtfel pe străzi e plin de asemenea jucarii, mai vedem și cârje gonflabile pe care scrie “la mulți ani”. Uite o idee de afacere.

Transmit și eu așa de test o urare spre un grup de fete și primesc în schimb o replică agresivă. Să mi-o fac singur. Pff. De când am venit în Regatul Unit am observat atitudinea asta la multe femei. Vorbesc de obicei cu voce forțat îngroșată ca un bărbat, gesturile sunt largi și dezinvolte, lovesc eventual în masă, au tatuaje bărbătești pe brate, țin cu forța halbe mari de bere, stau cu picioarele depărtate etc. Limbajul e contondent, cu înjurături și privirea agresivă. Fumează și suflă fumul exact ca bărbații. Și nouă ne era teamă de feminizarea bărbaților din cauza hormonilor feminini prezenți în mediul înconjurator.

Gabriel încă speră să găsească localul perfect așa ca “aterizăm” într-un bar de gay. În Madrid am fost fascinați de aceste baruri dar cel din Inverness nu are nimic interesant așa că “decolăm”. Intrăm la Gellions un pub care se prezintă fiind “instituție”, cel mai vechi scottish bar din oraș. Live music. Lui Dolly Parton și lui Kenny Rogers le-ar da lacrimile de ar vedea cum se petrece aici pe muzica lor. În toate aceste pub-uri impresionează însă colecția de băuturi. Beri cu zeci de sortimente, de brand sau artizanale, la draft sau la sticlă, filtrate sau nefiltrate, blonde-roșii-negre, locale sau internaționale. Ginuri cu zecile, de pe tot mapamondul. La Whisky-uri e greu de făcut un inventar.

În general ne plac orașele vii cu viață tumultoasă de noapte, dar nu ca cea primitivă de aici, mai ales că mă regăsesc perfect în mesajul ”superamuzant”, de bun venit, de la Gellions.